Şi morţii se segregă, nu-i aşa?

De Înălţare se cinstesc eroii, indiferent de baricada pe care au luptat. E vorba de asumarea unui principiu şi a unei valori de civilizaţie: ostaşul îşi slujeşte ţara şi nu regimul politic. Iar cine a pierit de glonţ ori de molimă în vreme de război binemerită pomenirea în veci şi un loc în Panteonul eroilor. Aşa e în lumea civilizată, acolo unde valorile sunt lucid înţelese şi devin normă de conduită. Sunt unii însă care cred că şi eroii trebuie segregaţi, după criterii politice şi interese de moment. La Valea Uzului este un cimitir în care majoritatea sunt foşti militari din armata austro-ungară şi germană, care au luptat împotriva românilor în Războiul Reîntregirii. Tot acolo sau în apropiere sunt şi oseminte ale militarilor români. Părerile sunt împărţite, în lipsa unei cercetări riguroase. Dar dacă un singur mormânt de ostaş român se află acolo, suntem îndreptăţiţi să-i aducem omagiu. Luat de valul festivismului din anul Centenarului, primarul din Dărmăneşti, un bizon purtând însemnele ALDE, a decis cu de la el putere şi tăcerea complice a şefilor să pună cruci de beton (?!) peste gropile presupuse ale ostaşilor români. A încălcat astfel legea, oferindu-le, ca un idiot ce se află pretext de agitaţie ungurilor de peste munţi. În ziua comemorării şi-a adunat comilitonii la locul faptei. Aici însă, ce să vezi! Ungurii şi secuii, însoţiţi de lideri udemerişti, fac un gard viu în jurul cimitirului. Cântă cântece patriotice şi poartă un poster mare cu chipul lui Ceauşescu, sfidându-i pe români prin aţâţarea amintirii controversatului personaj. Pe scurt, mesajul transmis este acela că românii sunt copiii lui Ceauşescu. Mai mult chiar au grijă să acopere crucile cu saci menajeri negri, semn că dispreţul lor faţă de români merge până la capăt. Cum era de aşteptat spiritele s-au încins şi aici până la asaltul mulţimii asupra porţii cimitirului nu a fost decât un pas. Concluzia: ungurii civilizatori, adunaţi la locul jertfei de acum un secol, au fost molestaţi de o hoardă de "barbari români". "Aceasta este adevărata faţă a României", conchide prompt liderul UDMR Kelemen Hunor. Concluzia lui şi imaginile cu asaltul sunt reţinute ca definitorii şi fac înconjurul lumii. Nimic despre sfidarea ungurilor şi a politicienilor lor. Aceeaşi schemă maniheistă ca la Târgu Mureş, în 15 martie 1990: românii strică ordinea de drept instituită, nu-i aşa!, de "civilizaţii" arcului carpatic. Am auzit până la saţietate această şubredă teorie ca să nu-i decriptez mesajul manipulator.

Până mai ieri am avut unele ezitări să abordez acest subiect, întrucât nu eram tocmai lămurit. Între timp am citit destule luări de poziţie ale unor indivizi pretins "subţiri" care s-au dezis nervos de actele românilor, primind la schimb aplauze ungureşti. Bieţi ipochimeni cu capete mari şi minte cât nuca! Dar v-aţi documentat voi temeinic, aţi lăsat timpul să lucreze ori v-aţi aruncat bezmetic în mrejele manipulării ungureşti, mult mai abilă, să recunoaştem? V-aţi pus voi întrebări cu privire la faptul că liderii unguri au boicotat Sărbătoarea naţională în anul Centenarului şi au umplut lumea cu strigătul lor de jale cu privire la tratatul de la Trianon (1920), pe care se pregătesc să-l comemoreze nervos? V-au lăsat indiferente declaraţiile revizionite ale liderilor de la Budapesta, care au incitat populaţia?

Vă întrebaţi probabil de ce evoc aceste fapte. Iată şi răspunsul: ele fac parte din economia subiectului şi se circumscriu momentelor aniversare. I-au sfidat românii pe unguri de ziua naţională ori în alte împrejurări venind cu portertul lui Horthy? Când vrei să fii elegant şi corect, nevoie mare, când vrei să dai glas prea plinului tău de umanitate, înţelegând că pentru aceasta să arunci cu noroi în ai tăi, adu-ţi aminte de cugetul adânc al lui Eminescu sau Bălcescu. Nu te trimit la nu ştiu ce naţionalişti de grotă, care înfloresc la toate neamurile. De mai mulţi ani, demnitatea istorică a românilor este sistematic sfidată de către diverşi agitatori maghiari. I-am uitat? Nu le pretindem ungurilor să se încingă în hora unirii româneşti. Ar fi un non sens. Dar avem deplină îndreptăţire să le cerem respect.

Scriu aceste rânduri după ce m-am lămurit ascultându-l mai ieri pe Kelemen Hunor, într-un interviu la Digi 24. Abia acum lucrurile mi-au devenit clare. Ipocrit şi arogant (a refuzat să-şi ceară scuze explicit pentru manipularea grosolană cu eticheta lansată de el: "Aceasta este adevărata faţă a României"), Hunor ne-a spus cum a avut ştiinţa că ceva se pregăteşte la Valea Uzului, cum le-a cerut aliaţilor de la guvernare să retragă crucile puse de români în cimitir, dar nu a fost în stare să probeze că a făcut aceste diligenţe ori că a încercat să preîntâmpine conflictul. Dimpotrivă a lăsat lucrurile să curgă, iar la ziua cu pricina sărmanul a stat acasă, bolnav fiind. Îl durea gâtul se pare. Apoi a declarat că imaginile trucate cu românii luând cu asalt cimitirul sunt "adevărata faţă a României". Nu, ungurii nu vor ca nici măcar în moarte să stea alături de români. Cimitirele trebuie segregate rasial şi politic. Oriunde în lumea civilizată, învingători şi învinşi stau în moarte alături. Nu şi ungurii. Obsesiile lor segregaţioniste nasc, iată, monştri. Ce-ar fi ca vreun lider politic român să le zică ungurilor: "Adevărata voastră faţă nu e Petofi, sau Ady Endre sau Bella Bartok, ci Horthy ori extremiştii asasini de români. Dar niciun român responsabil nu o face. UDMR, adică un fel de PSD unguresc (a se vedea susţinerea acţiunilor mafiote ale grupului Dragnea în ultimii doi ani şi jumătate) este beneficiarul acestui tip de incitări. Şi alţii, mai de pe la Răsărit, care mai nou le cântă în strună revizionismului. De acord, bizonul de la Dărmăneşti a încălcat legea, dar voi, stimabililor, dacă tot vă pretindeţi "civilizatori", de ce i-aţi sfidat atât de grosolan pe români, punând gaz pe foc?

Mihai Dorin este istoric şi publicist