A început dezvrăjirea de AUR?

Ultimul sondaj INSCOP, publicat săptămâna trecută, confirmă o tendință tot mai vizibilă de la sfârșitul lui 2023. AUR și-a atins vârful de popularitate prin toamna anului trecut și de atunci procentele îi intră la apă, lună de lună. La intenția de vot pentru europarlamentare, partidul lui George Simion a aterizat de la 20,6% în martie, la 16,7% în aprilie. În același interval de timp, scorul AUR s-a „rarefiat” și raportat la intenția de vot pentru locale, de la 17,4% în martie, la 14,4% în aprilie. De observat o premieră – nu doar AUR a pierdut la capitolul încredere, ci și „mezinul” familiei populiste, SOS. Dacă la începutul anului minusul AUR se transforma în plus pentru partidul Dianei Șoșoacă, sondajul INSCOP consemnează o scădere cumulată de 6 procente pentru ambele formațiuni.

În mod normal, aceste ajustări ar trebui să se acutizeze pe măsură ce intrăm în campania electorală, iar temele de interes local vor eclipsa lozincile despre suveranism și oculta mondială. De fapt, în marile orașe putem susține cu un grad ridicat de certitudine că AUR a pierdut deja alegerile. Toate sondajele asumate de partide sau publicate în presă „pe surse” au un singur numitor comun – la București, Iași, Cluj, Timișoara, Oradea, Sibiu sau Brașov, candidatul AUR la Primărie e creditat cu procente dintr-o singură cifră, și aia mai apropiată de 5, decât de 10. În orașe precum Ploiești sau Constanța, oamenii lui Simion depășesc la limită 10%, dar fără să conteze în mod real în competiția pentru scaunul de primar. O întrebare se impune natural: va reuși AUR, consacrat (încă) în sondaje ca al doilea cel mai mare partid din România, să câștige cel puțin unul dintre cele 41 de orașe reședință de județ?

În concluziile sondajului publicat săptămâna trecută, sociologii INSCOP pun diluarea scorului AUR pe seama faptului că electoratul devine, în mod tradițional, mai responsabil pe măsură ce se apropie ziua votului. E în mod cert vorba despre maturitatea alegătorilor, dar și despre imaturitatea politică a conducerii AUR. De câteva luni, George Simion a aplicat aceeași rețetă care s-a dovedit falimentară pentru partidele anti-sistem din România – traseismul. De când a dat drumul la racolări, filiale întregi au dezertat din partid, dezamăgite că vor trage pentru politruci nou-sosiți în organizație, care primesc totul de-a gata. Cumva, mirajul AUR consta în faptul că partidul nu avea un „chip” pentru propriul electorat dincolo de live-urile lui Simion pe Facebook. Era mai mult o formulă depersonalizată de revoltă, născută din frustrările pandemiei. În ultima perioadă, AUR a căpătat nu unul, ci sute de chipuri. Și, ce să vezi, sunt aceiași oameni din partidele care s-au tot perindat la guvernare în ultimii 30 de ani. Nici măcar cei mai buni, ci „loserii”, cei cărora li s-a închis „lista” în nas. E un efect paradoxal. Cu cât mai mulți „grei” s-au lipit de nucleul partidului, cu atât forța de gravitație a început să scadă.

E încă devreme să cântăm prohodul AUR. Cel puțin în cazul alegerilor europarlamentare, e posibil ca o mobilizare puternică a diasporei la vot să țină partidul lui Simion în jurul lui 18%, un scor sănătos în perspectiva scrutinelor din a doua jumătate a anului. Dar AUR pare că și-a pierdut acel sclipici necesar pentru a atrage noi categorii de alegători, că și-a atins pragul maximal de magnetism. Dacă pe 9 iunie va obține sub 15% – deopotrivă la locale și europarlamentare –, partidul lui Simion va deveni un jucător irelevant în competițiile parlamentare și prezidențiale din toamnă.