Revoluţia vorbelor goale

Cititul e un efort pe care din ce în ce mai mulţi contemporani nu mai sunt dispuşi să-l asume. Cititul de cărţi, vreau să zic, acea osteneală secvenţială de a parcurge şi înţelege cuvintele preţ de zeci sau sute de pagini. Bah!, azi ai rezumate pe net, spoilereⁱ, audiobook-uri, ba chiar şi filmuleţe vorbite pe You Tube unde ţi se susură la ureche cunoştinţe în timp ce tu somnolezi postprandial. Am ajuns aici din cauza unei societăţi care, pas cu pas, a privilegiat lenea intelectuală în detrimentul efortului susţinut, o societate unde doar în spaţiul biciuirii corporatiste pentru profit poţi muri de epuizare. În rest, trai neneacă! Ţi se oferă peste tot îmbietoare semipreparate intelectuale, gata mestecate, numai bune de preluat (fără vreun exerciţiu critic!) şi de înghiţit. Iar dacă eşti cu adevărat lipsit de raţiune (nu voi folosi termenul „prost” căci există o largă categorie de contemporani care se nasc lipsiţi de capacitatea de a înţelege lumea şi de a o verbaliza, vietăţi care nu au de fapt nicio vină pentru acest blestem natural) atunci faci mai mult decât să nu pricepi: devii parte a mecanismului de îndobitocire şi distribui prostia.

Faptul că cel mai cunoscut loc unde se vântură astfel de surogate otrăvite, împreună cu nesfârşite vorbe de clacă, are în cuprinsul etichetei sale cuvântul englezesc pentru carte e un exemplu de ironie a destinului, căci Facebook-ul este, prin excelenţă, un spaţiu al analfabetismului funcţional şi al umorilor despletite. Mă uit şi eu, ca tot omul, din când în când, la această menajerie răcnitoare de banalităţi şi prostii, în care, pe lângă rare intervenţii decente, primează un obositor dialog al surzilor (dublat, inevitabil, de narcisisme patologice). Mai nimeni nu citeşte postarea astfel încât să răspundă, fie şi polemic, la subiect. O majoritate zdrobitoare îşi ridică poalele în cap încercând, terapeutic, să-şi rezolve complexele, fobiile sau angoasele, De altfel, cred că termenul „terapeutic” este cel mai potrivit pentru această piaţă virtuală unde un sobor de interlopi lejer alfabetizaţi şi de mahalagioaice cu pretenţii răcnesc unii la alţii fără să se asculte. În fond, aici e locul unde poţi să te defulezi în voia cea bună. Singura problemă este aceea că lumea de pe social media începe să ţină loc de lumea reală, ba chiar, încetul cu încetul, să o submineze şi să o înlocuiască pe aceasta. Şi asta pentru că vehiculul central al acestui mecanism de îndobitocire în masă îl constituie vorbele. Nu realitatea!

Ştim de la Lenin şi Stalin că vorbele pot ucide. Ceea ce la Marx era doar o simplă speculaţie la o bere în Grand Place din Bruxelles, lupta de clasă s-a transformat la satrapii cei mai sângeroşi ai secolului XX într-un instrument de asasinat în masă, rezultând în urma utilizării criminale a unei vorbe, un genocid de 100 de milioane de morţi, de cinci ori mai mult decât victimele nazismului brun, acolo unde termenul de Untermensch nu a fost doar vorbă goală, ci instrument real şi crud de exterminare. Marxismul a fost genial în deghizarea crimei sub aparenţa cuvintelor abstracte şi, evident, de aceea nu vorbeşte nimeni de crimele lui, ci doar de utopia lui vie, cu un potenţial criminogen intact, ascuns însă de vorbe. Mai există şi azi prostovani isterici care redescoperă termenii prăfuiţi de „bază” şi „suprastructură”, de „vânzarea forţei de muncă” sau de „dictatură a proletariatului”, dar vocabularul vorbelor goale s-a schimbat. Asemenea mârţoagei din poveste care a mâncat jar, neomarxismul de azi e altceva, mult mai în pas cu moda. Vorbele s-au lustruit. Spre exemplu, suntem asaltaţi de un foc concentrat tras din diverse tranşee pentru a înghiţi termenul de „gen” cu toate articulaţiile lui post-moderne. Deşi realitatea arată că oamenii au „sex” (conform certificatelor de naştere încă necenzurate unde scrie negru pe alb că e vorba de sex bărbătesc sau femeiesc!) şi doar substantivele au gen (masculin, feminin sau neutru), suntem forţaţi, cu ţipete isterice şi ameninţări de excludere dintre oameni, să acceptăm că fiecare dintre noi este o modulaţie a unui substantiv numit gen şi că doar ignoranţa şi prezenţa asupritoare a masculului alb, heterosexual (eventual creştin!) în discursul public, ne împiedică să vedem evidenţa, adică diversitatea de genuriⁱⁱ. Ca să fie clar: teoria genurilor şi lupta de clasă/rasă/gen pe care o promovează nu e despre datul biologic „aşa cum a fost el desemnat de ginecolog la naştere”, ci despre cu totul altceva, e despre „cum te simţi tu faţă de acest construct social”, care e o convenţie, potrivit căruia eşti „etichetat” drept „bărbat” sau „femeie”. Mai mult, cazurile patologice, nu, pardon!, „diverse” biologic (hermafroditismul, spre exemplu) sau psihiatric (maladii care în trecut erau puse sub eticheta de „psiho-patologii sexuale”) sunt azi înghesuite în conceptul normalităţii lăsând astfel, din motive ideologice, termenii de deviaţie sau anomalie fără conţinut, fiind doar markeri care dezvăluie instant natura opresoare a celui care îi mai foloseşte încă. Altfel spus, clasa retrogradă a „vechiului regim” raţional este pusă, revoluţionar, la punct de noul proletariat progresist, clasa muncitoare cu limba, clasa cea mai înaintată a societăţii. Am aflat zilele acestea, documentându-mă pentru acest articol, că numai simplu fapt de a ridica aceste probleme arată fără dubiu că sunt un nenorocit de gender bias, adică acea categorie de om retrograd care mai crede în judecată raţională a realităţii şi a vorbelor, ce ar trebui trimisă în Gulag la reeducare căci ia din start partea normalităţii, în locul unei neutralităţi oportuniste. Asta pentru că eu, născut de sex bărbătesc, cu tot ce presupune asta biologic şi hormonal, care accept că sunt aşa şi îmi şi afirm dezinvolt masculinitatea (după cum s-a şi văzut în toate înşiruirile de mai sus am început cu identitatea mea dominatoare!) am aflat, cu stupoare, că nu sunt om, ci că potrivit inventarului comisarilor de gen sunt un amărât de „cisgender” demn de toată mila. Vorba lui tov. Lenin: „Şto delatî?”

Toată această incursiune teoretică mi-a fost abrupt provocată de o postare de pe Facebook în care se semnala că la Bucureşti, la Teatrul Mic, o activistă de gen (fostă bărbat înainte de operaţie!) a urcat furioasă pe scenă şi a întrerupt spectacolul în care un actor juca rolul unui transgender, răcnind că „un cisgender nu înţelege ce este un transgender şi nu are voie să interpreteze pe scenă unul!”. Aş putea să spun că, după cum îmi aduc aminte, aşa făceau în anii '30 şi studenţii legionari cu actorii evrei care îndrăzneau să joace pe scena Teatrului Naţional din Iaşi, dar mă abţin. Din decenţă, nu numai pentru că minţile lor erau împâslite de „alte vorbe”. Iar ca să fie clar, fără dubii: nu am nici cea mai mică problemă cu obiceiurile sexuale consensuale ale adulţilor şi nici cu modul în care diverşi cetăţeni se văd pe sine atâta timp cât nu-i agresează pe alţii şi, declar public, susţin fără ezitare drepturile civile ale acestora câtă vreme sunt plătitori corecţi de impozite ca şi mine. Accept oricând un dialog civilizat, fără incriminări şi aere stupide de superioritate, pe o astfel de temă. Resping însă indignat orice pretenţie a cuiva de a mă cenzura în numele unei ideologii care i-a otrăvit mintea. Nu permit nimănui să-mi dicteze ce am voie şi ce nu am voie să spun în contextul în care sunt întreg la cap şi ştiu singur ce e inacceptabil de spus în public. Căci vorbele nu ucid din prima, trebuie doar aşteptat momentul propice şi atunci vezi cum cad măştile şi oameni aparent insipizi de lângă tine îşi pun brusc centironul şi pistolul mitralieră, îşi leagă brasarda de luptă şi ucid. Ademeniţi şi aţâţaţi de vorbe!

P.S. Cum, după scrierea acestui text, m-am zvârcolit apoi în pat toată noaptea măcinat de remuşcări că am rămas un moş conservator şi neprogresist, am zis să mă uit şi eu mai „asumat” la lista asta publicată în note, care va fi obligatorie în curând, şi să-mi aleg o identitate. Ca iubitor şi degustător ocazional de single malt scoţian şi de coniac franţuzesc aş spune că ar trebui să mă simt Two-Spirit, chiar dacă această nişă e rezervată doar pentru indienii nord-americani. Totuşi, o reuşită dublă distilare face un bun Spirit care te duce mai aproape de Manitou, mai ceva ca şamanul „gender fluid”!

ⁱDa, m-aţi prins! E un neologism inevitabil, căci „sinopsis deliberat” nu va prinde în veci. Vorba Wikipediei: „a nu se confunda cu eleronul autoturismului”! (aici ar merge o smiley face)

ⁱⁱLa o simplă chestionare, Google îmi arată un prim strat de vorbe reflectând identităţi sexuale diferite. Iată-le în engleză cum vor fi ele împinse cu ranga în vocabularul românesc: cisgender, non-binary, transgender, agender, bigender, intersex, androgyne, bisexual, gender-dysphoria, two-spirit, asexuality, pansexual, questioning, butch, aromanticism, gender binary, s/e/x, genderfluid, genderexpression, omnigender, demisexual, polygender şi da, în sfârşit, gender outlaw.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

Publicitate și alte recomandări video