Vara 2019: luna a treia în viteza a cincea!

sâmbătă, 10 august 2019, 01:49
4 MIN
 Vara 2019: luna a treia în viteza a cincea!

Căpcăunul din basme îşi trimitea buzduganul înaintea lui acasă, la căpcăuniţă, să se intereseze dacă e gata masa şi să o anunţe că nu mai întârzie mult (cu alţi căpcăuni, la o bere); toamna ne-a trimis la rândul ei nişte zile mai reci în toiul lunii august, să ne anunţe că e pe drum. 

Iată de ce românii aflaţi în miez de concediu se chinuie în continuare să profite de fiecare rază de soare, de fiecare fir de nisip sau de iarbă, de fiecare clipă, cam ca în cele ce urmează:

                                                        *         *         *

Pe plaja "Meduza Veselă" s-a organizat un nou concurs de castele de nisip – acum destinat adulţilor cu experienţă în domeniu; câţiva dintre participanţi s-au dovedit a fi adevăraţi specialişti în construcţii, iar castelele lor, unele de peste trei metri înălţime, frumos meşteşugite, au stârnit încântarea tuturor celor prezenţi. De două zile oamenii legii încearcă să-i evacueze pe necunoscuţii care, peste noapte, s-au mutat în acele castele cu tot cu familii şi chiar şi-au tras de la stâlp curent, în mod ilegal.

                                                        *         *         *

Simultan, pe altă plajă la fel de animată, "Midia Fericită", a avut loc concursul intitulat sugestiv "Cine stă mai mult sub apă". Premiul al treilea a fost decernat turistului Relu Zgârci, care a reuşit să scoată capul din mare după un minut, cel de-al doilea premiu a ajuns la Anton Maimuţă, ieşit de sub apă palid şi tuşind de mama focului după două minute, iar Marele Trofeu va reveni unui cetăţean necunoscut, prins în plasă de nişte pescari; se bănuieşte că ar fi stat sub apă măcar două luni fără să respire!

                                                        *         *         *

Oamenii de ştiinţă aflaţi pe litoral au stabilit că şi în această vară cele mai răspândite soiuri de turişti sunt "turistul cu gât strâmb şi adus de şale" (de la pernele şi saltelele din hoteluri), "turistul cu dinţi încleştaţi" (de la pepene, bere şi mici expiraţi), "turistul cu părul rar" (de la clorul din piscine) şi "turistul alb cu pete negre" (de la nămolul contrafăcut, colorat şi aromatizat sintetic). Spre deosebire de anii trecuţi, acum s-au semnalat mai puţine exemplare din specia "turistul bronzat" şi mai multe de "turistul răcit"; se bănuieşte că e din cauza vremii nefavorabile.

                                                        *         *         *

Corespondentul nostru dintr-o staţiune all-inclusive a fost impresionat de numărul mare al celor care umblau printre mese cu tăvi pline de fripturi şi garnituri – desigur, pentru a-i servi pe clienţii înfometaţi; el a aflat apoi că respectivii nu sunt angajaţi, ci clienţi care îşi umpluseră farfuriile, să mănânce (şi să-şi ia la pachet, pentru acasă, tonele rămase). Nici cei care cărau în mâini câte zece pahare mari de bere nu erau ospătari care serveau la mese.

                                                        *         *         *

Pentru a reduce risipa din restaurant, managerul altui complex all-inclusive a luat măsuri, care au dat rezultate peste aşteptări! Astfel, el l-a pus pe nea Marinică, omul bun la toate, să umble la cântarele din băile hotelului, încât să indice fiecare cu cinci kilograme mai mult, apoi a plătit cu ora cei mai burtoşi turişti din staţiune, să discute între ei cu voce tare (ca să-i audă toţi) şi să pronunţe cu dicţie "Când am ajuns aici, la mare, acum cinci zile, aveam doar 65 de kilograme!".

Comentarii