Tagma experţilor care jefuiesc unionismul de orice vlagă

Ştiaţi că, la alegerile prezidenţiale de acum doi ani din Republica Moldova, majoritatea covârşitoare a românilor din raionul Ungheni, aflat la graniţa cu România, au votat cu candidatul socialist pro-Kremlin, Igor Dodon, în dauna Maiei Sandu, pro-europeană şi pro-România?

De regulă, socialiştii sunt votaţi masiv în zona de nord unde domină vorbitorii de ucrainiană şi rusă, în două-trei sectoare din Chişinău, unde, deasemnea, sunt mulţi etnici ruşi şi în câteva raioane din sud, cu populaţie găgăuză. Şi la ţară, de bătrâni de toate etniiile, nostalgici după stabilitatea erei sovietice. Dar raioanele vecine cu România unde majoritatea e compusă din moldoveni sau români (după cum se auto-identifică fiecare) au votat mereu pentru dreapta pro-europeană sau unionistă. Cum de au votat de data asta cu socialistul pro-Kremlin, făcându-l preşedintele ţării?

Răspunsul arată cât de complexă e tema unionismului: oamenii de acolo au votat pentru un anti-unionist feroce nu pentru că ar fi şi ei la fel, ci, dimpotrivă, pentru că România e colacul lor de salvare. NU, nu e nici un paradox aici, e doar logică de supravieţuire. Cei de acolo trăiesc de azi pe mâine din micul trafic cu judeţele din estul României, speculând diferenţe mărişoare de preţ la multe produse, în special de natură alimentară, dintre cele două pieţe tăiate de Prut. Ei bine, pentru ei, unirea cu România e un potenţial pericol la adresa supravieţuirii lor, pentru că, greşit sau nu (după părerea mea , greşit), ei gândesc aşa: dacă ne unim, preţurile se vor egaliza şi ne dispare singura sursă de subzistenţă, micul comerţ cu fraţii noştri din România. Beat this, dragă unionist de cafenea cu stipendii şi voie de la cine dă mai mult şi-ţi asigură şi ţie o bucată de pâine de aproape 30 de ani.

Ei bine, dacă cei din raionul Ungheni sunt anti-unionişti din disperare (fără să urască România, dimpotrivă), avem şi anti-unioniştii în piele de luptători pentru unire. Sunt profitorii dintotdeauna ai oricărei cauze nobile, cu condiţia să nu-şi găsească o soluţie reală pentru că le dispare lor sursa de îmbogăţire. Sunt „experţii independenţi“ şi agenţii de influenţă a diverse grupuri de interese, inclusiv din serviiciile noastre de la Bucureşti. Nu toţi, fireşte, dar e deja un fenomen pe care au început să-l înţeleagă şi oamenii simpli dar educaţi şi informaţi de la Chişinău. Că prea mulţi români trimişi sau ajunşi pe cont propriu la Chişinău să susţină chipurile cauza unionismului sau pro-europenismului, sunt doar nişte profitori jalnici, al căror interes primordial e ca Republica Moldova să rămână mereu o problemă, că doar aşa îşi pot justifica banii şi alte diverse foloase pe care le primesc de la stăpânii lor, fie mafioţi ca Plahotniuc, fie şmecheri de prin serviciile şi instituţiile guvernamentale româneşti cu care-şi împart pe sub masă bugetele alocate cauzei.

Inutil, pentru unii care ştiu destule, să mai amintesc că printre „experţii“ care şi-au găsit o vacă de muls din tema unionimsului este fanfaronul mediocru Iulian Chifu, fost consilier pe politică externă al lui Băsescu în ultima parte a mandatelor sale de preşedinte, când nici nu-l mai interesa de altfel relaţiile internaţionale ale României, fiind mai preocupat să-şi salveze neamurile şi blonda de puşcărie. Dacă te apucă vreodată curiozitatea să citeşti aşa-zisele analize ale lui Chifu, reacţia firească nu poate fi decât una din două: fie caşti de plictiseală de la primele pragrafe şi-ţi zici „hai că-mi pierd vremea cu încă un molfăitor de vorbe goale“, fie rămâi siderat de tupeul specific oricărui impostor cu sclipici.

|ştia din tagma lui Chifu, el fiind doar printre cei mai recenţi, au compromis orice urmă de şansă de-a avea o apropiere reală de fraţii noştri de peste Prut, de a apropia efectiv cele două ţări, de a ţine stindardul unionimsului aproape de inimile oamenilor şi nu de buzunarele profitorilor.

Mai nou, din motive care ţin de calculele politico-mafiote ale lui Plahotniuc, ăştia din tagma lui Chifu s-au înhămat la căruţa oligarhului, făcându-i agenda punct cu punct. Pe scurt, aceasta fiind: promovez europenismul, încurajezi tacit tema unionistă la schimb cu imunitatea în faţa legii (omul ar risca puşcăria imediat ce i-ar scapă justiţia din mână) şi păstrarea controlului cvasi-absolut asupra Republicii Moldova, printr-o coaliţie tacită cu socialiştii pro-Kremlin. Dacă vreţi mai clar, oligarhul luptă de câţiva ani să pară în ochii Bucureştiului şi ai Europei drept singurul politician cu care se poate negocia, singurul care controlează statul, căutând cu disperare, la schimb, garanţii că nu va păţi nimic pentru trecutul şi prezentul lui mafiot. Pentru această agendă extrem de personală luptă (evident, contra-cost, inclusiv, după cum e deja de notorietate la Chişinău şi în biografia oligarhului, contra carne vie), luptă cu „principiile pe buze“, diverşi aşa zişi experţii români, agenţi de influenţă şi analişti din Republica Moldova. Aceşti mercenari de cauze nobile pe care le compromit din lăcomie şi dorinţă de mărire merită măcar ceva din prea-plinul dispreţului nostru sănătos faţă de orice boală morală.

P.S.1 – Un anume Petru Bogatu, considerat cândva, din câte am înţeles, un mare analist politic la Chişinău, dar acum vândut mafiei lui Plahtoniuc, mă acuză că aş fi un fel de „agent al moldovenismului“. M-a pufnit râsul când am citit elucubraţia, dar mi-am zis imediat: săracu Bogatu, cât de greu trebuie să-i fie să stea toată ziua, curgându-i balele de poftă, pe lângă masa îmbelşugată a lui Plahotniuc în speranţa că-i va mai arunca din când în când câte-o ciosvârtă, dacă scrie bine la gazetă.

P.S.2 – Pentru liniştea celor din tagma descrisă de mine mai sus, nu scriu şi nu vorbesc în numele lui Andrei Năstase, pe care l-am ajutat cum am putut să câştige primăria Chişinăului. Sunt liber ca întotdeauna, iar Năstase ştie foarte bine să-ţi susţină singur ideile şi fără ajutorul meu. Mai ales că nici nu ni se potrivesc toate.