Se deschide sezonul de schi în Poiana Braşov. O zi pe săptămână cu reducere de 50%

marți, 28 noiembrie 2023, 17:59
2 MIN
 Se deschide sezonul de schi în Poiana Braşov. O zi pe săptămână cu reducere de 50%

Primarul Brașovului, Allen Coliban, a anunțat marți, 28 noiembrie, că există șansa deschiderii sezonului de schi în Poiana Braşov în acest weekend și că în acest sezon de iarnă, schiorii brașoveni vor avea o săptămână dedicată lor în care vor avea oportunitatea de a primi reducere de 50% la transportul pe cablu.

Consilierii au aprobat cadrul de colaborare cu un operator privat, care administrează cea mai mare parte a instalaţiilor pe cablu de pe domeniul schiabil din Poiană, care prevede o serie de noi facilităţi, printre care şi cea privind instituirea zilei de miercuri pentru schiorii braşoveni."Chiar dacă pare că fiind o zi lucrătoare nu vor fi prea mulţi schiori, să ne gândim la tineri, la pensionari, la bunicii care să-şi ducă nepoţii la schi să trăiască ce am trăit şi eu, în urmă cu mulţi ani, alături de bunicul meu", şi-a susţinut primarul Allen Coliban iniţiativa.N

oul cadru de colaborare mai prevede, printre altele, introducerea unei cartele de sezon, solicitată în special de şcolile de schi, precum şi facilităţi pentru hotelurile care achiziţionează un număr mare de abonamente, dar şi o actualizare a tarifelor faţă de anul trecut.Toate acestea au fost negociate cu operatorul privat în contextul în care "venim după un sezon foarte slab", a punctat edilul braşovean, însă anul acesta "avem şansa să-l deschidem chiar din acest weekend".

Proiectul de Hotărâre a fost adoptat în unanimitate de consilierii prezenţi, nu însă înainte ca un amendament solicitat de grupul de consilieri liberali, privind introducerea a două zile pe săptămână în care schiorii braşoveni să beneficieze de 40% reducere la transportul pe cablu, nu a întrunit suficiente voturi pentru a trece.

Comentarii