Scenă neobişnuită: Un sat din Portugalia a fost inundat de un torent de vin roşu (VIDEO)

marți, 12 septembrie 2023, 08:14
1 MIN
 Scenă neobişnuită: Un sat din Portugalia a fost inundat de un torent de vin roşu (VIDEO)

Cei 2.000 de locuitori din satul Sao Lourenço do Bairro, din vestul Portugaliei, au asistat duminică la o scenă pe cât de neobişnuită, pe atât de impresionantă: peste 2 milioane de litri de vin roşu, bun de consum, au inundat drumurile locale, potrivit Diaro de Coimbra.

Evenimentul se explică printr-un accident la distileria Levira de pe dealurile din vecinătatea satului. Două rezervoare cu vin s-au spart brusc, inundând localitatea. Potrivit Diaro de Coimbra, vinul a inundat drumurile din apropiere şi a intrat în cel puţin o pivniţă privată.

Autorităţile au reuşit să împiedice ca lichidul să se scurgă în râul din apropierea satului. Distileria a anunţat că "regretă profund incidentul" şi că o parte din alcoolul pierdut a fost recuperat şi transportat la o fabrică de prelucrare.

Comentarii