De Business

Punem punctul pe știi

Puteți cere băncilor trecerea contractelor de credit de la ROBOR la IRCC

vineri, 15 aprilie 2022, 08:29
1 MIN
 Puteți cere băncilor trecerea contractelor de credit de la ROBOR la IRCC

Românii care au credite noi, luate după 2019, indexate la IRCC pot plăti dobânzi mai mici o perioadă față de cei cu credite legate de ROBOR, chiar la jumătate.

Consumatorii care au contractele de credit legate de ROBOR au dreptul legal să solicite trecerea la IRCC, printr-o cerere formulată, iar băncile au 60 de zile la dispoziție pentru a răspunde și pentru a încheia un act adițional cu debitorii, spune Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF).

AURSF anticipează că, în contextul creșterii dobânzii-cheie pentru a contracara inflația, ROBOR va continua să crească în 2022, depășind 5% și poate chiar 6%.

Între creșterea ROBOR și a IRCC există un decalaj de câteva luni și, mai mult decât atât, diferă și metodologia de calcul.

ROBOR este stabilit zilnic la fixing, folosind ultimele rate cotate de fiecare bancă, într-un interval. În schimb, indicele IRCC zilnic se calculează pe baza tranzacțiilor efective, respectiv media ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacțiilor interbancare, iar apoi se calculează IRCC trimestrial.

„Consumatorii cu credite în lei cu dobânzi variabile pot face economii lunare importante la plata ratelor bancare prin trecerea de la ROBOR la IRCC. Economiile sunt cu atât mai mari cu cât soldul creditului este mai mare, iar perioada rămasă până la scadenţă este mai îndelungată“, a declarat Alin Iacob, preşedintele AURSF.

Aflați amănunte de pe b1tv.ro.

Comentarii