Revenire la Iaşi

Personalitate faţă de care mai ales filologii ieşeni au obligaţii morale care-i onorează, prima dintre acestea fiind calitatea lui de factor principal al întemeierii Institutului de Filologie Română care astăzi poartă numele lui Alexandru Philippide.

► Ajutat documentar şi sprijinit sufleteşte de fiica fostului profesor, Corina Tîrnoveanu, colegul şi prietenul Ioan Dănilă, de la Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău, este autorul unei cărţi de adevărat studiu, intitulată Ştiinţă şi destin – Giorge Pascu (Editura "Egal", Bacău). Este greu de adus într-un spaţiu limitat bogăţia de informaţii, proiectată spre un tablou recuperator de ansamblu, cuprinsă în acest volum, al cărui conţinut este sever organizat. Perspectiva de cunoaştere este totală, materia fiind distribuită în patru mari secţiuni: I. Cărturarul; II. Giorge Pascu, în triunghiul Bacău – Iaşi – Zlatna (între locul natal şi cel al refugiului din anii celui de al doilea război mondial şi de după acesta); III. Omagiu postum (cu provocări intitulate "Dinspre oraşul natal", "Dinspre/pentru familie" sau "Dinspre urbea ultimului popas") şi IV. În loc de încheiere, cuprinzând şi o deosebit de utilă bibliografie şi anexe (fotografii, documente), care întregesc vizual un complex şi responsabil tablou de viaţă, de muncă şi, de ce să n-o spunem, de ambiţii, dar şi de necazuri şi suferinţe.

► Fondator, la Iaşi, al studierii şi didacticii multora dintre disciplinele lingvistice prezentate în subdiviziunea "Lingvistul", G. Pascu a tins spre "cuprinderea totală a filologiei" şi are merite deosebite pe terenul "sufixologiei", al dialectologiei, istoriei limbii române, etimologiei, toponimiei, lexicologiei, lexicografiei, ortografiei şi al gramaticii (clasificate de la I.A.1.1 la I.A.1.9!). Pentru ca în secţiuni următoare să fie evidenţiate merite şi originalităţi ale profesorului ieşean ca folklorist, istoric literar, "textolog" şi traducător, dar şi ca istoric sau publicist. Deosebit de cuprinzătoare documentar şi convingătoare în ceea ce priveşte recomandarea sunt secţiunile intitulate "Profesorul" şi "Homo publicus", ultima ocupându-se de activitatea lui G.P. ca director al Bibliotecii Centrale a Universităţii, respectiv ca "om al cetăţii" (spirit polemic, din perspectiva societăţii civile, profesorul pretindea, de exemplu, ca "la apelul nominal al juraţilor, onoratul domn grefier să binevoiască a preceda numele persoanelor de cuvântul politicos domnul"; p. 114).

► Abordarea unei atare personalităţi, respectiv având atâtea preocupări şi realizări nu este la îndemâna oricărui filolog de astăzi, dar I. Dănilă, o mărturiseşte, culant, a fost "posedat de subiectul «Giorge Pascu»" (p. 5) şi, an de an, publică articole şi susţine comunicări dedicate acestuia (vezi p. 218-220) şi va trece, cu decenţă şi discreţie, peste acţiuni şi atitudini ale eroului admiraţiei sale datorate unor "convulsii profesionale" (p. 109) ori "subminări temperamentale" (p. 234), despre care am şi discutat la începutul demersului său exegetic. Oricum, I.D. nu excelează în spirit critic atunci când reproduce expresii mai… viguroase ale profesorului, cum ar fi "canibalismul francmasonilor de la Facultatea de Litere din Iaşi" (p. 129). Iar G. Pascu nu avea sfieli lexicale; volumul "I. Creangă, Poveşti", tipărit în 1939, poartă subtitlul "Ediţie adevărată" (p. 225; evidenţierea grafică ne aparţine).

► Admirabilă galeria celor câtorva mii de persoane şi personalităţi care-şi găsesc locul cuvenit în bogata şi colorata naraţiune pe care o cuprinde volumul de faţă; cât despre ieşeni, remarcabile evocările savanţilor Petru Caraman şi G. Ivănescu, ce primea, epistolar, lecţii de la fostul său profesor şi după publicarea tezei de doctorat.

► Totuşi, greu de acceptat: ► Aparenţa, surprinzătoare, că, în prezentarea ansamblului, autorii ar fi fost seduşi de norme de clasificare aparţinând biblioteconomiei, deşi, destul de repede, simţi efecte ale viziunii parţial deformatoare a informatizării, operând cu semnale-coduri, utile pentru a identifica un domeniu lingvistic oarecare (de ex., sub clasificarea I.A.1.8. este prezentat "Ortograful"); o atare "gimnastică" literal-cifrică (nu doar în sumar) poate părea un pic rebarbativă pentru cititorul unei cărţi din domeniul culturii. ► Reproşul faţă de lingvişti care (deşi nu aveau motive, ocupându-se, de exemplu, de neologisme în secolul al XIX-lea!) nu au utilizat în lucrările lor Sufixele lui Pascu! (ceea ce este de neiertat însă într-o lucrare ocupându-se de tema respectivă; p. 57). ► Acribia lui I.D., credem, de corector ca de extemporale (virgule, despărţiri ortografice!) în reproducerea unor scrisori ale lui Pascu sau ale arheologului Radu Vulpe!

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi