CLIP EMOȚIONANT. Copiii au de ales între un cadou pentru ei și unul pentru părinți

sâmbătă, 17 decembrie 2016, 11:41
1 MIN
 CLIP EMOȚIONANT. Copiii au de ales între un cadou pentru ei și unul pentru părinți

Peste 83% dintre copiii ce trăiesc în oraşul Metro Atlanta, statul Georgia, au acasă o situaţie financiară foarte precară, neputând să îşi permită nici măcar achiziţionarea unui brad pe care să îl împodobească aşa cum şi-ar dori. UP TV, o televiziune din Statele Unite, a decis să supună pe câţiva dintre aceşti copii la încercarea vieţii lor.

Odată ajunşi în faţa camerelor de filmat, micuţii au fost întrebaţi ce şi-ar dori să primească de Crăciun. Următoarea întrebare a reporterului se referea la ce cred că ei că şi-ar dori mamele lor să primească în dar.

Emoţia pe care au resimţit-o în momentul în care în faţa lor au apărut cadourile mult visate a fost copleşitoare. Niciunul nu-şi mai încăpea în piele de bucurie pentru că atât ei cât şi mamele lor vor primi în acest an cadourile mult dorite.

Această bucurie s-a risipit repede însă pentru că puştii au trebuit apoi să facă cea mai dificilă alegere – fie optau pentru cadoul lor, fie renunţau la acesta pentru a le dărui mamelor o clipă de fericire.

livebiz.ro

Comentarii