Românii nu (prea) susţin greva profesorilor, profesorii (încă) susţin guvernul

Societatea românească pare profund divizată prin raportarea sa la greva profesorilor. Un sondaj CURS publicat luni arată un clivaj pronunţat între cei care susţin protestul şi cei care îl contestă. Astfel, 43% dintre români cred profesorii au salarii mici şi greva se justifică, 39% susţin că salariile din sistem sunt mici, dar greva nu este oportună, iar 16% dintre respondenţi consideră că lefurile dascălurilor sunt suficient de mari şi nu au motive de revoltă. După cum observăm, per total, emoţia publică pare mai degrabă catalizată împotriva grevei generale din educaţie (43% – pro, 55% – contra). Un rezultat oarecum surprinzător pentru că discursul predominant din presă, de pe reţelele de socializare şi chiar din zona leadership-ului politic, sugera un grad ridicat de empatie cu revendicările din sistem. Există o frustrare în societate faţă de „corpul profesoral”? Sau poate frustrarea vine din forţa pe care o emană sindicatele din educaţie? Un fel de ciudă că drepturile unor salariaţi sunt mai bine protejate/ garantate decât cele aparţinând altor actori din economie?

Sondajul ne mai arată că „răscoala” din educaţie a influenţat, până acum, puţin spre deloc simpatiile politice ale electoratului. PSD este cotat cu 31% din opţiunile de vot, cu două procente mai puţin decât în martie, dar totuşi în marja de eroare. PNL cu 20% (21% în martie), AUR cu 17% (16% în martie) şi USR cu 11% (9% în martie) completează careul principalelor forţe politice. Partidele aflate la guvernare au pierdut în două luni trei procente, cele din opoziţie au câştigat trei, prea puţin pentru a vorbi despre un trend politic relevant şi cu atât mai puţin de unul marcat sensibil de greva profesorilor.

Cercetarea sociologică realizată de CURS surprinde şi două aparente paradoxuri. Deşi partidele aflate la guvernare ar fi votate de 56% din electorat (am adăugat UDMR cotat la 5%), gradul de încredere în guvern este de doar 11%. Sigur, tradiţional prezenţa la vot e undeva pe la 40%, deci cei „56%” înseamnă în mod real undeva în jurul a 20% din totalul populaţiei cu drept de vot. Chiar şi în aceste condiţii, putem concluziona că un român din doi care votează pentru majoritatea PSD-PNL-UDMR este nemulţumit de guvernul PSD-PNL-UDMR. Ar fi interesant de văzut dacă această discrepanţă majoră se va menţine şi după ce PSD va prelua de iure frâiele în executiv, cu Marcel Ciolacu în funcţia de premier. O altă cifră care atrage atenţia se referă la încrederea românilor în Uniunea Europeană – doar 36%. Un procent îngrijorător de mic, depresiv chiar, dar care este parţial contrazis de răspunsul la întrebarea „România trebuie să rămână strâns legată de UE?”, la care majoritatea ţine partea Bruxelles-ului (49% pro, faţă de 44% care vor mai multă independenţă faţă de UE).

Cele două „paradoxuri” menţionate mai sus, răspunsurile contradictorii privind încrederea în guvern şi în UE, pot fi interpretate în cheia nevoii de stabilitate. Românii sunt nemulţumiţi, dar se tem de schimbări majore: „Rău cu rău, dar mai rău fără rău”. Ar fi fost interesant dacă autorii sondajului ar fi publicat şi procentele celor care susţin greva din învăţământ raportat la atitudinea lor faţă de UE. Sunt euroscepticii/ suveraniştii mai favorabili protestelor din educaţie sau, din contră, susţinerea grevei e larg majoritară în rândul celor cu convingeri clar pro-europene?

Greva generală din educaţie nu modifică substanţial raportul dintre electorat şi principalele partide aflate la guvernare. Aceasta rămâne principala concluzie a sondajului CURS. Explicaţia facilă, dar corectă în acest caz, ar fi că în mod tradiţional angajaţii din învăţământ votează cu PSD sau PNL, aşadar un electorat aproape captiv al celor două partide, iar un divorţ „idiologic” rămâne un fenomen improbabil şi îndepărtat. Altfel spus, profesorii au pus mâna pe „arătător”, dar li-s încă dragi guvernanţii şi nu sunt dispuşi să-i bată la palmă. Iar liderii PSD şi PNL ştiu că momentan au de-a face cu simple ameninţări, cu un băţ împins amical prin gard, de aici şi poziţia intransigentă de pe care negociează. Pentru cele două partide pericolul e însă altul. Riscul de contagiune a grevei în sistemul public dacă şi alte categorii de bugetari se alătură protestelor (vezi cazul angajaţilor CFR).