Scandalul de la Operă: Fiica vitregă a lui Minculescu rămâne sub control judiciar

miercuri, 17 martie 2021, 15:04
1 MIN
 Scandalul de la Operă: Fiica vitregă a lui Minculescu rămâne sub control judiciar

Fiica vitregă a artistului Cristi Minculescu (IRIS) rămâne sub control judiciar. Ea s-a aflat printre inculpații în scandalul de corupție de la Opera Iași.

Mădălina-Ioana Minculescu rămâne sub control judiciar. Magistrații Tribunalului au respins plângerea formulată de fiica vitregă a fostului solist al formației Iris, Cristi Minculescu. Judecătorii au constatat că plângerea Mădălinei Minculescu este tardivă. Decizia magistraților este definitivă.

Mădălina-Ioana Minculescu avea un contract de colaborare prelungit periodic și nu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată la Opera din Iași pentru postul de producător delegat deoarece nu are studii de specialitate. Ea nu a putut dovedi cu acte nici finalizarea studiilor liceeale.

Mădălina-Ioana Minculescu s-ar fi ocupat direct de partea de achiziții, cum ar fi contractele cu Cargo Management SRL, redenumită Screen Lead SRL, pentru spectacolul Magia serii, în 2018 și 2019. Ea se ocupa cu negocierea contractelor cu colaboratorii români și străini pentru spectacolele de la ONRI.

Mădălina Minculescu câștiga de la ONRI pentru funcția de producător delegat 7.500 de lei brut pe lună. Aflați amănunte din acest scandal de AICI.

Comentarii