Xavi Hernandez ar fi ajuns la un acord pentru a prelua FC Barcelona

joi, 28 octombrie 2021, 13:00
2 MIN
 Xavi Hernandez ar fi ajuns la un acord pentru a prelua FC Barcelona

Potrivit cotidianului Mundo Deportivo, conducerea FC Barcelona ar fi ajuns la un acord cu fostul mijlocaş Xavi Hernandez pentru a prelua conducerea tehnică a echipei după demiterea olandezului Ronald Koeman.

Xavi urmează să discute cu şefii clubului la care antrenează acum, Al Saad din Qatar, pentru rezilierea contractului. Sergi Barjuan, antrenorul echipei B, sau Albert Capellas, fost antrenor al naţionalei Under 21 a Danemarcei, ar fi candidaţii pentru a pregăti interimar formaţia catalană, până în momentul în care Xavi se va despărţi de Al Saad.

În vârstă de 41 de ani, Xavi este o legendă pe Camp Nou, fiind al doilea jucător din istorie ca număr de jocuri pentru FC Barcelona (767), după Lionel Messi (778). El a fost legitimat la Barcelona din 1991 până în 2015, când a plecat în Qatar, tot ca jucător. El a mai evolua pentru Al Saad până în 2019, când a devenit antrenor proncipal şi, de curând, a stabilit un record de invincibilitate în campionatul statului din Zona Golfului, de 34 de meciuri.

La echipa naţională, Xavi are 133 de selecţii şi 13 goluri. Antrenorul Ronald Koeman a fost demis, în noaptea de miercuri spre joi, de la conducerea tehnică a echipei FC Barcelona, în urma rezultatelor slabe înregistrate de formaţia catalană. Eşecul din El Clasico (1-2) de duminică şi înfrângerea suferită, miercuri, în deplasare, în faţa formaţiei Rayo Vallecano, 0-1, în etapa a XI-a i-a convins pe conducătorii catalani să-l demită pe antrenor.

FC Barcelona ocupă locul 9 în clasamentul LaLiga, cu 15 puncte din zece meciuri (doar patru victorii), la şase puncte de Real Madrid, de pe locul I, iar în Liga Campionilor a suferit două înfrângeri şi a obţinut o victorie, scor 1-0, cu Dinamo Kiev.

Sosit la club în vara anului 2020, Koeman a terminat cu Barca pe locul al treilea al ediţiei trecute a campionatului. El a stat 15 luni pe banca echipei catalane şi a înregistrat 39 de victorii, 12 rezultate de egalitate şi 16 înfrângeri, câştigând doar un trofeu, Cupa Spaniei, sezonul trecut. Tehnicianul olandez de 58 de ani ar urma să primească 12 milioane de euro compensaţii pentru demiterea sa.

 

 

Comentarii