Protest cu sute de oameni la Timișoara, cu o zi înainte ca municipiul să intre în carantină

duminică, 07 martie 2021, 18:15
1 MIN
 Protest cu sute de oameni la Timișoara, cu o zi înainte ca municipiul să intre în carantină

Un protest a fost organizat duminică, la Timișoara, cu o zi înainte ca orașul, alături de alte patru localități de la periferie, să intre în carantină pentru 14 zile.

Sute de persoane s-au adunat în centrul Timișoarei, începând cu ora 16.00, pentru a contesta măsura de instituire a carantinei care va intra în vigoare, în noaptea de duminică spre luni.

Manifestația, organizată pe rețelele sociale, a început în fața Operei din Timișoara, după care oamenii au pornit în marș prin oraș, către sediul Primăriei.

”Fără carantină”, "Libertate”, "Nu vrem să fim conduşi de hoţi” sunt câteva dintre mesajele scandate de protestatari.

Potrivit presei locale, cei mai mulți dintre participanții la protest poartă măști de protecție și respectă regula distanțării fizice.

Aflați amănunte de pe b1.ro.

Comentarii