Reputatul fotograf Mick Rock, care a imortalizat numeroase staruri ale muzicii, a murit

vineri, 19 noiembrie 2021, 11:11
2 MIN
 Reputatul fotograf Mick Rock, care a imortalizat numeroase staruri ale muzicii, a murit

Reputatul fotograf Mick Rock, care a imortalizat de-a lungul carierei staruri precum David Bowie, Queen, Lou Reed, The Stooges şi Sex Pistols, a murit la vârsta de 72 de ani, informează Variety.

Decesul lui Rock, supranumit „rebelul psihedelic”, a fost anunţat pe Twitter, joi noapte. „Cei care au avut plăcerea de a exista în orbita lui ştiu că Mick a fost mereu mult mai mult decât «Omul care a fotografiat anii '70». A fost un poet fotograf, o adevărată forţă a naturii care şi-a petrecut timpul făcând exact ceea ce iubea, întotdeauna în felul lui fermecător de scandalos”, se arată în anunţ.

Nu a fost precizată cauza decesului. Michael David Rock s-a născut în Hammersmith (Anglia) şi a început să facă fotografii în timp ce urma cursurile la Cambridge, unde a documentat concertele locale. Rock l-a întâlnit pe Bowie în 1972 şi a lucrat pentru o vreme ca fotograful lui oficial, realizând unele dintre cele mai emblematice imagini cu Bowie ca Ziggy Stardust.

În plus, a produs şi regizat videoclipurile pentru piesele „Space Oddity”, „Jean Genie” şi „John, I’m Only Dancing” ale lui Bowie. Fotografiile lui se regăsesc pe unele dintre cele mai cunoscute coperte de album din muzica rock, precum „Transformer” şi „Coney Island Baby” ale lui Lou Reed, „Raw Power” al lui Iggy Pop and the Stooges, „Queen II” al trupei Queen, „End of the Century” al grupului Ramones, şi „I Love Rock ‘n Roll” al lui Joan Jett.

Printre artiştii pe care i-a fotografiat pe parcursul carierei se numără Misfits, Snoop Dogg, Lady Gaga, The Killers, Alicia Keys, Miley Cyrus, The Yeah Yeah Yeahs, Queens of the Stone Age, Daft Punk, Black Keys, Hall & Oates şi MGMT.

Comentarii