Soldatul rus – de la davai ceas la davai smartphone

luni, 04 aprilie 2022, 01:50
1 MIN
 Soldatul rus – de la davai ceas la davai smartphone

În loc de motto: „Stalin şi poporul rus / libertate ne-au adus.”

În studenţie, practic am trecut zilnic pe lângă statuia soldatului sau, dacă vreţi, a ostaşului sovietic din Copou, care trona la înălţime pe un piedestal de vreo 2 metri în dreptul Parcului Expoziţiei şi în stânga Târguşorului Copou, unde se aflau căminele studenţeşti pentru băieţi.

La un moment dat, mi-a atras atenţia faptul că soldatul, cu un pistol mitralieră în mâna dreaptă şi un drapel în cea stângă se uita… înspre apus! Şi-am scris şi eu o epigramă, un catren în patru versuri, pornind de la această constatare: Soldatul rus/ De-acolo sus/ Priveşte spre apus -/ Al naibii, soldat rus!

Cum în aceste – de azi, de acum – 40 de zile de război s-au înmulţit pe zi ce trece ştirile cu atrocităţile comise de soldaţii ruşi în Ucraina, reumplând cu fapte toate clişeele existente în urma comportamentului soldaţilor ruşi din al Doilea Război Mondial, mi-am amintit de acest catren mai degrabă stângaci – dar grăitor.

Am făcut niscaiva săpături pe net, ca să mai aflu detaliile-cadru ale statuii şi am aflat aşa: că „statuia ostaşului sovietic a fost amplasată în 1947, în Parcul Expoziţiei (…), unde a rămas până în 1991”; că apoi „a fost mutată în Cimitirul Eternitatea, de unde a fost luată în anul 1998 pentru reparaţii”; că „timp de trei ani, statuia din bronz a fost depozitată la o regie subordonată municipalităţii ieşene, Citadin SA” şi că „în 2001, primarul municipiului [Constantin Simirad] a decis s-o transforme în materie [primă]pentru statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, statuie care avea să fie inaugurată un an mai târziu în prezenţa fostului preşedinte Ion Iliescu” (Adevărul, 29.06.07). Ce ironie, nu-i aşa? „Moscovitul” Iliescu inaugurând o statuie a lui Mihai Viteazul făcută din bronzul rămas (parte s-ar fi furat…) de la statuia ostaşului sovietic… „eliberator”, desigur. Cum altfel.

Şi „eliberatori” s-au crezut şi se cred şi acum, în Ucraina, majoritatea soldaţilor ruşi. Spălate decenii la rând pe creier cu „glorioasa” lor victorie împotriva fascismului (care nu s-ar fi realizat în vecii vecilor fără sprijinul americanilor şi-al englezilor, deci al Apusului cel putred), generaţii întregi de soldaţi ruşi au rămas, de facto, cu mentalul de-acum 77 de ani. Care mental le oferă şi-n ziua de azi justificări barbare pentru toate atrocităţile comise, furturile fiind, în context, chestiunea cea mai „nevinovată”. 77 de ani, în care de schimbat s-a schimbat doar „pohta ce-am pohtit” (dacă tot avem şi referinţa cu Mihai Viteazul): de la „davai ceas” la „davai smartphone”.

Apropo de furat: deunăzi am citit pe Digi24 (01.04.22 – nu, nu cred că-i glumă de 1 aprilie…) articolul Soldaţii ruşi fură tot din Ucraina. Adun ce pot, tricouri, maieuri”; „Sofia va merge la şcoală, are nevoie de laptop. Ia tot”. Serviciul de Informaţii din Ucraina a publicat înregistrarea unei convorbiri între un soldat rus şi soţia sa. După introducere, soldatul zice: „Am furat puţin de aici.” Adică, na, „nişte cosmetice, nişte parfumuri”. După ce soldatul mai pomeneşte diverse chestii numai bune de luat, soţia zice: „Tu îţi imaginezi cum trăiau ei şi în ce hal trăim noi. Cred că pentru asta şi luptă, că tot îi aud cum spun că trăiau bine şi am mers noi peste ei.

Ehei, îmi vine să mai produc o epigramă: Ce-ţi aduce ţie/ Sclavul „eliberator”?/ Dăcât propria-i sărăcie/ Şi sclavie.

Înainte să închei, nu pot să nu citez şi dintr-un articol apărut cu nici patru ani în urmă în Newsweek („Mărturiile românilor despre atrocităţile comise de soldaţii sovietici”, 30.12.2018), articol prilejuit de un comunicat al Ambasadei Rusiei la Bucureşti în care aceasta se revolta că s-ar perpetua „mituri despre atrocităţile soldaţilor sovietici”: „În cadrul acestei perpetue campanii de propagandă, ostilii critici anti-sovietici şi anti-ruşi încearcă insistent să-i convingă pe oameni că Armata Roşie era o adunătură de tâlhari şi violatori care nu ştiau de nicio milă faţă de populaţia civilă. Astăzi asistăm la o revitalizare a acestei campanii”!?

O, da, cum să nu: iaca, astăzi-astăzi, în 2022, asistăm la furnizarea pe bandă rulantă de dovezi că soldaţii ruşi (cu excepţiile de rigoare) nu se deosebesc defel de soldaţii sovietici: dau cu bomba-n tot ce prind (blocuri rezidenţiale, spitale, şcoli, teatre), omoară civili neînarmaţi pe stradă, violează în grup femei, fură tot ce pot etc., etc.

În fine, apropo de Apus: am citit recent că „misteriosul” Z nelipsit de pe tehnica militară rusă (şi nu numai) ar veni de fapt de la zapad, care zapad înseamnă… Vest. Având în vedere că în ultimii ani Armata Rusă a făcut manevre care s-au numit Zapad (Zapad 2017, cu Belarus, în Belarus!, Zapad 2021), cred Z-etul lui Putin exact asta este: simbolul declaraţiei de război împotriva Vestului.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist

Comentarii