luni, 15.08.2022
"Nu ne permitem să mai pierdem nicio zi", avertizează Cătălin Urtoi, referindu-se la capetele segmentului montan. Spre Iaşi, e posibil să se facă mai întâi tronsonul până la Leţcani, pentru care documentaţia de proiect e practic gata. Mai grav, însă: au apărut două ecoducte destinate animalelor, foarte costisitoare, la care numai monitorizarea ar dura circa 3 ani, ceea ce poate scoate proiectul din calendarul finanţării PNRR.
Stadiul proiectelor celor două autostrăzi care urmează să se intersecteze în vestul judeţului rămâne în atenţia tuturor. După ce ministrul Transporturilor s-a declarat „moderat-optimist”, săptămâna trecută, privind realizarea celor două capete din tronsonul montan al A8, spiritele s-au încins, mai ales că şi pe segmentul ieşean al A8 s-au înregistrat deja întârzieri. Ieri, Prefectura a găzduit o întâlnire de lucru pentru Autostrada Unirii, la care au participat reprezentanţi ai mediului politic, ai administraţiei locale şi ai societăţii civile, alături de reprezentanţii CNAIR şi ai proiectantului. Ulterior, prefectul Bogdan Cojocaru a promis că astfel de evaluări de progres vor fi organizate lunar.
Studiul de fezabilitate pe tronsonul Moţca-Iaşi-Ungheni ar trebui predat în septembrie, conform ultimului act adiţional din contractul încheiat anul trecut de Consitrans cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Studiile geotehnice realizate pe tronsonul Moţca - Tg. Frumos (cca. 50 km) au fost predate săptămâna aceasta către CNAIR, întregul studiu până la Podu Iloaiei fiind gata în proporţie de 90 la sută, a precizat ieri Petre Ene, directorul general adjunct al Consitrans.
În judeţul Iaşi, A8 începe cu segmentul Moţca-Podu Iloaiei
Cătălin Urtoi, cunoscutul activist pro-autostradă şi, în prezent, consilier al ministrului Transporturilor, a intervenit spunând că e o „necunoscută” partea de autostradă de la Leţcani (Podu Iloaiei) la Ungheni în relaţia cu Jaspers, experţii financiari acreditaţi de Comisia Europeană şi Banca Europeană de Investiţii să supervizeze marile proiecte. „Undeva s-au schimbat datele problemei în timpul jocului”, a mai spus Cătălin Urtoi.
În acest moment, tot ce înseamnă soluţii de tunel, soluţii de viaducte şi de protecţia mediului sunt deja stabilite cu specialiştii noştri pe acest segment, a completat reprezentantul Consitrans. Săptămâna viitoare ar urma să fie transmisă varianta de traseu finală inclusiv pentru Varianta ocolitoare Nord a Iaşului, a adăugat el. „Întrucât segmentul Moţca-Podu Iloaiei este mult mai avansat, am propus să fie scos la licitaţie mai repede, iar celălalt segment, până la Ungheni, să fie scos de CNAIR ulterior în licitaţie pentru proiectare şi execuţie”, a menţionat Petre Ene. Ar fi o soluţie viabilă pentru recuperarea întârzierilor, a adăugat el. Decizia aparţine CNAIR.
Preţul închiderii contractului cu spaniolii
În zona de munte, acolo unde reactualizarea şi completarea studiului de fezabilitate au fost subevaluate, sunt încă şi mai multe condiţii. Pasajele destinate trecerii animalelor (ecoducte) - pe sub sau pe deasupra autostrăzii – sunt obligatoriu de prevăzut în proiectul oricărei autostrăzi. Astfel, ecoductul de pe capătul Tg. Mureş – Miercurea Mirajului a fost translat pe segmentul de mijloc din tronsonul montan, în vreme ce pasajul care ar urma să asigure traversarea autostrăzii pe capătul Moţca - Tg. Neamţ - Leghin va fi construit (sau nu) la capătul unei monitorizări care va dura trei ani. O decizie în acest sens trebuie luată în zilele următoare pentru a rămâne în calendarul PNRR.
Practic, costul prospecţiunilor şi studiilor care nu s-au făcut în teren pe întreg tronsonul montan în contractul subevaluat cu spaniolii de la Acciona ar trebui mutat către proiectantul care va avea de desenat în amănunt toate detaliile înainte de faza execuţiei. Ar fi vorba de aproximativ 4 milioane de euro, o sumă derizorie în comparaţie cu preţul estimat al segmentului montan, 5,2 miliarde de euro. Este o decizie care se tot amână de un an şi jumătate, iar acum e ultimul tren, a avertizat Cătălin Urtoi.
Marţi, în prezenţa ministrul Transporturilor, directorul CNAIR ar urma să fie reconfirme programul etapelor în proiectul A8 cu ultimele ajustări posibile. „Programul va trebui să urmărească finalitatea capetelor tronsonului montan, cele finanţate prin PNRR”, a subliniat Cătălin Urtoi. Acestea trebuie să fie gata pe 30 august 2026, iar pachetul proiectare plus execuţie durează 30 de luni. „Suntem într-o marjă foarte strânsă. Trebuie să ne facem foarte bine temele şi să urmărim foarte foarte strict ce se întâmplă la CNAIR, la proiectant etc.”, în aşa fel încât să nu fie irosită nicio zi, a conchis consilierul ministrului Transporturilor.
Cuvinte cheie: + a8, ecoducte, monitorizre, pnnr
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cu cât va crește salariul mediu net în acest an. Cifrele anunțate de Comisia Naţională de Prognoză
Sfâşietor - jurnalul unui artist care ştia că moare. S-au împlinit 20 de ani
Valorificarea potențialului tehnologic spațial al Indiei (P)
Simona Halep, campioană la Toronto. “Sunt epuizată, a fost o luptă dură azi”
Un autoturism în care se aflau doi tineri a lovit un pod, s-a răsturnat şi apoi a luat foc
David Popovici în finală la 200 m liber, la CE de nataţie de la Roma
Ucraina anunţă că este în proces de izolare a unei părţi a forţelor ruse din regiunea Herson
Morsa Freya, vedeta fiordului Oslo, a fost eutanasiată, deoarece punea în pericol vieţile turiştilor
Bilanţul persoanelor ucise în incendiul izbucnit într-o biserică din Giza a crescut la 41
CE gimnastică feminină: Medalie de bronz pentru Amalia Puflea, în finală la bârnă
Mauro Icardi nu va fi transferat la Monza, anunţă Adriano Galliani
Accident cu patru victime în localitatea Boureni. Au fost implicate două autoturisme
Zeci de şoferi care au blocat circulaţia pe Transfăgărăşan au fost amendaţi
Tragedie într-o biserică din Giza (Egipt): 35 de morţi şi 45 de răniţi în urma unui incendiu
Ionela Cozmiuc, medalie de aur la simplu vâsle feminin categorie uşoară la CE de la Munchen
Canotaj: România a cucerit aurul la Europene în proba feminină de 8+1
O fată de 17 ani şi un băiat de 14 ani au fost loviţi de fulger în Pasul Vâlcan
L'Equipe, după victoria şi recordul mondial al lui David Popovici: Veni, Vidi, Popovici
Analistul politic Stelian Tănase: UDMR trebuie să iasă de la guvernare
CE de Nataţie: Alexandra Victoriţa Bogdăneci a ratat calificarea în semifinale la 100 metri fluture
Stelian Tănase: Iohannis va decide dacă această coaliţie merge mai departe sau se desface
Simona Halep o va întâlni pe brazilianca Beatriz Haddad Maia în finala turneului de la Toronto
Sabrina Voinea, medalie de aur în finală la săriturila CE gimnastică feminină
Atenție la viteză și alcool! Suntem în trafic, cu poliția, în municipiul Iași! FOTO
David Popovici, locul 2 în serii la 200 metri liber şi calificat în semifinale
Copil de 13 ani, gasit înecat în Bistriţa. Un altul a fost salvat la limită
Sri Lanka autorizează acostarea unei nave chineze despre care India afirmă că ar fi una de spionaj
VIDEO - Accident cu opt victime pe raza localităţii Moţca. Două autoturisme s-au izbit frontal
Compania rusă Gazprom a mărit livrările de gaze către Ungaria prin conducta Turkstream
VIDEO: Maşină filmată pe autostrada Bucureşti – Constanţa în timp ce mergea pe contrasens
Rectificările bugetare sau trezirea periodică la realitatea economică
Cum ne protejăm economiile de efectele tot mai distructive ale inflaţiei
Ancelotti spune că se va retrage după ce i se va încheia contractul la Real Madrid
David Popovici, mesaj motivaţional după performanţa de la Roma
Ciprian Marica, reacţie după performanţa lui Popovici: Bravo, copile! Sper să te merităm!
Ucraina anunţă distrugerea unui pod esenţial din regiunea Herson, ocupată de forţele ruse
Blocaj pe alocuri pe Transfăgărăşan din cauza unor şoferi care au parcat pe carosabil
Două maşini s-au făcut zob în Păcurari, la intersecţia cu pasarela Octav Băncilă (VIDEO)
Salvamontiştii intervin pentru salvarea unui turist care a făcut o criză cardiacă la Cabana Dochia
Nicolae GRECUPohtiţi la fotbal! |
Eugen MUNTEANUMitocanul de la volan (I) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUDobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă) |
Alexandru CĂLINESCUO limbă din prefabricate |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.