Xabi Alonso, fostul mijlocaş al echipei Real Madrid, numit antrenor al formaţiei Bayer Leverkusen

joi, 06 octombrie 2022, 09:57
1 MIN
 Xabi Alonso, fostul mijlocaş al echipei Real Madrid, numit antrenor al formaţiei Bayer Leverkusen

Xabi Alonso, fostul mijlocaş al echipei Real Madrid şi al selecţionatei de fotbal a Spaniei, a fost numit în funcţia de antrenor al formaţiei germane Bayer Leverkusen, a anunţat miercuri clubul din Bundesliga, citat de AFP.

Alonso (40 ani), campion mondial şi dublu campion european cu Spania ca jucător, a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2024 cu "farmaciştii", înlocuindu-l pe elveţianul Gerardo Seoane, concediat după un debut de sezon dezastruos pentru Bayer în campionat.

După opt etape disputate, clubul din Leverkusen ocupă penultimul loc în liga germană, cu 5 puncte, o singură victorie şi şase înfrângeri. Xabi Alonso revine astfel în Bundesliga, unde şi-a încheiat cariera de jucător, în vara anului 2017, sub culorile formaţiei Bayern Munchen, alături de care a cucerit trei titluri de campion al Germaniei.

"Îmi amintesc de Leverkusen ca de un club excelent, în perioada în care am fost în Germania", a spus Alonso, citat în comunicat. Bayer a avut "întotdeauna jucători foarte buni şi văd, de asemenea, în actuala echipă multă calitate", a apreciat spaniolul.

Câştigător al Ligii Campionilor cu FC Liverpool (2005) şi Real Madrid (2014), Xabi Alonso şi-a început cariera de antrenor în iunie 2019, când a preluat echipa secundă a clubului Real Sociedad, de care s-a despărţit în vara acestui an. Spaniolul se află acum la prima experienţă ca antrenor al unei echipe de primă ligă.

SURSA: Agerpres

Comentarii