De Business

Punem punctul pe știi

Șeful Poștei: Zona de curierat este punctul în care trebuie să ne dezvoltăm foarte mult

joi, 25 februarie 2021, 11:04
2 MIN
 Șeful Poștei: Zona de curierat este punctul în care trebuie să ne dezvoltăm foarte mult

Poșta Română a început anul trecut un proces de restructurare care a urmărit punerea activității pe baze sănătoase, astfel încât compania să rămână un jucător important pe piața de profil, a declarat directorul general al operatorului poștal național, Horia Grigorescu. Totodată, 2020 a fost anul în care compania și-a sporit atenția pe zona serviciilor de curierat și a reușit să ramburseze datorii istorice de 135 milioane lei, devenind astfel o companie bancabilă, cu o capacitate superioară de contractarea de noi credite pentru investiții.

"Poșta Română este o companie care presupune foarte multe provocări, presupune tocmai această îmbinare a clienților clasici, pe care compania îi are, și pe de altă parte atragerea de noi clienți, pe care ni-i dorim, ni-i dorim foarte mult și vrem să-i convingem că, în decursul anului precedent și al anilor care vor urma, noi ca și companie ne-am schimbat și vom continua să ne schimbăm foarte mult. De asemenea, ne-am schimbat foarte mult din perspectiva abordării pe care o avem, o abordare care să se transpună nevoilor de business dintr-un mediu foarte competitiv", a afirmat Grigorescu.

În debutul pandemiei, spune Grigorescu, Poșta Română s-a confruntat cu o situație nouă și plină de provocări, cum ar fi reducerea activității pe zona serviciilor poștale clasice.

"Practic, compania a avut foarte mult de suferit, pentru că, spre exemplu, instanțele de judecată nu mai aveau termene de judecată, nu se mai trimiteau cereri de chemare în judecată, citații ș.a.m.d. De asemenea, ANAF-ul nu mai trimitea somații, nu mai demara proceduri de executare silită. Toate acestea scăderi de volum pe poșta clasică ne-au făcut să ne uităm spre zona de curierat. Toată lumea știe că acolo este punctul în care noi, Poșta Română, trebuie să ne dezvoltăm foarte mult, este mult loc pe piață în momentul de față. Piața comerțului online este într-o creștere accelerată, mult peste potențialul de creștere al celor puternici jucători din piața de curierat în acest moment. Aici, pe acest segment de business, noi ca și companie putem să intrăm și am început să intrăm din anul 2020", a spus reprezentantul companiei.

În acest context, în luna august 2020, Poșta Română a lansat serviciul Stai acasă, adică livrare la domiciliul clientul.

Aflați amănunte de pe profit.ro.

Comentarii