Revelion strălucitor organizat de Primărie. În umbră, prieteni şi o licitaţie ciudată

joi, 23 decembrie 2021, 02:50
3 MIN
 Revelion strălucitor organizat de Primărie. În umbră, prieteni şi o licitaţie ciudată

100.000 de euro ne va costa concertul de Revelion. La această sumă se adaugă artificiile, care vor fi 20.000 de euro, numai că procedura de achiziţie a fost făcută pe întuneric.

 

Primăria a estimat cheltuieli de peste 610.000 lei (inclusiv TVA) pentru organizarea spectacolului dedicat Revelionului şi a focului de artificii. Fondurile sunt alocate pentru două achiziţii: una anunţată pe site-ul Primăriei, în timp ce cealaltă este organizată într-o manieră netransparentă.

În cazul primei achiziţii, este vorba despre o estimare de circa 500.000 lei pentru contractarea unor artişti şi a scenotehnicii. Alţi peste 110.000 lei sunt alocaţi pentru un foc de artificii cu o durată de 10 minute. Pentru această achiziţie, municipalitatea nu a făcut un anunţ public şi a preferat să trimită „invitaţii la firme de profil”, după cum a precizat ieri purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Achiziţie cu câştigător anticipat: acelaşi ca în anii trecuţi

Pentru spectacolul din faţa Palatului Culturii, Primăria a primit o singură ofertă, în condiţiile în care achiziţia a fost anunţată public pe 15 decembrie, iar termenul de ofertare a fost 21 decembrie: un interval de mai puţin de 7 zile, dintre care doar 5 au fost lucrătoare. Astfel, singura ofertă a venit de la compania R&A Events & Concerts SRL.

Firma este controlată de impresarul Radu Groza, el fiind director artistic în cadrul societăţii. Impresarul este o cunoştinţă mai veche a Primăriei: prin intermediul firmei menţionate sau a altora, a mai livrat servicii similare instituţiei. Este vorba în special despre evenimentele organizate de municipalitate în diverse perioade ale anului: Sărbătorile Iaşului, Festivalul Internaţional al Educaţiei sau Revelion.

„Procedura de achiziţie pentru spectacolul de Revelion este încă în desfăşurare. Şi la focul de artificii, procedura de achiziţie este în desfăşurare cu o sumă maximă estimată de 99.000 lei, fără TVA”, a spus ieri Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei. El a adăugat că firmele câştigătoare în cazul ambelor achiziţii ar urma să fie anunţate public în cursul zilei de astăzi. Suma de peste 610.000 lei reprezintă cea mai mare parte a bugetului stabilit de municipalitate pentru Sărbătorile de iarnă şi aprobat recent de către Consiliul Local (700.000 lei). La momentul votului, consilierii PSD şi USR au solicitat Primăriei să prezinte, în luna ianuarie, un raport detaliat privind modul în care au fost cheltuiţi banii. Rămâne de văzut dacă executivul se va conforma acestei solicitări.

Cine cântă la Palatul Culturii

Numele artiştilor au fost stabilite de către Primăria Iaşi şi au fost parte din caietul de sarcini aferent achiziţiei de servicii pentru organizarea spectacolului. Concertul de pe scena din faţa Palatului Culturii va începe la ora 20.00 cu tineri interpreţi ieşeni precum Maya Susanu, Daria Bahrin sau Romina Apostol. Ulterior, pe scenă vor urca Admiral C4C, Alexandra Ungureanu, Nicoleta Nucă, Mircea Baniciu şi Ovidiu Lipan Ţăndărică şi, în final, Direcţia 5. Cu excepţia ultimilor artişti enumeraţi, care vor susţine recitaluri de cel puţin 45 minute, ceilalţi vor cânta în faţa ieşenilor fiecare timp de minimum 30 minute. Prezentatorii întregului eveniment trebuie să fie „două personalităţi, cu notorietate la nivel naţional”, potrivit solicitării Primăriei din caietul de sarcini.

 

 

Comentarii