Caută 
1 MIN
Am să pornesc de la definiţia lui Cas Mudle a populismului: populismul este o ideologie potrivit căreia societatea este împărţită în două grupuri antagoniste: elita şi poporul.
Ambele grupuri sunt construite ca fiind omogene. Elita este una singură, toţi membrii ei au caracteristici şi interese identice. La fel, poporul formează un singur grup, toţi membrii lui având caracteristici şi interese identice. Pe scurt, populismul operează cu o viziune dualistă: o singură elită, ai cărei membri sunt identici, versus un singur popor, ai cărui membri sunt la rândul lor identici.
Din perspectiva asta, dualismul populist se opune pluralismului, pentru care societatea este compusă dintr-o multitudine de grupuri eterogene, cu viziuni, valori şi interese diferite – uneori divergente, alteori doar diferite, dar de fiecare dată mai mult sau mai puţin legitime. Pentru populişti, elita şi poporul nu sunt categorii descriptive. Ele sunt, cum am văzut mai sus, categorii normative. Mai mult, ele sunt categorii morale: elita este intrinsec coruptă, deci moralmente rea, pe când poporul este intrinsec bun.
Moralizarea celor două categorii transformă dualismul în maniheism. Populismul devine astfel o ideologie care are drept naraţiune fundamentală războiul dintre Bine şi Rău.
(Cealaltă opoziţie la populism vine dinspre elitism, care nu e decât un populism întors pe dos. Elitiştii împart şi ei societatea în două grupuri omogene – elita şi poporul – dar pentru ei elita reprezintă Binele, iar poporul Răul.) În consecinţă, pentru populişti compromisul politic devine imposibil. Nu poţi negocia nimic cu elita coruptă, fiindcă orice astfel de negociere duce în mod necesar la coruperea poporului, la impurificarea lui. Când diferenţa devine moralmente blamabilă, când a fi diferit ajunge să însemne a fi rău, dialogul devine imposibil. Singura soluţie rămâne războiul total, eliminarea Răului şi victoria finală a Binelui.
1. Bun,cam astea ar fi principalele caracteristici ale populismului. Din perspectiva asta, cea mai importantă şi mai plină de consecinţe dintre schimbările politice care au avut loc la noi din 2016 încoace o constituie transformarea PSD dintr-un partid preponderent conservator într-unul populist de dreapta, după modelul Fidesz şi al PiS.
Pentru noul PSD, elita coruptă e reprezentată de „statul paralel” şi de susţinătorii lui, iar poporul e reprezentat de etnicii români (cu tradiţiile lor). Cine respinge aceste tradiţii, cine încearcă o modernizare socială a României după modelul democraţiilor avansate, nu mai face parte din „popor” şi devine membru sau unealtă a elitei corupte.
Noul PSD este un partid care îşi propune explicit eliberarea „poporului” de sub tirania „elitei corupte” (pro-)occidentale. În consecinţă, nu e de mirare că noul PSD regăseşte şi reciclează retorica autohtonistă şi suveranistă a naţional-comunismului ceauşist – fireşte, cu aduceri la zi care ţin cont de realităţile contemporane.
2. De cealaltă parte, avem apariţia şi succesul electoral al unui partid populist nou-nouţ: USR. Pentru USR, elita coruptă e reprezentată de PSD şi sateliţii săi, dar şi de celelalte partide mainstream (în principal PNL). Oricine a făcut politică până la apariţia USR e blamabil, la fel ca toate politicile partidelor mainstream, fiindcă rezultatul lor a fost şi continuă să fie impunerea unei elite tiranice şi nelegitime asupra poporului – deci o victorie a Răului asupra Binelui.
„Poporul”, în viziunea USR, e reprezentat de oamenii cinstiţi şi profesionişti, care au reuşit prin forţe proprii şi prin merit personal. Din perspectiva asta, cei care nu au reuşit („asistaţii sociali”) şi cei care au reuşit prin mijloace frauduloase nu fac parte din „popor”, ci sunt fie membri, fie unelte ale elitei corupte.
USR e angajat cu arme şi bagaje în distrugerea acestei „elite corupte”, în eliberarea „poporului” de sub tirania ei. De aici şi radicalismul USR în Parlament: celelalte partide nu sunt reprezentante legitime ale voinţei diferitelor grupuri sociale, ca în viziunea pluralistă, ci sunt Duşmanul care trebuie eliminat şi cu care nu se negociază.
3. În afară de USR, avem un alt partid nou de tip populist, unul al cărui succes electoral nu a fost testat încă: Demos. Pentru Demos, „elita coruptă” e reprezentată de neoliberalismul global şi de susţinătorii lui locali, iar „poporul” e reprezentat de victimele acestuia. Dacă nu eşti sau nu te consideri victimă a politicilor de globalizare, pentru Demos nu faci parte din „popor”, ci eşti membru sau unealtă a elitei corupte.
Demos face eforturi remarcabile pentru a nu identifica neoliberalismul cu pro-occidentalismul, însă rămâne de văzut cât timp va fi dispus să facă aceste eforturi şi cu ce succes.
Sorin Cucerai este traducător şi publicist
