„La Iasi am gasit un teatru cu drapelul in berna”

Corneliu Constantiniu este un cintaret pe multi tineri nu il cunosc, insa cei mai invirsta isi amintesc cu drag de el si de celebra sa piesa "N-ati vazut o fata?", care i-a adus numeroase premii nationale.

S-a retras cu citiva ani in urma de pe scena muzicala pentru ca starea de sanatate l-a impiedicat, el fiind bolnav de Parkinson. Saptamina trecuta, dupa mai bine de 30 de ani, artistul a revenit in orasul in care si-a inceput cariera de actor.

Vizita sa prin Iasi a fost una "de trecere" – desi in presa centrala s-a zvonit ca a venit aici pentru un tratament -, in drum spre Manastirea Petru Voda din Neamt.

"Asa-zisul secret al revenirii mele la Iasi a fost, de fapt, o mai veche dorinta a mea de a-l cunoaste pe sfintul parinte Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda. Intilnirea a fost emotionanta pentru mine, cu atit mai mult cu cit auzisem numai vorbe frumoase despre acest sfint parinte", explica Cornel Constantiniu motivul pentru care a petrecut la Iasi, saptamina trecuta, citeva zile.

Pentru el, acest oras are o semnificatie deosebita, mai ales ca se considera a fi "pui de moldovean", tata sau fiind nascut "pe meleagurile Manastirii Neamtului", iar el a copilarit la Botosani si Piatra Neamt.

Pentru muzicianul de 63 de ani, Iasul este orasul unde a inceput sa joace teatru. Dupa ce a terminat cursurile Institutului de Teatru si Film de la Bucuresti, a fost repartizat la Nationalul iesean. Pe scena acestuia a avut ocazia sa joace alaturi de mari actori ai scenei romanesti, precum Anny Braeschi, Stefan Dancinescu, Carmen Barbu, Sergiu Tudose, Dionisie Vitcu, Puiu Vasiliu, Emil Coseriu, Petrica Ciubotaru.

Primul sau rol principal pe scena Nationalului iesean a fost Corneliu, din "Tango la Nisa", un rol care i-a adus mari satisfactii profesionale, dar care nu a fost usor de realizat, dupa cum ne-a povestit.

"Iasul ramine pentru mine locul primilor pasi spre mirajul teatrului profesionist, precum si al primilor pasi intr-o casnicie care, iata, a atins cifra impresionanta de 42 de ani. Daca este mult sau putin, vom vedea", spune Constantiniu. Pe sotia sa, Domnita, a cunoscut-o la facultate. Traiesc intens fiecare moment impreuna, asa ca vizita la Iasi au facut-o la fel.

"Cineva, odata, va trebui sa dea socoteala"

"Iasul nu mai este cum a fost. Am recunoscut cu greu locuri care odinioara pareau a fi eterne, iar oamenii s-au schimbat, precum vremurile, si in bine, si in rau. Dar am o intrebare: ce se intimpla cu Teatrul National? In 1971, cind l-am parasit, plecind la Bucuresti pentru a ma dedica muzicii usoare, am lasat cu regret un teatru pe care orice absolvent si l-ar fi dorit, un altar al teatrului romanesc", isi aminteste cu nostalgie Constantiniu.

Acum, dupa 37 de ani, a gasit un teatru cu totul altfel decit cel pe care l-a lasat in urma, iar starea acestuia l-a intristat. "Am gasit un teatru cu drapelul in berna, cu peretii scorojiti, cu scena nepracticabila, cu celebrele foaieruri de altadata prafuite si neospitaliere, si toate acestea sub spectrul neglijentei si-al delasarii umane, pentru care cineva, odata, va trebui sa dea socoteala in fata Mariei Sale publicul spectator", descrie el starea nationalului iesean.

Nu stie cind va reveni la Iasi, pentru ca sanattate sa este subreda. "In ceea ce ma priveste, in afara unor anumite zile cind coloana de mercur este coborita, starea mea generala nu este prea grozava, dar de aici si pina la suferintele pe care le-am indurat este cale lunga", spune el.

Si a indurat destule. In 2004 muzicianul a suferit o interventie chirurgicala la Viena, in urma careia i-au fost eradicate complet problemele de dischinezie, tremuratul si rigiditatea musculara. A avut doi ani in care s-a simtit excelent, insa boala sa este incurabila, asa ca simptomele au revenit.