Magazine pline cu haine din China

luni, 12 ianuarie 2009, 22:14
2 MIN
 Magazine pline cu haine din China

Oferta de haine pentru toate varstele este extrem de saraca si reprezinta un adevarat cosmar persoanele cu gusturi putin peste medie ce doresc sa-si completeze garderoba. Magazinele din centrul orasului si tarabele din bazar sunt o apa si-un pamant, cu marfa identica si, de cele mai multe ori, de proasta calitate.

Difera doar preturile din cauza adaosurilor comerciale strict dependente de chiria platita de comerciant. Misterul are o singura explicatie. Toti comerciantii, cu cateva exceptii, se aprovizioneaza din aceleasi surse, de la o serie de complexuri din capitala, care la randul lor aduc marfa produsa in China sau Turcia. Este cea mai ieftina, permite adaosuri comerciale mai mari si se adreseaza cumparatorilor cu venituri reduse. Situatia s-a resimtit in special in perioada sarbatorilor de iarna, cand botosanenii aflati in cautarea cadourilor pentru ei insisi sau pentru cei dragi au remarcat, pe timpul si pe nervii lor, saracia ofertei din oras. Piata botosaneana include si un segment redus de marfuri romanesti, criticate de cunoscatori ca fiind de moda veche, "prea sobre si prea scumpe pentru calitatea lor".

Fenomenul este din ce in ce mai accentuat si ii face pe botosanenii ce vor sa cumpere altceva decat ce se vede in magazine sa caute in judetele vecine. Daca in urma cu cativa ani a face cumparaturi la Iasi, Suceava sau piatra Neamt era o dovada de snobism, acum acest lucru reflecta nevoia de a cumpara haine de calitate si de bun gust.

Unitati mutate in judetele vecine

Magazinele cu marfuri de calitate si ceva mai scumpe inchid in sir indian. "La magazinul meu am branduri din Marea Britanie, America, Irlanda sau Canada, insa si acestea sunt produse sub licenta in tari din Asia. Materialele si tiparele vin de la firma mama, iar firmele asiatice au contracte cu posesorii brandurilor si nu contribuie decat cu forta de munca", a declarat ieri un administrator de firma ce a avut punct de vanzare in Tratoria, dar a fost nevoit sa-l inchida si sa-l mute in Piatra Neamt, din cauza vanzarilor foarte slabe.

Axat pe obiectele de imbracaminte si incaltaminte sportive, magazinul venea cu preturi ce nu atrag marea masa a botosanenilor. Pantofi intre 200 si 350 de lei, tricouri intre 70 si 200 de lei sunt cumparate doar de cei care au bani si le stiu avantajele. Asa se face ca magazinele cu marfa de firma sunt din ce in ce mai putine, putand fi numarate pe degetele de la o mana.

Singura sansa de imbunatatire a ofertei de haine din Botosani o constituie deschiderea de hipermarketuri, mult asteptate de localnici si mereu amanate de investitori.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii