Uimitorul concurs de arhitectură (2)

Dacă însă comparăm acele realizări cu proiectele propuse pentru Iaşi simţim un neliniştitor sentiment de second hand. Calea spre inedit şi originalitate pare să fi fost în bună măsură blocată. Este important să punctăm aici că ineditul este o nevoie genetică a oricărui creator de a uimi, inova cu viziuni imposibil de anticipat în timp ce originalitatea se raportează întotdeauna la context. Într-o vorbire mai directă, apelându-se la formula de concurs cu invitaţi, costisitoare întrucât soluţiile sunt excelent plătite, s-au obţinut patru proiecte bune, fiecare dintre ele realizabile, fiecare respectând condiţiile severe de temă dar, totuşi, sub aşteptările pe care le poţi pretinde de la aşa mari case de creaţie.

Vectorul biunivoc temă concurs – echipă proiectare defineşte caracterul concursului. În concursul de la Iaşi este evident că dezvoltatorul nu şi-a dorit doar viziuni, idei de proiect, ci soluţii pentru toate problemele ridicate de o investiţie pe un asemenea teren care apar pe parcursul avizării autorizării. Este firesc.

Vorbeam în textul trecut de poezia locului. Trăim într-un context globalizant, cu limbaje de comunicare şi expresive interferente care tind spre omogenizare. Dar poezia în general, şi a locului, a pieţei Palatului în special, este traductibilă? Alfel spus, un arhitect din alt spaţiu cultural poate fi atras, inspirat de un spaţiu cultural străin, posibil să fie trăit doar în exterioritatea lui cuantificabilă în analize de specialitate? Răspunsul adânc, adevărat, este nu. Totuşi, în lumea aceasta mereu mai preocupată de conţinutul lejer, adâncimile ideilor devin nerelevante. Iar întrebarea poate să pară multora neavenită deşi este, orice s-ar spune, importantă. Oricum în arta arhitecturii cosmopolismul, influenţele externe sunt mult mai prezente decât ideile autentice. În fond nici arhitecturile din piaţa Palatului nu sunt autentice. Problema este în fond a comunităţii, a dorinţei ei de a-şi reinventa rădăcinile, filonul de idei plastice specifice locului. Cele mai valoroase spaţii urbane şi arhitecturi sunt acelea care răspund acestui filon, şi ele, în toată lumea sunt cele mai căutate de vizitatori.

Cele patru proiecte au fost deja judecate, de public, de arhitecţi, de juriul împuternicit să desemneze câştigătorul. Niciodată nu poate exista unanimitate, întotdeauna sunt soluţii mai interesante, este specific arhitecturii. De asemenea criteriile de apreciere sunt multiple, estetice, funcţionale, economice. La rândul lor acestea se pot subîmpărţi în serii de criterii cu punctaje astfel ca în final fiecare membru al juriului să aibe conştiinţa împăcată a unei analize complete şi a unei decizii justificate.

Cred, în urma bâlbelor din ultimii treizeci de ani, că este momentul să vorbim serios despre casa noastră comună, oraşul Iaşi. Concursul acesta deschide nebănuite conversaţii. Şi aceste conversaţii nu ar trebui să înceteze.

Au reuşit arhitecţii celor patru soluţii, pe lângă rezolvarea problemelor complexe puse de temă să simtă spiritul, autenticitatea locului? Foster + Partners, cu un ansamblu de blocuri a găsit acest spirit în ideea de grădină, transformând întrega piaţă a Palatului într-un pandant al grădinii Copou. Tot într-un grup de blocuri aproape obişnuite, relaţionate într-un spaţiu fluid a înţeles şi Zaha Hadid Architects spiritul locului. În schimb MVRDV şi-a însuşit mitul colinelor Iaşului îmbrăcat în unghiurile ascuţite ale acoperişului Palatului şi a propus o arhitectură inedită. Dacă este această noutate, în peisajul oraşului nostru, suficient de originală, de autentică este greu de spus. În fine UNStudio propune o arhitectură de terase verzi, cu iz de vacanţă şi cu o imagine puţin racordată la context. Evident, autenticitatea contextuală înseamnă mult mai mult, dar cine, în ce condiţii poate să o obţină? (foto mai jos)

Foster + Partners

Zaha Hadid Architects

MVRDV

UNStudio

Un rol fundamental în succesul unui concurs îl are juriul. El are instrumentele tematice, experienţa practică de a judeca soluţiile în contextul spaţiului cultural dat şi de a le relaţiona cu ceea ce se realizează, în acest moment, valoros în lume. Nu este deloc simplu. În cazul nostru juriul, decizia lui este infailibilă, nu trebuie să o justifice nimănui, a ales proiectul propus de UNStudio.

Am un singur comentariu la activitatea juriului. A decis că toate cele patru proiecte sunt minunate, fără minusuri evidente sau necesar a fi subliniate, iar proiectul ales mai minunat. Membrii juriului au fost atât de încântaţi de el încât nu au considerat necesar, cum se întâmplă îndeobşte în situaţii similare, să facă recomandări pentru continuarea proiectului.

Şi încă ceva, de regulă, după desemnarea câştigătorului se face o discuţie de creaţie între membrii juriului, echipele participante şi publicul interesat. Oare de ce nu a fost posibil un asemenea dialog, nu doar că ar fi fost interesant, dar şi instructiv.

În orice caz dezvoltatorul merită mulţumirile noastre pentru efortul făcut. Poate fi un început fără sfârşit cu scopul de a realiza arhitectură de valoare la Iaşi.

Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de soluţii arhitecturale; a fost arhitect-şef al Iaşului