Proiectul noii împărţiri teritoriale a României. Cum va creşte rolul Iaşului şi Moldovei?

Textul de faţă continuă analiza ce se focalizează asupra configuraţiilor regionale optime, o serie începută în urmă cu două săptămâni (Cum să nu faci regionalizarea şi În căutarea configuraţiilor regionale optime). Configuraţiile analizate în această serie sunt printre cele mai prezente propuneri de regionalizare în media românească. Dacă varianta regiunilor de talie mică (primul text) se suprapune pe propunerea CCIR de desfiinţare a judeţelor actuale şi de recompunere a teritoriilor în alte 15 judeţe, celelalte două configuraţii se bazează pe limite date de interstiţiile de polarizare impuse de marii poli urbani ai României sau pe contururi ce se suprapun limitelor identitare. Atunci când regiunile se conturează pe limitele hinterlandurilor marilor oraşe (textul de săptămâna trecută), configuraţiile regionale devin mai performante atât din perspectiva coeziunii interne, cât şi din perspectiva competitivităţii în raport cu geometriile regionale similare ale altor state europene.

CLICK AICI harta mare

Astăzi ne vom axa pe varianta regiunilor delimitate identitar. În identificarea configuraţiilor optime se află o întreagă geografie a fluxurilor, ce a fost construită pe baza unor potenţiale de interacţiune, a accesibilităţilor potenţiale la diversele servicii importante la mai multe niveluri scalare, de la cel local, la cel regional (domeniile învăţământului, sănătăţii, zonele de recrutare a pasagerilor aeroportuari, zonele de recrutare a forţei de muncă etc.), analize teritoriale multivariate, ce s-au focalizat atât pe identificarea ierarhiei polilor urbani capabili să impună teritorialităţi la nivel regional, cât şi pe zonele interstiţiale, de polarizare urbană slabă şi difuză. Aceste zone interstiţiale, unde capacitatea de polarizare a unui oraş sau altul se egalizează, sunt extrem de importante din perspectiva stabilirii limitelor regionale.

În plus, pentru o capacitate sporită de diagnoză teritorială am apelat şi la un indicator compozit (al coeziunii şi competitivităţii regionale), construit astfel încât să reflecte atât coeziunea internă regională, cât şi competitivitatea acestui nivel teritorial în raport cu celelalte regiuni europene. Cinci indicatori secundari, la rândul lor compoziţi, au dus la crearea acestui scor. Doi dintre aceştia reflectă competitivitatea regională (dimensiunea demografică şi dimensiunea economică), alţi doi, coeziunea teritorială (iden­titatea regională şi structura fluxurilor intraregionale), iar un indicator al aglomeraţiei urbane ce asigură primatul sistemului teritorial regional are o dublă apartenenţă la cele două caracteristici, pentru că marele oraş e important atât din perspectiva coeziunii teritori­ale, cât şi din punctul de vedere al competitivităţii regionale.

Adăugând analizelor multicriteriale şi acest indicator, am sporit capacitatea de diagnoză teritorială.

Regiunile istorice, ce au şi o logică teritorială dovedită de istorie, sunt cele mai eficiente construcţii teritoriale. Cu şapte regiuni administrative, dimensiunea medie a acestora ar ajunge la 2,7 milioane (peste media Poloniei, dar sub cea a Spaniei – peste 2,8 milioane, fără exclavele afri­cane). Mediana e de 1,9 milioane de locuitori. Cea mai mare regiune devine Muntenia (aproape 5,9 milioane de locuitori împreună cu Bucureştiul). Apare o reflecţie supli­mentară în cazul acestei regiuni: e mai bine să separăm regiunea urbană a Bucureştiului de Muntenia sau nu? Exemplele Franţei (Île‑de‑France) şi Spaniei (Madrid) ne arată că separarea nu ar fi o întreprindere de ignorat. Separarea regiunii urbane Bucureşti‑Ilfov, eventual efectuându‑se şi un upgrade teritorial, prin introducerea unor plase din nordul judeţului Giurgiu sau din sud‑estul judeţului Dâmboviţa în judeţul periurban al Capitalei, pentru a asigura extinderea pe viitor a aglomeraţiei urbane (deja manifestă în zonele Bolintin Deal, Bolintin Vale, Mihăileşti sau Crevedia), ar duce şi la o simplificare a politi­cilor teritoriale de coeziune. Chiar şi în cazul Poloniei, unde s‑a optat pentru o mare regiune a Varşoviei, finanţările europene privind politica de coeziune se fac separat pe aglomeraţia urbană varşoviană (Varşovia şi câteva powiat‑uri periurbane) şi restul Mazoviei.

Dacă se va opta pentru separarea regiunii urbane a Bucureştiului, cele opt regiuni administrative vor avea o dimensiune medie de 2,4 milioane de locuitori, valoare simi­lară Poloniei. Celălalt parametru central, mediana se apreciază la 2,1 milioane de locuitori.

Două regiuni vor avea limite discutabile în raport cu titulatura variantei acesteia: Banat şi Arad şi Crişana, Sătmar şi Maramureş. În ciuda eterogenităţii identitare, prima regiune e mai coerentă cu Arad decât fără. Cele două oraşe importante, Timişoara şi Arad, polarizează eficient această construcţie regională. Cea de‑a doua regiune, lipsită de o centralitate majoră, va rămâne un spaţiu interstiţial situat între două centralităţi importante: Clujul şi Budapesta.

Estul Transilvaniei (ţinuturile secuieşti) devine parte a regiunii administrative a Transilvaniei. În aceste condiţii, teritoriul se adaugă autonomiilor intraregionale, ase­mănător Bucovinei de Sud sau Maramureşului istoric.

O regiune a Moldovei istorice (apuseană) ar fi marea câştigătoarea acestei variante. Indicatorul coeziunii şi competitivităţii regionale ajunge la valoarea 95 (dintr‑un maxim ponderat de 100 de puncte), depăşind cu mult valoarea medie a indicatorului la nivel naţional (85), fiind din această perspectivă a doua cea mai coerentă regiune după Transilvania (99) dintre regiunile fără participarea Bucureştiului.

În această configuraţie, Moldova va fi şi cea mai mare regiune din punct de vedere demografic (>3,9 milioane de locuitori), dacă Bucureştiul va fi separat de regiunea sa. Prin înglobarea sudului regiunii istorice (judeţele Galaţi şi Vrancea) îşi va recupera un element important şi definitoriu al logicii sale teritoriale – debuşeul dunărean de la Galaţi.

Galaţiul nu va pierde în această ecuaţie teritorială. Marele oraş moldovean în interiorul unei regiuni administrative suprapuse Moldovei apusene ar putea să profite de o strategie de dezvoltare care să se bazeze pe valorifica­rea teritorială a specializării sale portuare. Proiectul comun cu Brăila, al consolidării unei aglomeraţii urbane, nu ar avea de suferit. Oricum, proiectele comune, utile creării unei aglomeraţii urbane funcţionale, se pot realiza la scară locală mult mai lesne decât se realizează un context teritorial favorabil unei convergenţe importante la nivel regional‑continental. (Pe data viitoare)

George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Text apărut în secțiunea OPINII a Ziarului de Iași