Sorana Cîrstea, victorie entuziasmantă în fața unei campioane de Grand Slam

joi, 06 iulie 2023, 19:39
1 MIN
 Sorana Cîrstea, victorie entuziasmantă în fața unei campioane de Grand Slam

Sorana Cîrstea (37 WTA) a produs surpriza în turul al doilea de la Wimbledon și a eliminat-o pe letona Jelena Ostapenko (17 WTA), scor 4-6, 7-6(6), 6-4.

Sorana Cîrstea, în turul al treilea la Wimbledon, după ce a eliminat-o pe Jelena Ostapenko

După un prim tur câștigat în fața Tatjanei Maria (62 WTA), scor 6-1, 2-6, 6-3, Sorana a avut parte de o adversară puternică în turul al doilea.

Primul set s-a jucat pe contre, iar Ostapenko a reușit să se detașeze pe final și să îl câștige.

Sorana Cîrstea a început însă excelent setul al doilea, a avut 3-0 și deși a cedat inițiativa, a reușit să îl ducă la tiebreak unde s-a impus cu 8-6.

În setul decisiv, Cîrstea a reușit trei gameuri consecutive și a profitat din plin de greșelile letonei pentru a obține calificarea după două ore și 38 de minute de joc.

Pentru calificarea în turul al treilea, românca va primi un cec în valoare de 131.000 de lire sterline și 130 de puncte în ierarhia mondială.

În turul al treilea, Sorana Cîrstea o va întâlni pe braziliana Beatriz Haddad Maia (13 WTA), care a eliminat-o în turul al doilea pe Jaqueline Cristian.

Comentarii