De Business

Punem punctul pe știi

Ultimele informaţii despre cum puteţi face plăţi, de la 1 martie, cu ajutorul cardului de energie

miercuri, 08 februarie 2023, 02:50
2 MIN
 Ultimele informaţii despre cum puteţi face plăţi, de la 1 martie, cu ajutorul cardului de energie

Ieşenii cu venituri sub 2.000 de lei, potenţiali beneficiari ai ajutorului de 1.400 de lei la încălzire, nu pot plăti cu cardul de energie facturi restante emise înainte de 1 ianuarie 2023, iar în cazul ieşenilor care se încălzesc cu lemne, pot primi banii pe loc la oficiul poştal sau chiar de la poştaş dacă dovedesc că au cumpărat materialul lemnos începând cu luna august 2022.

Oamenii pot achita şi de acasă factura la energie, prin intermediul poştaşului, dacă vor suna la Call Center. Ei vor fi anunţaţi când va veni poştaşul la domiciliul lor, şi li se va spune şi ce documente trebuie să prezinte în vederea efectuării plăţii.

Precizările apar în cel mai recent ghid publicat pe site-ul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), care cuprinde şi alte informaţii utile, având în vedere faptul că oamenilor încă nu le este clar cum vor putea folosi cardurile de energie.

Ajutorul de 1.400 de lei se acordă pentru loc de consum, iar în gospodăriile cu mai mulţi locuitori, venitul pe membru de familie trebuie să fie sub 2.000 lei. Poşta Română a început distribuirea cardurilor de energie de luna aceasta şi pot fi folosite pentru plata facturilor la încălzire, electricitate, gaz, dar şi pentru lemne de foc, păcură, butelii şi alte materiale de încălzire. Practic, este un card emis pe suport de hârtie, ajutorul fiind acordat în două tranşe, a câte 700 de lei fiecare (prima tranşă va fi încărcată pe card luna aceasta, iar a doua în luna septembrie 2023). Plăţi se pot face începând cu data de 1 martie anul curent.

Ca să poată plăti facturile, oamenii trebuie să prezinte, la oficiul poştal sau chiar la poştaşul care vine acasă, cardul de energie, actul de identitate şi factura ori alt document justificativ (înştiinţare de plată din partea furnizorului sau certificat de validare a datoriei din partea asociaţiei de proprietari/ locatari, în cazul plăţii încălzirii în sistem centralizat de termoficare). Cu ajutorul cardurilor se pot face mai multe plăţi, către mai mulţi furnizori, însă e important de ştiut că poate fi utilizat doar până pe 31 decembrie 2023, dată la care va expira indiferent de suma rămasă pe card.

Totodată, pentru a se corecta unele erori, trebuie păstrată dovada serviciilor de mandat poştal, documentul justificativ prin care Poşta Română confirmă că va efectua transferul sumei către furnizorul de energie/ asociaţia de proprietari/ locatari în termen de 3 zile de la data la care a fost emisă. Vezi aici Ghidul cu situaţii speciale aici. 

SURSA FOTO: Adrian Vasilache, Hotnews

Comentarii