Caz concret din Iaşi: cât de eficientă este o pompa de căldură. Ajută panourile solare la încălzire?

joi, 17 august 2023, 01:50
7 MIN
 Caz concret din Iaşi: cât de eficientă este o pompa de căldură. Ajută panourile solare la încălzire?

Teama că vor plăti din nou la iarnă facturi usturătoare la gaz îi determină pe unii ieşeni să se intereseze şi de alte soluţii prin care şi-ar putea încălzi casa. Oamenii se gândesc să îşi înlocuiască centralele electrice sau pe gaz cu o pompă de căldură, dar cum bugetul pentru o astfel de investiţie nu este unul chiar de neglijat, caută răspunsuri “în stânga şi în dreapta” înainte de a lua o decizie.

„Ziarul de Iaşi” a discutat despre acest subiect cu un administrator al unei firme din Iaşi care instalează pompe de căldură, cât şi cu un beneficiar al unui astfel de sistem, amândoi oferindu-ne detalii concrete despre investiţie: costuri, consum de energie şi perioada în care se amortizează, pentru a veni în ajutorul celor care se gândesc acum dacă ar putea fi pompa de căldură şi pentru ei o soluţie pentru încălzirea sau răcirea locuinţei.

Ce putere trebuie să aibă sistemul fotovoltaic

Andrei Tăbăcaru, administratorul firmei ieşene, spune că odată cu amploarea luată de instalarea sistemelor fotovoltaice a apărut şi cerinţa de a instala pompele de căldură ca o sursă secundară de încălzire, pentru a utiliza energia electrică produsă în exces, iar atunci este posibil să se obţină o reducere consistentă a cheltuielilor cu aceste utilităţi.

Însă, pentru ca sistemul fotovoltaic să aibă un aport semnificativ în asigurarea energiei necesare unei pompe de căldură este nevoie de o putere instalată de minimum 8-10kWp. În cazul sistemelor fotovoltaice mai mici, surplusul produs de acestea poate fi nesemnificativ pentru consumul unei pompe de căldură şi nu justifică investiţia iniţială prin prisma economiei ulterioare.

În plus, surplusul de energie este obţinut pe timpul verii, pe când pompa de căldură este utilizată iarna pentru încălzire, iar injecţia şi ulterior consumul din reţea implică costuri suplimentare.

Instalarea unei pompe de căldură înseamnă costuri semnificative

Preţul unei pompe de căldură porneşte la firma lui Andrei Tăbăcaru de la aproximativ 20.000 lei (cca 4.000 euro) şi variază în funcţie de putere, agentul frigorific utilizat şi de condiţiile de montaj.

Dacă ne raportăm la o locuinţă bine izolată, cu o suprafaţă utilă de 120-150 mp, cu sistem de încălzire prin pardoseală, pentru a asigura atât încălzirea, cât şi producerea de apă caldă menajeră, preţul instalării unei pompe de căldură poate ajunge şi la aproape 35.000 lei (cca 7.000 euro), ne-a explicat el.

Pentru un randament optim este necesar ca imobilele în care urmează să se monteze pompa de căldură să fie foarte bine izolate şi să aibă sisteme de încălzire de joasă temperatură, cum ar fi încălzire în pardoseală, radiatoare supradimensionate sau ventiloconvectoare.

Specialiştii susţin că pompele de căldură sunt cele mai eficiente surse de încălzire ce utilizează energia electrică. Acest rezultat se obţine deoarece ele captează energie regenerabilă, ecologică şi gratuită din diverse medii (aer, sol sau apa) utilizând ciclul frigorific, ne lămureşte Tăbăcaru.

Sunt mai eficiente decât încăzirea electrică

Acesta mai spune că pompele de căldură aer-apă sunt cele mai comune dintre ele, fiind denumite aşa pentru că ele captează energia din aer şi o transferă în agentul termic (apa), care se poate utiliza pentru a încălzi şi răci locuinţa sau pentru a prepara apa caldă menajeră.

Tot Tăbăcaru mai arată că, dacă orice sursă tradiţională de încălzire electrică produce 1kW de energie termică consumând 1kW de energie electrică, pompele de căldură aer-apă pot produce chiar 5-6kW de energie termică utilizând aceeaşi cantitate de energie electrică.

„Desigur, eficienţa acestora depinde de temperatura exterioară, însă dacă ne raportăm la performanţele sezoniere, pompele de căldură sunt de cel puţin 3 ori mai eficiente decât alte surse de încălzire electrice”, susţine el.

Firma din Iaşi pe care o administrează are în portofoliu şi pompe de căldură de generaţie nouă, care utilizează propanul ca agent frigorific şi pot atinge temperaturi mai ridicate ale agentului termic – ce se pretează la instalaţiile clasice de radiatoare. Însă este important de menţionat că eficienţa oricărei pompe de căldură scade odată cu creşterea temperaturii de lucru.

Deocamdată, încălzirea pe gaz e avantajată şi de plafonarea preţului

Mulţi se întreabă şi în cât timp s-ar putea amortiza o investiţie de genul acesta. Administratorul firmei locale consideră că este greu de estimat în condiţiile deţinerii unei surse de încălzire existente, luând în calcul volatilitatea actuală a preţurilor la energie şi diversele plafonări de preţuri.

„În momentul de faţă, încălzirea cu gaz, spre exemplu, este avantajată pentru că plafonarea preţului pentru consumatorii casnici este aplicată indiferent de cantitatea consumată, ceea ce nu se întâmplă şi la curentul electric. Însă, dacă ne raportăm la o construcţie nouă, ce nu are încă o sursă de încălzire, care a fost pregătită corespunzător din punct de vedere al izolaţiei şi instalaţiei interioare, unde pompa de căldură a fost dimensionată şi instalată corect, rezultatele sunt absolut surprinzătoare. În plus, cu pompa de căldură şi o instalaţie corespunzătoare, putem asigura şi răcirea pe timp de vară a locuinţelor, ceea ce a devenit o necesitate în cazul locuinţelor ce respectă standardele actuale de eficienţă. Iar dacă luăm în calcul şi posibilitatea de a ne produce singuri energia prin instalarea unui sistem fotovoltaic, alegerea încălzirii cu o pompă de căldură ar trebui să fie una firească”, ne-a mai spus Tăbăcaru.

Caz concret la o investiţie de 6.000 de euro

Marius Ghegu locuieşte la casă, iar anul trecut, în toamnă, şi-a instalat o pompă de căldură. Nu a plătit manopera pentru că a montat-o singur, astfel că doar pompa împreună cu modulul interior pentru preparare apă caldă l-au ajuns 30.000 de lei. Casa are 158 de mp utili, având instalate şi panouri fotovoltaice cu o putere de 10kW, bărbatul fiind unul dintre beneficiarii programului Casa Verde Fotovoltaice 2019. El se aşteaptă să îşi amortizeze investiţia în 2 ani.

Din calculul de eficienţă energetică i-a rezultat un consum al casei sale de 3kWh pentru încălzire. Astfel, dacă afară sunt -15 grade timp de 24 de ore, să spunem, iar bărbatul vrea să menţină în casă o temperatură de 22 de grade, va avea nevoie de 72kWh de căldură (24 înmulţit cu 3).

„Folosind o centrală electrică aş consuma 72kWh în 24h. Folosind o pompă de căldură aş consuma de 2, 3 sau chiar de 4 ori mai puţin pentru aceeaşi cantitate de căldură necesară. (…) Ce îmi consumă mie acum pompa este 350kW pe lună, având confort constant, atât vara, cât şi iarna. Am montat o pompă aer-apă, este cea mai ieftină variantă ca să spun aşa. La pompa sol-apă este foarte scump puţul şi făcând un calcul nu rentează, adică diferenţa de câştig între cea sol-apă şi aer-apă este foarte mică şi nu justifică investiţia într-un puţ. Este mai eficientă cea în sol, dar nu cu mult faţă de aceasta aer-apă, iar costul unui puţ depăşeşte 250 de lei pe metru, poate 300 de lei acum. (…) Se forează undeva la minimum 100 -120 de metri şi atunci ar mai fi încă 30.000 de lei doar puţul. Investiţia estimez că o voi amortiza în 2 ani, la preţul curentului care a fost anul trecut… Eu am avut o centrală electrică şi consumam pe lună 1.500kW iarna. Acum, cu pompa de căldură, media pe iarnă este de 350-360kW”, ne-a explicat bărbatul.

A plătit iarna doar 500 de lei

Din punctul său de vedere, singurul dezavantaj în ceea ce priveşte pompele de căldură ar putea fi, poate, costul puţin mai mare decât al altei metode de încălzire, în rest el vede doar avantaje.

„În sensul că pompa de căldură merge tot timpul, ştie ea ce trebuie să facă ca să îmi menţină temperatura în casă, este un pic mai scumpă faţă de o centrală pe gaz, pe lemne, dar pe partea cealaltă nu am nevoie de autorizaţii la gaz, de verificări o dată la doi ani, de proiecte de gaz, senzori, nu stau să cumpăr lemne, să le sparg, să le depozitez, nu fac fum în casă şi altele. (…) Tot bani înseamnă şi acestea, plus timp consumat. Dacă era să rămân pe centrala electrică, în 5 luni de încălzire ar fi fost cam 7.000 de kW consumaţi. Un kW a fost şi 3 lei, chiar şi 3,5 lei/kW şi probabil vor reveni aceste preţuri. Dacă ar fi 3 lei un kW, numai în prima iarnă ar fi trebuit să plătesc 21.000 de lei la curent ca să mă încălzesc. Aşa, cu pompa de căldură, în condiţiile plafonării preţurilor la energie şi utilizării sistemului fotovoltaic, eu pe iarnă nu am plătit mai mult de 500-550 de lei curentul, ţinând cont că toată casa este electrică”, ne-a mai spus Marius Ghegu. 

Comentarii