Atac la Karolyi

marți, 22 iulie 2008, 20:56
2 MIN
 Atac la Karolyi

Fosta gimnasta americana de origine romana Dominique Moceanu, medaliata cu aur la Jocurile Olimpice de la Atlanta (1996) a criticat, intr-un interviu acordat postului HBO, metodele de pregatire ale fostilor sai antrenori, Martha si Bela Karolyi.

"Cred putea exista o modalitate mai buna de pregatire. Dupa despartirea de sotii Karolyi am avut mai multi antrenori si stiu ca se putea face acest lucru intr-un mod mai sanatos, din punct de vedere fizic si emotional", a declarat Moceanu, care solicita schimbarea Marthei Karolyi din functia de coordonator al echipei feminine a Statelor Unite.

Fosta campioana ii acuza, printre altele, pe sotii Karolyi ca i-au impus restrictii la mincare si au dat dovada de foarte putin compasiune fata de ea si celelalte fete, in timpul antrenamentelor. Retrasa din activitate in anul 2000, Dominique Moceanu a incercat sa revina in anul 2006, insa Federatia americana de gimnastica i-a respins cerere de a concura la campionatele Statelor Unite, considerind ca nu este pregatita din punct de vedere fizic.
Bela Karolyi s-a retras de la conducerea lotului american dupa Olimpiada din 1996, dar sotia sa, Marta, supervizeaza din anul 2001 activitatea echipei feminine de gimnastica a SUA. Cei doi au mai fost criticati si cu alte ocazii de unele dintre fostele lor eleve, din cauza metodelor de pregatire, considerate prea dure.

O alta gimnasta care a lucrat cu sotii Karoly, Kim Zmeskal Burdette, in prezent antrenoare, apara sistemul de pregatire impus de cei doi antrenori. "Nu sint deloc de acord cu ceea ce s-a spus. Facind parte din procesul de pregatire, mai ales ca tocmai am revenit de la selectiile olimpice americane, pot spune ca am incredere in acest sistem, care a produs mari gimnaste. Aceste fete sunt mai puternice ca niciodata", a declarat Burdette, prima gimnasta americana care a cucerit un titlu mondial, sub comanda sotilor Karolyi (in 1991, la Indianapolis).

Presedintele Federatiei americane de gimnastica, Steve Penny, le-a luat la rindul sau apararea sotilor Karolyi, considerind ca acestia "au avut o mare contributie la succesele obtinute de-a lungul anilor de catre gimnastele americane si continua sa faca acest lucru". Bela Karolyi, descoperitorul Nadiei Comaneci, a antrenat, impreuna cu sotia sa, timp de sapte ani lotul de gimnastica a Romaniei, inainte de a solicita azil politic in Statele Unite, in anul 1981. Cei doi au avut o contributie importanta la dezvoltarea gimnasticii feminine americane, devenita intre timp una dintre fortele acestui sport pe plan international. (AGERPRES)

Comentarii