Caută 
2 MIN
Un nobil ungar deghizat în cioban în timpul mai multor misiuni de spionaj în munţi oferea mărturii inedite despre viaţa plină de primejdii a păstorilor români, puţin schimbată de-a lungul timpului. Faimos ca om de ştiinţă, Franz Nopcsa (1877 – 1933), unul dintre ultimii urmaşi ai familiilor nobiliare din Transilvania, a fost agent secret al Austro-Ungariei în anii Primului Război Mondial.
Multe din misiunile sale primejdioase s-au derulat în ţinuturile Retezatului, o zonă de frontieră dintre Transilvania şi România înainte de 1918, unde informaţiile preţioase erau la îndemâna ciobanilor, aflaţi mereu în mişcare cu turmele. Activităţile sale de spionaj, îndreptate adesea împotriva românilor, au fost relatate în volumul „Călătorie în Balcani”, apărut după moartea acestuia. Nopcsa oferea mărturii despre modul în care reuşise, deghizat în cioban, să supravieţuiască în munţi şi să câştige încrederea românilor, dar şi detalii preţioase despre viaţa ciobanilor din acele vremuri. Nopcea şi-a început misiunile în anul 1912, când a renunţat la luxul oferit de averea şi statutul său, pentru straiele de cioban român. Îşi luase numele de Petre Gorlopan, documente false şi se angajase ca păstor în slujba unor proprietari din Poiana Sibiului, la una dintre numeroasele turme aflate în transhumanţă în ţinuturile Transilvaniei şi Olteniei. Timp de cinci ani, a activat în misiuni de spionaj pentru armata austro-ungară, iar în acest timp a ajuns să cunoască pe propria piele viaţa aspră a ciobanilor români. Câteva însemnări din volumul biografic o prezentau în detalii vii.
Bulzul, delicatesa ciobanilor
Pe munte, mămăliga şi brânza erau măncărurile de zi cu zi ale ciobanilor, în timp ce carnea de oaie era un aliment de lux, iar bulzul era pregătit de obicei în zilele de sărbătoare. „Focul îl făceau cu cocenii de porumb rămaşi pe câmpuri. Dis-de-dimineaţă, îşi fierbeau mămăliga (polenta). La amiază mâncau mămăligă cu brânză, înlocuind-o pe aceasta din urmă, în timpul postului, cu ceapă şi… zahăr. Seara fierbeau din nou mămăligă. Dacă aveau norocul să găsească destui coceni pentru un foc bun, coceau bulzul, numit şi : o găluşcă din mămăligă cu brânza care se topea la mijloc. Câteodată, dacă un animal se considera a fi în pericol să moară, îl tăiau; şi atunci se întâmpla ”luxul” să mănânce carne, mai mult pârpălită decât coaptă pe focul de coceni. Se mai practica şi furatul câte unei oi de la turmele vecine”, scrie Cătălina Velculescu, în lucrarea „Poiana Sibiului – Retezat – Opovo. Mărturiile lui Franz Baron Nopcsa”, bazată pe cartea biografică a acestuia.
Continuarea, pe adevarul.ro
