„Ziarul de Iaşi” a lansat o provocare candidaţilor cotaţi cu cele mai mari şanse

Trei proiecte prioritare pentru ieşeni. Răspund candidaţii la Primărie şi CJ

luni, 07 septembrie 2020, 01:50
9 MIN
 Trei proiecte prioritare pentru ieşeni. Răspund candidaţii la Primărie şi CJ

„Ziarul de Iaşi” i-a provocat pe principalii candidaţi la alegeri să nominalizeze trei proiecte prioritare care pot fi începute/finalizate într-un mandat de 4 ani. Provocarea a fost ca fiecare candidat să aloce maximum 500 de caractere în descrierea unui proiect, să stabilească un termen clar de execuţie şi să estimeze necesarul de fonduri, alături de sursa de finanţare. Nu toţi au respectat aceste reguli şi am fost nevoiţi să edităm unele răspunsuri, dar, în mod evident, cu păstrarea elementelor esenţiale.

Ieşenii pot să răspundă în locul lui Mihai Chirica!

Dintre cei şase principali candidaţi, doar Mihai Chirica nu a răspuns provocării noastre. În ziua de 25 august, „Ziarul de Iaşi” a discutat cu cei şase candidaţi, iar fiecare dintre ei a confirmat că, până joi, 27 august, ne vor fi trimise răspunsurile. Toţi şi-au respectat angajamentul asumat, mai puţin Mihai Chirica.

Ulterior, pe parcursul a mai multor zile, în alte două discuţii, după conferinţe de presă ale primarului, Mihai Chirica a confirmat din nou că îşi va respecta angajamentul.

În toată această perioadă, „Ziarul de Iaşi” a ţinut legătura şi cu purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sebastian Buraga (colaborator apropiat al primarului şi implicat în campania electorală deşi are calitatea de şef serviciu în Primărie) care, la rândul lui, ne-a oferit asigurări că vor fi redactate răspunsurile.

Până ieri (duminică, n.r.), ultima discuţie cu cei doi fiind joi, 3 septembrie, echipa de campanie a actualului primar nu ne-a oferit vreun răspuns. În acest context, îi provocăm pe ieşeni să completeze spaţiile goale din dreptul fiecărui proiect prioritar pe care Mihai Chirica nu a avut disponibilitatea de a-l face cunoscut public.

Precizare: candidaţii sunt în ordine alfabetică (atât pentru funcţia de primar, cât şi pentru şefia Consiliului Judeţean)

Candidaţii la funcţia de primar

Cosette Chichirău, candidat USR-PLUS

Proiect nr. 1: Parc industrial

Primul proiect pe care îl propunem este construirea unui parc industrial, în care să aducem zeci de fabrici moderne. Aceste fabrici vor oferi ieşenilor locuri de muncă bine plătite şi vor creşte bugetul oraşului, din care vom face, printre altele, creşe şi grădiniţe, parcări şi laboratoare de biologie şi robotică în toate şcolile.

Ca să atragem aceste companii mari, deschidem un Birou de reprezentare a Iaşului la Bruxelles şi aducem consulate la Iaşi. În loc de nepotisme, organigrama primăriei va conţine un birou pentru atragerea de mari investiţii şi un birou pentru diaspora ieşeană. Investiţia va fi de 10 milioane de euro în infrastructura rutieră şi utilităţi, din care jumătate vor fi suportaţi din fonduri europene, bugetul local şi judeţean, şi jumătate de firma dezvoltatoare. Termenul de execuţie este de 3 ani.

Proiect nr. 2: Realizarea de parcări

Ca primar al Iaşului, voi construi parcări de reşedinţă în cartiere şi cel puţin două parcări tip Park&Ride la marginea oraşului. În centru, voi construi parcări supraetajate, astfel încât ieşenii să poată parca civilizat şi în siguranţă. Bugetul estimat este de 30 de milioane de euro, suportat de bugetul local pe parcursul a 3 ani, prin reducerea numărului de angajaţi în primărie şi prin reducerea cheltuielilor cu achiziţiile publice, ca urmare a unor licitaţii corecte.

Proiect nr. 3: Digitalizarea Primăriei Iaşi

Ieşenii vor putea să închirieze un loc de parcare, să obţină autorizaţii şi certificate fără să vină la ghişeu. Vom implementa o aplicaţie geospaţială pentru gestionarea integrată a teritoriului (terenuri, străzi, conducte, cabluri) şi o reţea de senzori pentru calitatea aerului. Vom publica din oficiu toate contractele şi facturile şi vom mediatiza concursurile pentru ocuparea posturilor vacante. Bugetul este de 2 milioane de euro şi va fi acoperit prin fonduri europene. Termenul de implementare este de un an.

Mihai Chirica, candidat PNL

Proiect nr. 1:

Proiect nr. 2:

Proiect nr. 3:

 

Camelia Gavrilă, candidat PSD

Proiect nr. 1: Trei campusuri şcolare în Bucium, Nicolina – CUG şi Păcurari (Iaşi, hub educaţional)

Fiecare campus va dispune de creşă, grădiniţă şi şcoală gimnazială, de centru multimedia, laborator IT şi bibliotecă, de cantină, terenuri de sport şi spaţii destinate activităţilor recreative. Astfel, vom crea toate condiţiile necesare dezvoltării copiilor noştri în spaţii educaţionale complexe, concepute pe posibilitatea parcurgerii traseelor educaţionale prin anii de şcoală în instituţii de nivel  european.

Proiectul vizează şi familiile tinere, care vor avea încredere în calitatea şi continuitatea demersurilor  municipalităţii, într-un Iaşi transformat în hub educaţional, prin reţeaua şcolilor şi a universităţilor performante, prin rolul centrelor de excelenţă. Investiţie de 5 mil. euro (preponderent fonduri europene, dar şi guvernamentale).

Proiectul nr. 2: Muzeul Satului Moldovenesc

Muzeul va reprezenta un fragment de identitate culturală a românilor, un spaţiu ce recreează  cultura şi civilizaţia tradiţională, specifice Moldovei, spaţiu integrat în matricea românismului, care va aduce ecouri de arhaicitate şi repere etnografice importante.

Acest proiect s-ar putea integra în contextul Grădinii Botanice, iar realizarea caselor tradiţionale va folosi măiestria şi munca meşterilor populari, după modelul aplicat de alte muzee similare. Termen: 4 ani, investiţie: 1 milion de euro (bugetul de stat şi bugetul local).

Proiectul nr. 3: Complex sportiv pe şes Bahlui

Zona de şes a Bahluiului va căpăta o altă faţă odată cu realizarea, pe o suprafaţă de peste 20 de ha, a celui mai mare complex sportiv, de nivel olimpic şi spaţiu de petrecere a timpului liber din Moldova.

Investiţia, de aproximativ 85 de milioane de euro, prevede amenajarea unui stadion modern de 20.000 de locuri, a unei săli polivalente pentru activităţi sportive sau artistice de anvergură europeană, bazin olimpic de înot şi a mai multor spaţii destinate activităţilor recreative în aer liber, parcuri, locuri de joacă, o zonă de aquapark. Finanţarea acestui proiect se va efectua în etape, iar sursele de finanţare vor fi multiple, pornind de la fondurile europene (2021-2027).

Candidaţii la şefia Consiliului Judeţean

Costel Alexe, candidat PNL

Proiect nr. 1:Trei parcuri industriale ale CJ (Leţcani, Holboca şi Paşcani), parcuri industriale private (axa Tomeşti-Holboca) şi parcuri tehnologice (axa Miroslava-Leţcani)

Nu se poate crea dezvoltare fără parcuri industriale. Operaţionalizarea de parcuri industriale va crea noi locuri de muncă şi va atrage investiţii străine. Economia locală va avea în Consiliul Judeţean un partener activ, aşa cum este la Bihor, Cluj, Arad, Sibiu, Braşov. Instituţia va conduce eforturile de transformare a judeţului Iaşi într-un areal de localizare a afacerilor.

Prin Parteneriatul Metropolitan extins cu primăriile din zona metropolitană şi cu Asociaţia ZMI vom dezvolta parcuri industriale şi incubatoare de afaceri. Finanţările vor fi din programele europene sectoriale şi schemele de ajutor de stat pentru sprijinirea realizării de parcuri industriale. Termen: etapizat, prima etapă – 4 ani, investiţie de 100 – 150 milioane euro.

Proiect nr. 2: Trenul Metropolitan Iaşi

Această variantă de transport creşte semnificativ accesibilitatea, mobilitatea din zona urbană şi periurbană, este un mijloc ecologic de transport şi înlocuieşte cu succes automobilul, participând astfel la descongestionarea arterelor rutiere.

Proiectat pe distanţe scurte, cu staţii şi puncte de oprire dese, trenul metropolitan este o soluţie ultramodernă, care utilizează în mare parte infrastructura feroviară existentă sau linii suburbane dedicate, cu peroane simple, cu staţii sau puncte de oprire fără personal.

Se va realiza folosindu-se infrastructura CFR, parteneriat la care va adera şi Primăria. Termen: 2024 – 2026, finanţare: bani europeni. Trei linii metropolitane.

Proiect nr. 3: Dezvoltarea Aeroportului Internaţional Iaşi

Proiectul de modernizare a Aeroportului Internaţional Iaşi, prin realizarea unui nou terminal de pasageri, un terminal cargo, un centru intermodal de pasageri şi marfă şi un nou drum perimetral de acces, reprezintă o prioritate absolută.

Noul proiect pe care îl vom demara va fi unul complet nou de dezvoltare pe partea estică a actualului amplasament, care poate fi finanţat prin fonduri europene şi care are o valoare de peste 130 mil. euro, prin fonduri europene şi locale.

Va fi, practic, un proiect nou de care Iaşul şi regiunea au nevoie, un proiect care să însemne o perspectivă de dezvoltare pentru 20-30 de ani şi care să ofere locuitorilor, antreprenorilor, turismului, mediului investiţional perspectiva unei dezvoltări de ansamblu. Termen: orizont rezonabil de timp.

Marius Bodea, candidat USR-PLUS

Proiect nr. 1: Iaşul cultural

Ne apucăm de treabă şi vom reda Iaşului măreţia sa culturală de odinioară prin construirea unei adevărate săli multifuncţionale pentru spectacole, la fel ca în toate marile oraşe din Europa. În această sală, care va respecta absolut toate standardele mondiale de calitate, vor putea concerta nu numai Filarmonica şi ceilalţi artişti minunaţi ai Iaşului, dar şi artişti internaţionali care în acest moment nu pot veni aici din cauza lipsei unui spaţiu dedicat care să le ofere minimele norme de calitate a sunetului.

Clădirea va avea mai multe săli dotate cu cele mai performante tehnologii, precum şi o sală mare de spectacole cu o capacitate de 2.000 de locuri. Termen: 3 ani, investiţie de 50 mil. euro (cofinanţare UE)

Proiect nr. 2: Iaşul sănătos

Ne apucăm de treabă şi transformăm pădurea Bârnova – Repedea în Parc Natural corespunzător categoriei V, acest lucru având drept scop protecţia şi conservarea ansamblului peisagistic şi a biodiversităţii, oferind posibilitatea desfăşurării activităţilor educative, recreative, turistice şi de cercetare ştiinţifică.

Investiţii imediate: amenajarea zonei de la Releu, crearea unei parcări la intrarea în pădure şi interzicerea accesului auto şi intrări cu trasee marcate (trasee drumeţie, trasee pentru biciclete), hărţi şi reguli de acces (Releu, Dobrovăţ şi în zona Mănăstirii Bârnova). Termen: 2 ani, investiţie de 5 milioane euro.

Proiect nr. 3: Iaşul marilor civilizaţii

Vom dezvolta în vecinătatea sitului arheologic Cucuteni un proiect unic pentru ieşeni: centru pentru activităţi de cercetare-educaţie, tabere de arheologie şi olărit, construirea unui spaţiu special pentru concerte şi evenimente culturale majore cu public, inclusiv festivaluri pentru tineri, construirea unui parc tematic de distracţii valorificarea potenţialului economic şi social al moştenirii culturale, construirea unei facilităţi de producţie, în replică, a ceramicii de Cucuteni, construirea, în replică, a unei aşezări neolitice – element ce va fi integrat ulterior într-un program de turism local, naţional şi internaţional, amenajarea unor parcele de teren în vederea concesionării către investitori privaţi pentru dezvoltarea de facilităţi de cazare şi alimentaţie. Termen: 4 ani, investiţie 70 mil. euro (cofinanţare UE).

Maricel Popa, candidat PSD la şefia Consiliului Judeţean

Proiectul nr. 1: Asfaltarea tuturor drumurilor judeţene

Avem documentaţii transmise pentru finanţare guvernamentală, dar avem şi proiecte pentru care vom obţine fonduri europene în următorul exerciţiu financiar. Suma necesară pentru master-planul 2021 – 2025 este de aproximativ 200 milioane de euro. Finanţarea va fi obţinută prin implementarea mai multor proiecte.

Avem în pregătire, pentru a fi depus pentru obţinerea de fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional, proiectul centurii uşoare a municipiului care presupune investiţii de aproximativ 45 milioane euro, pe traseul Vânători-Leţcani-Voineşti-Ciurea-Bârnova-Tomeşti.

Tot prin POR vrem să modernizăm DJ 280 Strunga – Oţeleni – Dagâţa, suma necesară fiind de aproximativ 30 milioane de euro. Drumul Mănăstirilor, drumul Vinului sunt alte proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere.

Proiectul nr. 2: Dezvoltarea Aeroportului Iaşi

Pentru două proiecte majore care sunt strâns legate, dezvoltarea Aeroportului şi Centrul Intermodal Holboca, avem avansate deja soluţii de finanţare. Aeroportul este un obiectiv atât de important încât nu exclud nicio variantă de finanţare. Prioritate vor avea fondurile europene nerambursabile, fondurile guvernamentale, dar, după cum ştiţi, sunt şi investitori privaţi interesaţi de dezvoltarea aerogării.

Iaşul are un potenţial de creştere enorm, undeva spre 6 milioane de pasageri anual, în următorii 15 ani, iar investiţiile trebuie să fie pe măsură, peste 100 milioane de euro. Extinderea pistei la 3.000 metri, nou terminal de pasageri, un terminal cargo sunt doar câteva dintre obiectivele de viitor ale Aeroportului.

Proiectul nr. 3: Centrul Intermodal Regional de Transport Marfă

Valoarea proiectului este estimată la aproximativ 30 de milioane euro, perioada de implementare fiind 2021 – 2024, iar sursa de finanţare Programul Operaţional Infrastructura Mare. Centrul de la Holboca va avea o legătură directă cu zona Cargo de la Aeroport, legătură rutieră, dar şi acces facil la calea ferată.

Transportul intermodal conduce la scăderea gradului de încărcare a drumurilor publice, reducerea poluării atmosferice şi a efectului fonic produs de camioane.

 

Comentarii