VIDEO Ea este Lulu, cățelușa care a moștenit 5 milioane de dolari

duminică, 14 februarie 2021, 17:14
2 MIN
 VIDEO Ea este Lulu, cățelușa care a moștenit 5 milioane de dolari

Bill Dorris, un om de afaceri din Tennessee, SUA, și-a lăsat întreaga avere de 5 milioane de dolari pe numele cățelușei sale, Lulu, un Border Collie de opt ani, înainte de a muri, la sfârșitul anului trecut.

Prietena lui Bill, pe nume Martha Burton, îi purta deja de grijă câinelui de mai mulți ani, cât timp stăpânul său călătorea prin lume, așa că a fost un lucru firesc ca ea să îl preia în custodie.

„Nu prea știu ce să cred despre asta, să vă spun adevărul”, a declarat Martha Burton pentru WTVF. „A iubit foarte mult câinele”.

Lulu este „o fată bună”, a mai spus Martha Burton.Testamentul lăsat de Bill Dorris specifică faptul că suma de 5 milioane de dolari va fi plasată într-un fond special pentru a asigura îngrijirea lui Lulu și că patrupedul va trebui să rămână la Martha Burton.

Martha Burton va primi bani pentru cheltuielile lunare cu câinele, iar acestea sunt aprobate de un responsabil care gestionează fondul.

Dar doar pentru că patrupedul Lulu este acum milionar, asta nu înseamnă că Martha Burton va cumpăra cadouri generoase sau orice alte delicii scumpe căci, probabil, îi va fi imposibil să cheltuie toți banii pentru îngrijirea unui câine.

„Ei bine, aș vrea să încerc”, a glumit Martha Burton către WTVF.

De-a lungul timpului s-a întâmplat destul de frecvent ca stăpânii să lase sume importante de bani pe numele animalelor lor de companie, dorind astfel să se asigure că acestora nu le va lipsi nimic nici după moartea lor.Leona Helmsley, femeia care a reușit să Leona fraudeze statul american cu 8 miliarde de dolari, în anii '80, a lăsat câinilor ei 12 milioane de dolari după ce a murit, în 2007. Femeia de afaceri Muriel Siebert i-a lăsat 100.000 de dolari unui Chihuahua, numit Monster Girl. Iar actrița Lauren Bacall a lăsat 10.000 de dolari pentru îngrijirea câinelui ei.

Comentarii