De Business

Punem punctul pe știi

Vouchere de 250 lei pentru ca persoanele vulnerabile să-și cumpere alimente

joi, 05 mai 2022, 11:01
2 MIN
 Vouchere de 250 lei pentru ca persoanele vulnerabile să-și cumpere alimente

Persoanele vulnerabile vor beneficia de 250 lei o dată la două luni, fiind o măsură de sprijin anunțată chiar în planul de măsuri al Guvernului (acele vouchere de 50 euro). Se vor acorda tichete sociale pe suport electronic din care vor putea fi achiziționate alimente și mese calde.

Categoriile de persoane vulnerabile beneficiare de sprijin material sub formă de tichetele sociale emise pe suport electronic sunt:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1500 lei;

  • persoanele încadrate in grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1500 lei;

  • familiile cu cel puțin 2 copii în întretinere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

  • familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

  • familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;

  • persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare;

  • persoanele în vârstă de până la 18 ani aflate în întreținerea acelor familii al căror venit mediu pe membru de familie este sub valoarea venitului minim garantat în plată prevăzut de Legea 416/2001 privind ajutorul social cu modificările şi completările ulterioare;

Conform proiectului, persoanele care se încadrează în mai multe categorii dintre cele de mai sus beneficiază de sprijinul aferent unei singure categorii din care fac parte la data acordării acestuia.

Acestea se vor acorda începând cu 1 iunie 2022 și până la 31 decembrie 2022.

Aflați amănunte de pe hotnews.ro.

Comentarii