100 de pisici şi câini, pacienţi între Crăciun şi Anul Nou la Spitalul USV

vineri, 07 ianuarie 2022, 03:00
1 MIN
 100 de pisici şi câini, pacienţi între Crăciun şi Anul Nou la Spitalul USV

100 de animale de companie au avut nevoie de ajutor de urgenţă în perioada sărbătorilor de iarnă şi au găsit la cadrele medicale de la Spitalul Veterinar din cadrul Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USV).

Spitalul a fost deschis non-stop, gărzile fiind asigurate de echipe formate din studenţi şi cadre didactice, iar în intervalul 23 decembrie 2021 – 3 ianuarie 2022 au fost 106 de cazuri în triajul Compartimentului de Urgenţe al spitalului. Majoritatea animalelor au fost câini şi pisici care aveau patologie severă, au avut nevoie de consultaţii şi tratamente de urgenţă. Au fost cazuri tratate inclusiv în noaptea de Crăciun şi la trecerea dintre ani.

„În acest interval, spitalizarea a fost plină cu animale în stare gravă, care au necesitat supravegherea de către personalul medical al spitalului. Au fost efectuate intervenţii chirurgicale de urgenţă în zilele de Crăciun, cât şi în noaptea de Revelion. În topul urgenţelor au fost tulburările digestive datorate excesul alimentar şi alimentaţiei necorespunzătoare cu ocazia sărbătorilor, cât şi accidentele rutiere. Medicii şi studenţii au demonstrat devotament şi dăruire pentru profesie şi pentru companionii noştri dragi”, a declarat conf.dr. Sorin Aurelian Paşca, prodecan al Facultăţii de Medicină Veterinară de la USV Iaşi.

Agronomia a deschis primul compartiment veterinar de urgenţă pentru animale mici din Moldova, în cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară. Unitatea medicală are o diversitate a specializărilor şi a dotărilor, precum şi capacitatea de a spitaliza pacienţi 24 de ore din 24, indiferent de gravitatea patologiei, inclusiv în weekend.

Comentarii