Vestul sălbatic din piaţa imobiliară ieşeană, o scenă fără focuri de arme, dar cu saci plini cu aur

Dezvoltările imobiliare din ultimii 10-15 ani din zona municipiului Iaşi sunt izbitor de asemănătoare cu ocuparea Vestului Sălbatic de către diverşi aventurieri şi oportunişti. Ingredientele de atunci sunt folosite şi acum, chiar dacă nivelul de cizelare şi normele sociale actuale au impus ca folosirea pistolului de la şold să fie doar scene din filmele western. Totuşi lupta nu este lipsită de pasiune şi nici nu este una pur paşnică. Sângele nu curge pe caldarâm, rănile victimelor nu mai sunt fizice, ele însă sunt la fel de dureroase şi lasă urme adânci, urme ce probabil vor fi vizibile şi peste 50-60 de ani.

Desigur şi acum ca şi-n trecut, pentru a vizualiza mai bine fenomenul amintiţi-vă filmul preferat, scena este împărţită între personaje negative şi personaje pozitive. Ultimul rol l-am atribuit ieşeanului simplu, omul mediu, care dimineaţa se trezeşte, îşi duce copilul/copiii la şcoală, merge cel puţin opt ore la serviciu, iar seara se întoarce obosit acasă şi după ce schimbă câteva amabilităţi cu fiica/fiul se aruncă în pat fiindcă a doua zi urmează să o ia de la capăt. Tot acest „ritual” zilnic, zbucium pentru unii sau chiar corvoadă, îl face de multe ori ca să-şi poată plăti rata la casă, rată ce-i papă cea mai mare parte a venitului. De partea cealaltă, în rolurile negative se află o serie de băieţi cu fler şi spirit de aventură, nu neapărat deştepţi, care au văzut la orizont o pradă numai bună de jumulit. Ca să ajungă să-şi devoreze victima nu mai recurg la pistol, nu obligă pe nimeni să-i cumpere produsul-case/ apartamente, apelează la diverse tertipuri, unele la limita legii, iar altele strict ilegale.

Ca să-şi atingă scopul, de multe ori, dacă nu chiar de fiecare dată, se foloseşte de un aliat la îndemână – administraţia locală. Nu poţi edifica o locuinţă, fie ea cât de mică şi neînsemnată, dacă nu treci pragul primăriei. Dacă în relaţia dintre ieşenul mediu şi dezvoltator nu pare nimic în neregulă şi nu e nimic mai mult decât în relaţia dintre un vânzător şi un cumpărător obişnuit, de exemplu de ulei, abia când apare autoritatea locală în joc se iţesc şi armele din geam. Autorităţile locale îl văd pe dezvoltator ca pe o mină de aur. Şi de foarte multe ori, dacă nu chiar de fiecare dată, aşa şi este. Blocul din colţ de stradă, fără locuri de parcare, cu câteva etaje în plus şi uneori fără autorizaţie în regulă, străluceşte în ochii reprezentanţilor autorităţilor locale mai ceva ca pepita de aur.

Care sunt totuşi problemele care se ivesc dacă ieşeanul simplu cumpără, iar dezvoltatorul vinde? Nu este doar un simplu act de schimb până la urmă? Da şi nu. Aparent nu se încalcă nici o regulă. Totuşi, în spatele tranzacţiei se acund multe nereguli.

De cele mai multe, dovadă stau dosarele grele de pe mesele procurorilor, circuitul financiar dintre dezvoltator şi cumpărător este parazitat de autorităţile publice care dijmuiesc în cel mai grobian mod posibil tranzacţia. Comisionul/paraîndărătul/mita/şpaga sau cum vreţi voi să-i spuneţi este un mod prin care dezvoltatorul se asigură că va primi autorizaţie la timp sau funcţionarii responsabili se vor face că nu văd că o clădire are două-trei etaje în plus.

Construcţiile nou apărute nu respectă, de cele mai multe ori, normele de încadrare în spaţiu, sunt ridicate pe terenuri mult prea mici, în zone aglomerate, fără parcări sau nu respectă standardele arhitecturale moderne/actuale, despre viitor nici nu are noimă să mai vorbim.

Aglomerarea cu clădiri înalte, cu multe spaţii, ce pot găzdui foarte mulţi oameni, conduc la perturbări „indecente” în trafic, la unele ore în zonele respective fiind aproape imposibil de circulat. Exemplele de acest gen sunt foarte numeroase în Iaşi, ele fiind greu gestionabile, iar în cazul multora fiind extrem de greu de găsit o soluţie decentă.

Din tot acest haos două categorii s-au ales şi se aleg în continuare cu rente groteşti de mari: dezvoltatorii şi cei responsabili cu autorizaţiile. Şi unii ,şi alţii sunt mulţumiţi de reuşitele lor inginereşti (financiare!) şi nu de puţine ori ca să-şi exprime recunoştinţa pentru norocul care a căzut pe capul lor îşi petrec vacanţele împreună sau se întâlnesc, aproape din întâmplare, pe la vreun botez, nuntă sau onomastică. În schimb, ieşeanul mediu se ridică azi, mâine şi peste 25 de ani din pat, merge la serviciu, iar la sfârşit de lună lasă cea mai mare parte a salariului la bancă pentru apartamentul său, mult visat, de două camere. Poate din când în când, în vremurile în care economia duduie, mai prinde şi câte-o vacanţă prin Grecia sau Neptun, că Mamaia iese din discuţie de scump ce e.

În final, blocurile hâde, fără loc de parcare, la care ajungi greu cu maşina, vor ajunge însă problema nepoţilor şi strănepoţilor, aurul a fost însă de mult scos din mină!