Caută 
1 MIN
… a fost atras nu de latura angelică, ci de latura demonică a lucrurilor, încercând să scoată la lumină o parte din întunericul ce sălăşluieşte-n om. Pe domnia sa nu l-au obsedat îngerii, ci demonii, creaturile diforme ce populează zi de zi, clipă de clipă, gândurile muritorilor, insuflându-le tot felul de patimi (pofte) şi vicii.
De-a lungul vieţii sale, Marcel Chirnoagă a realiza un număr de peste 3.000 lucrări de gravură, pictură, grafică, pictură şi sculptură, printre care şi ciclul de gravuri „Apocalipsa”, aceasta fiind considerată drept una din cele mai importante opere de artă româneşti de la sfârşitul secolului douăzeci.
Marcel Chirnoagă s-a născut pe 17 august 1930 (Zodia Leului) la Buşteni. A abolvit Facultatea de Matematică şi Fizică a Universităţii din Bucureşti, în 1952. După absolvirea facultăţii, din pricina dosarului, artistul nu şi-a putut găsi un post de profil, reuşind în cele din urmă să se angajeze la o staţie de meteorologie, unde a lucrat timp de 7 ani, fiind nevoit în cele din urmă să plece de acolo, tot din pricina dosarului greu. În tot acest timp, s-a abandonat cu totul desenului şi graficii. A debutat (în presă) în anul 1948, publicând în ziarele vremii marcate de proletcultism desene tematice, devenind în scurt timp unul din cei mai cunoscuţi şi apreciaţi graficieni atât în ţară, cât şi peste hotare.
Caracterizată printr-o fantezie debordantă, împletind macabrul şi sublimul, opera sa este profund morală, mesajul său fiind unul de natură existenţialistă, dar şi religioasă. „Opera mea are un mesaj moral. Eu încerc să materializez chipul răului şi să-l arăt întregii lumi.” Şi asta pentru ca lumea „să recunoască răul şi să se apropie de binele sublim”, afirma el.
Prin urmare, exorcizarea răului din lume constituie unul din scopurile artei sale.
Unii spun că excesul de fantezie, dar şi dorinţa de a alunga răul din lume, i s-ar trage de pe vremea când încerca, închis în atelierul său de la parterul imobilului „cu ecouri renascentiste”, cum spune Grigore Ilisei (eu mai degrabă l-aş asemăna cu hrubele dostoievskiene), situat în Piaţa Amzei, nu departe de celebrul plop Gică, crescut în preajma blocului lui Nichita Stănescu (pe care, în tinereţe, Marcel Chirnoagă obişnuia să-l salute ridicându-şi mâna dreapta în aer şi strigând:
Servus, Cezar, muritorul de mine te salută!
Şi plopul Gică, încântat de aşa urare, îl saluta şi el, înfoindu-se în pene.
În fine, referindu-se la excesele sale de fantezie, alţii zic că totul a pornit chiar de la plopul Gică şi de la sticlele umplute cu metafore şi cifre magice care i se bălăbăneau alene-n în ramuri. Alţii dau vina doar pe cifre, în miezul cărora, cică, s-ar ascunde, conform credinţei acerbe a lui Marcel Chirnoagă, sămânţa binelui şi răului…
Eu cred însă că totul a plecat de la triunghiurile şi cercurile pe care le mâzgălea febril pe tablă profesorul său de matematică Dan Barbilian, care-l învăţa cum să transforme cifrele în note muzicale şi ecuaţiile în poezie. Din poezia lui Ion Barbu s-a născut şi o parte din grafica şi sculptura lui Chirnoagă.
Din Oul dogmatic – gravura, iar din ciclul Lava, Copacul, Munţii, Banchizele grafica şi sculptura.
Direct sau indirect, se pare că profesorul Dan Barbilian a avut o influenţă decisivă (cel puţin, aşa cred eu) asupra destinului artistic al tânărului Marcel Chirnoagă. Nu cred că exagerez prea mult spunând că viziunea grafică a lui Marcel Chirnoagă îşi trage rădăcinile în Oul dogmatic al lui Barbu… Nu ştii ce influenţă a avut profesorul, dar tind să cred că poetul, prin simpla sa prezentă, i-a îndrumat paşii spre marea artă.
…Urmărind lecţiile, elevul Chir, cum îi zice Dan Erceanu, copia formulele aşternute pe tablă de mâna febrilă a profesorului, trecându-le conştiincios în caietul său plin de tot felul de mâzgălituri. El era atras de numere raţionale şi iraţionale, având impresia că sub aripa fiecărui radical stă ascuns un înger cu o trâmbiţă albastră subsuoară, pregătit să sune chemarea noastră la Judecata de Apoi. Mai târziu, şi-a dat seama că alături de îngeri se aflau şi demonii, ce-L imitau, scălămbăindu-se, pe Creator. Şi atunci, probabil, şi-a adus aminte de cuvintele lui Philon din Alexandria, care spune că există două naturi create de bunul Dumnezeu. Una vătămătoare, blestemată şi osândită, iar cealaltă folositoare şi vrednică de toată lauda. Şi că prima are întipărită pe ea un chip fals, calp, iar cealaltă un chip tainic, luminos.
…Marcel Chirnoagă a fost atras nu de latura angelică, ci de latura demonică a lucrurilor, încercând să scoată la lumină o parte din întunericul ce sălăşluieşte-n om. Pe domnia sa nu l-au obsedat îngerii, ci demonii, creaturile diforme ce populează zi de zi, clipă de clipă, gândurile muritorilor, insuflându-le tot felul de patimi (pofte) şi vicii. Dar, spre deosebire de Philon, ale cărui învăţături erau ca un fel de balsam pentru suflet, Marcel Chirnoagă nu blestema plăcerea şi nici n-o considera izvorul tuturor relelor. „Pe piept şi pe pântece să mergi” se clamează în Geneză. Pentru că acolo, în sân şi în vintre, se cuibăreşte patima şi răul… „Voi merge, pare să spună Marcel Chirnoagă, mă voi târî, căci altfel cum aş putea cunoaşte binele, odată ce nu am perceput răul?”
„Demonii, spune el, nu sunt plicticoşi. Ei au întotdeauna câte ceva de comentat. Ei ne feresc de banalitate…”
Şi tot el adaugă: „Eu cred că frumuseţea e o senzaţie fizică, ceva ce resimţim cu tot corpul – nu e rezultatul unui raţionament şi nu există reguli s-o atingem. O simţim sau nu. Aş spune că arta (orice artă) e o formă de bucurie…”
Marcel Chirnoagă e adeptul, din câte înţeleg, unei arte percepute pe cale viscerală. Prin intermediul simţurilor, nu al raţiunii. Raţiunea e stearpă. Lipsită de impuls vital
Prin „biciuirea simţurilor” artistul ajunge la cunoaştere de sine. Iar cunoaşterea de sine îi deschide calea spre lumină şi bucurie.
Arta lui Chirnoagă e o artă dionisiacă, a dansului, a ţipătului. A geamătului. Ea eliberează energiile întunecate ce zac înăuntrul acelui „galben icusar/ ceasornic fără minutar/ ce singur scrie când să moară/ şi ou şi lume…”
Pe cât de abstractă a fost poezia lui Dan Barbilian, pe atât de concretă e arta învăţăcelului său Marcel Chirnoagă… Grafica sa e una de natură viscerală.
În Oul dogmatic al lui Ion Barbu, tânărul Marcel Chirnoagă a găsit o adevărată Grădină a deliciilor, unde, nu departe de Marea curvă a Babilonului, stau cei patru cavaleri ai Apocalipsei, alături de bourii încoronaţi, alături de leii şi vulturii cu dubli sâni, de fecioare cu spadă, de copacii cu gheare şi caii ciungi, acolo nebunia şi-a acoperit cu toate braţele pieptul gol şi s-a urcat în corabia beată a lui Rimbaud, trăgând după ea o întreagă şleahtă de vise deşarte şi destine spulberate. A găsit „palatul de nuntă şi cavou” bântuit de tot felul de spectre ale viciilor omeneşti, cum ar fi desfrâul, lăcomia, mânia, slugărnicia, invidia, avariţia şi setea nemăsurată de putere. Pentru a putea să-şi contureze la modul sublim aceste viziuni, artistul a colindat pe la biserici şi mănăstiri, a trecut pe la Agapia, pe la Văratic, dar şi pe la Voroneţ. Acolo a stat de vorbă cu sfinţii zugrăviţi în halouri de mâinile tremurătoare ale pictorilor anonimi. Icoanele şi frescele i-au liniştit sufletul, dar nu a putut scăpa de Marea curvă a Babilonului decât în momentul în care a luat creionul alchimic şi a desenat-o nu pe o foaie de hârtie, ci pe un palimpsest. Atunci şi-a zis: „Vremea sfinţeniei a trecut. A venit vremea dialectici, din care au băut şi Aristotel, şi Hegel, şi Lenin, şi Marx. Îngeri nu voi picta, dar voi picta iadul terestru. Il voi împodobi cu demoni dialectici. Dialectica este un lucru teribil. Mă voi îmbarca pe corabia ei şi voi ajunge în Purgatoriu…”
Spirit neliniştit, înrudit cu Hieronymus Bosch, Albrecht Dürer, Rembrandt, Francesco Goya, William Blake, Gustave Dore, Kahlil Gibran, Marcel Chirnoagă face parte din marea familie a artiştilor vizionari, care au schimbat percepţia noastră asupra lumii.
El este un maestru al liniei, al lumini şi al umbrelor încrustate pe placa de metal, topite în bronz sau cioplite în piatră. „Dacă ar fi să poţi compara, nu ca nivel, ci ca îndrumare tipologică – scria criticul de artă Ion Frunzetti – viziunea lui Chirnoagă despre om se aseamănă cu cea a lui Dante, Cervantes şi Shakespeare: este cea a glorificării spiţei umane şi a complângerii stadiilor prin care evoluţia spre stele o obligă să treacă.” Arta lui Chirnoagă – adaugă criticul – e deopotrivă, un „imn şi un marş” vital închinat umanităţii…
Marcel Chirnoagă, spune criticul de artă Pavel Şuşară, a fost „un grafician venit din matematică. El nu a avut o diplomă în arte plastice, nu a fost un profesionist în sensul academic al cuvântului. Dar a avut o energie lăuntrică extraordinară şi un imaginar extraordinar. El a adus în grafica românească un anumit tip de imaginar sălbatic, o feerie a grotescului”, înscriind grafica şi gravura românească în universalitate.
Nichita Danilov este scriitor şi publicist
