De Sănătate

Punem punctul pe știi

Zece ieşeni pe oră, la Urgenţe, de Crăciun

joi, 28 decembrie 2017, 02:50
2 MIN
 Zece ieşeni pe oră, la Urgenţe, de Crăciun

Majoritatea cazurilor au constat în probleme digestive provocate de excesele alimentare.

În fiecare zi de Crăciun, Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sf. Spiridon“ a fost mai aglomerată decât de obicei, aici ajungând într-o gardă de 24 de ore între 200 şi 250 de pacienţi care au avut nevoie de îngrijiri medicale. Medicii urgentişti spun că, deşi numărul pacienţilor trataţi a fost mult mai mare decât într-o zi obişnuită, comparativ cu anul trecut, numărul s-a menţinut aproape acelaşi.

Majoritatea cazurilor care au fost tratate de către medici au constat în probleme digestive provocate de excesele alimentare din această perioadă. „În fiecare an se înregistrează astfel de cazuri din cauza mâncării şi băuturii în exces; trist este că, de la un an la altul, nu există o grijă în rândul populaţiei pentru a nu se ajunge într-o astfel de situaţie. Cam 10% dintre cei care vin cu afecţiuni de acest gen au necesitat internare în Clinica de Chirurgie pentru intervenţii“, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD de la Spitalul „Sf. Spiridon“.

De asemenea, în aceste zile, pe lângă aglomeraţia cauzată de excesele alimentare, din Clinica de Gastroenterologie, o altă clinică aglomerată din Spitalul „Sf. Spiridon“ este cea de Cardiologie, unde ajung în special persoane cu vârsta de peste 65 de ani. Clinica este ocupată în totalitate, cazurile noi aşteptând externarea celor ameliorate. Alte cazuri cu care s-au confruntat medicii urgentişti în zilele de sărbătoare au fost cele de agresiune, înregistrate în rândul tinerilor cu vârste între 20 şi 30 de ani, care pe fondul consumului de alcool au fost implicaţi în diferite altercaţii, dar şi câteva cazuri de tentative de suicid cu pastile, însă care au fost tratate şi mai apoi redirecţionate către domiciliu.

Comentarii