Studenții din Timișoara merg prin județ pentru a convinge oamenii să se vaccineze

miercuri, 17 noiembrie 2021, 22:11
1 MIN
 Studenții din Timișoara merg prin județ pentru a convinge oamenii să se vaccineze

Universitatea de Vest din Timișoara și Spitalul Militar colaborează într-un proiect în care studenții de la Asistență Socială vor însoți echipele mobile de vaccinare în județ. Rolul studenților este de a sta de vorbă cu oamenii și de a-i convinge că vaccinarea este benefică.
 

Studenții de la UVT vor sprijini echipele medicale de vaccinare de la Spitalul Militar în localitățile din Timiș unde vor merge începând cu această săptămână. Echipe de studenți și cadre didactice de la Departamentul de Asistență Socială din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie din UVT vor face activități de consiliere pe teren și vor vorbi despre beneficiile vaccinării.

„Prin aceste acțiuni, misiunea studenților de la asistență socială din UVT este aceea de a contribui la creșterea numărului de persoane vaccinate în comunitățile rurale din județul Timiș. În cadrul acestui demers studenții vor fi instruiți să respecte măsurile de protecție Covid, dar și să manifeste înțelegere, respect, empatie, disponibilitate de a informa într-o manieră accesibilă, păstrând atitudinea de a nu judeca persoanele cu care vor interacționa”, transmit reprezentanții Universității de Vest din Timișoara.

Campania va fi demarată în acest sfârșit de săptămână în localitățile Variaș, Sânpetru, Vălcani, Dudeștii Vechi și Găvojdia, urmând să continue în următoarele șase luni. Proiectul va începe vineri, 19 noiembrie, de la 7.30, când cadrele medicale, elevii și profesorii ajung în comuna Variaș.

Sursa: tion

Comentarii