Sevilla a învins AS Roma la lovituri de departajare şi a câştigat Liga Europa

miercuri, 31 mai 2023, 22:50
1 MIN
 Sevilla a învins AS Roma la lovituri de departajare şi a câştigat Liga Europa

Formaţia FC Sevilla a câştigat Liga Europa, învingând în finala disputată pe Puskas Arena din Budapesta echipa AS Roma, scor 5-2 în urma loviturilor de departajare. Pentru Sevilla este al şaptelea triumf în a doua competiţie continentală intercluburi.

La finalul prelungirilor, scorul a fost 1-1. Au marcat Mancini ’55 (autogol) pentru Sevilla, respectiv Dybala ‘35 pentru Roma. La lovituri de departajare, pentru FC Sevilla au marcat Ocampos, Lamela, Rakitic şi Montiel.

AS Roma a marcat Cristante. Au ratat Mancini şi Ibanez. FC Sevilla: Bounou – Jesus Navas (Montiel ’95), Bade, Gudelj (Marcao ‘120), Alex Telles (Rekik ’95) – Fernando (Jordan ‘120), Oliver Torres (Suso ’46), Rakitic – Ocampos, En-Nesyri, Bryan Gil (Lamela ’46). Antrenor: Jose Luis Mendilibar

AS Roma: Rui Patricio – Mancini, Smalling, Ibanez – Zeki Celik (Zallewski ’91), Cristante, Matic (Bove ‘120), Spinazzola (Llorente ‘106) – Dybala (Wijnaldum ’68), Pellegrini (Al Shaarawy ‘106), Abraham (Belotti ’75). Antrenor: Jose Mourinho.

Partida a fost arbitrată de englezul Anthony Taylor. Jucătorii echipei FC Sevilla au primit trofeul Ligii Europa la ceremonia de după finala cu AS Roma. Momentul a fost marcat cu un spectacol pirotehnic.

Comentarii