Zâmbiţi, vă rog

Mai întâi pentru că, în definitiv, zâmbetul nu face rău nimănui. Apoi pentru că surâsul zis şi zâmbet (diferenţele între acestea sunt neimportante la urma urmei) este în însăşi natura omului. Savanţii au descoperit că surâsul apare încă din viaţa embrionară (depistat cu RMN); chiar şi nou-născutul orb poate zâmbi. Devine un sistem de comunicare între mamă şi prunc, înainte ca pruncul să poată vorbi. Poate doar pruncucigaşele să nu fi simţit căldura astrală a acestui zâmbet mamă-fiu.

Gama zâmbetelor sau polimorfismul, cum se spune în păsăreasca deştepţilor, este uriaşă, filosoful matematician Solomon Marcus a apreciat a fi de trilioane. Să enumerăm doar câteva, care ne vin la gură, din acest buchet imens de zâmbete. Pentru aceasta să lăsăm deschisă fereastra ca să intre aerul străzii şi al culturii populare şi, poate, puţină lumină pură din spaţiile celeste: zâmbetul melancolic-compătimitor sau cel amar sau cel pe sub mustaţă; zâmbetul bucuriei comunitare de a trăi printre oameni sau zâmbetul nonconformist, câş faţă de gloată; zâmbetul superficial, uşor ca pana, ce alungă cinismul obositor; zâmbetul cunoscut atât de bine de români, acela care acoperă geamătul; zâmbetul fetiţei Nadia, de ciută carpatică, luând fără păsare nota zece; surâsul de "curaj găină că mâine te tai" sau de "capul sus! când spune călăul aruncând ştreangul"; apogeul surâsului Monei Lisa, numit de italieni "sfumato", adică ambiguu; surâsul echivoc al prostituatei oprindu-se într-o doară din mers şi încurajându-te; surâsul de adoraţie şi extaz al celor care au văzut Nevăzutul; zâmbetul permanent şi profesional al stewardesei, al asistentei medicale sau al vânzătorului, care totuşi aduce o ţâră de bunătate, orice s-ar zice; zâmbetul care dă impresia că îţi lipseşte o doagă, căci De Niro are dreptate când spune: "Orice depresie trebuie întâmpinată cu un zâmbet. Depresia va crede că eşti idiot şi va fugi." Da, fără zâmbet nebunia e aproape, o spune Ion Creangă, Maestrul Zâmbetului şi al Voii Bune: "Căci dac-ai sta să faci voie rea de toate, zău, ar trebui de la o vreme s-apuci câmpii".

Aşadar, deschideţi larg uşile zâmbetelor, care ocolesc înregimentările, alinierile totalitare şi totalitoante, care dau cu tifla suferinţelor omeneşti şi le fac mai înţelegătoare, căci, în definitiv, de multe ori, dincolo de orice zâmbet, stă un plâns abia reţinut. Zâmbim cu gura până la urechi ca plânsul să nu prindă curaj şi să izbucnească. El, zâmbetul blajin, te înalţă deasupra nenorocirilor tale. Sub-râsul acesta triumfă până la urmă în faţa ping-pongului social, în faţa gâgâielilor ceauşeştilor sau ale dăncileselor sau ale destinului, în faţa congreselor şi compreselor paliative, a tot felul de idioţenii prosteşti, a milioanelor de lucruri de genul ăsta.

Cum spuneam mai sus, zâmbetul te lecuieşte de nebunie, este ne-simţit, sănătos şi de nezdruncinat; numai oamenii prea simţiţi şi chiar cei prea simţitori înnebunesc. Este apoi, cum am zis, neconformist – cât de jalnic şi golaş ar fi pământul, dacă n-ar creşte pe el şi buruiana zâmbetului lui Gică Contra, a lui Bulă sau a lui Irimia cu oiştea. Zâmbetul este un Gavroche nepăsător, care asigură acel amestec al relativului şi uşurătăţii tonului cu gravitatea fondului, dar şi un Humuleştean de când lumea, de o bătrâneţe alertă şi zeflemisitoare. Când zâmbeşti, iei la vale pe psihologii plicticoşi, pe psihanaliştii scorţoşi şi pe toţi "abisalii" cu trucurile lor complicate şi "primare"; când zâmbeşti, iei peste picior lipsa totală de umor a corecţilor politici posaci, alungi legile scelerate ale aliniatorilor, ale sufocatorilor divergenţelor, făcute, vezi Doamne, în numele dreptăţii şi egalităţii. Da, "dreptate şi egalitate", care pute a neocomunism!

De fapt, ca să lupţi cu aliniatorii de toate soiurile, nu este suficient zâmbetul. E musai să râzi, să hohoteşti din toţi rărunchii, să pui stavilă râzând controlorilor spiritului, spălătorilor de creiere, tăgăduitorilor realului. Puţine opţiuni ai azi, în afară de râs! Da, degeaba îi opui acestei lumi globalitoante şi absolutiste doar zâmbetul. Te poţi apăra doar cu râsul devastator, crud, ciuruitor, un tăvălit de râs de om cu mintea curată, curăţată de viruşii massmediei şi unificării creierelor.

Dar râsul este altă temă… Altădată… Deocamdată să zâmbim, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor. Vă rog! Căci zâmbetul n-a făcut rău la nimeni.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist