Şofer ieșean băgat după gratii pentru o alcoolemie de comă

vineri, 05 februarie 2021, 20:58
1 MIN
 Şofer ieșean băgat după gratii pentru o alcoolemie de comă

Un individ a fost prins de poliţiştii ieşeni în timp ce conducea beat criţă pe străzile din municipiul Iaşi. 

El a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind băgat în arest. Bărbatul din comuna Ungheni are 50 de ani şi a fost dus la spital, unde i-au fost luate probe de sânge. "Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Urbană Iaşi efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Din cercetări a rezultat faptul că, la data de 2 februarie, un bărbat de 50 de ani, din comuna Ungheni, ar fi condus un auto, pe raza municipiului Iaşi, având o valoare, în urma testării alcoolscopice, de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vedere stabilirii alcoolemiei", au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Iaşi l-au reţinut pe bărbat pentru 24 de ore şi l-au introdus în Arestul IPJ Iaşi.

Comentarii