Consilierul-învăţător din Iași acuzat că îşi umileşte elevii, apărat în Consiliul Județean

sâmbătă, 13 martie 2021, 02:57
2 MIN
 Consilierul-învăţător din Iași acuzat că îşi umileşte elevii, apărat în Consiliul Județean

Cei de la USR PLUS au cerut sancţionarea liberalului, dar conducerea executivă le-a râs în nas că nu au făcut o solicitare cum scrie la lege.

Şedinţa de ieri a CJ a debutat cu o solicitare din partea noului lider al grupului USR PLUS, Daniel Dâscă, de a-l sancţiona pe consilierul judeţean liberal Constantin Şerban. Acesta a fost acuzat de părinţii unor copii de la Şcoala gimnazială „Mihai Codreanu“, unde este învăţător, că foloseşte un limbaj violent faţă de elevi. Ziarul nostru a relatat despre reclamaţia părinţilor, care este însoţită de o înregistrare făcută cu un reportofon pus în ghiozdanul unuia dintre copii. Inspectoratul Şcolar Judeţean a solicitat conducerii şcolii să analizeze şi să ia toate măsurile, „până la încetarea contractului individual de muncă“. Consilierul liberal, în vârstă de 69 de ani, a negat acuzaţiile, spunând că vocea care se aude pe înregistrare nu este a lui.

Avertizat că se abate de la ordinea de zi, deşi aceasta poate fi modificată cu unele condiţii în debutul unei şedinţe, Daniel Dâscă a dat citire transcrierii vocii care se aude pe înregistrare: „Briana, te ia mama dracului. Briana, treci mai departe“ sau „De ce nu ai citit lecţia, măi? Lecţia e de două zile. Ridică-te în picioare! Băi, tu lecţia trebuia să o citeşti de zece ori! Ia loc! Leneşule!“ apoi din nou „Briana, de la început! Altă leneşă. Citeşte de la început!“.

Preşedintele CJ i-a spus liderului grupului de consilieri USR PLUS că nu vrea ca şedinţele CJ să conţină declaraţii politice. La rândul lui, Constantin Şerban a strigat din sală că sunt informaţii neverificate. Dâscă a mers însă mai departe, afirmând că „dumneavoastră, cei din PNL, sunteţi în măsură să cereţi retragerea sprijinului politic pentru domnul consilier Şerban şi să o puneţi pe ordinea de zi“.

„Instituţia retragerii sprijinului politic nu există în lege“, i-a replicat vicepreşedintele Marius Dangă. „Continuaţi să fiţi incorect faţă de restul colegilor“, i-a reproşat vicele, arătând că declaraţiile politice sau interpelările se fac doar la secţiunea „Diverse“ a şedinţelor ordinare care se ţin la finalul de lună.

Ordinea de zi a fost în cele din urmă supusă votului şi a întrunit unanimitatea celor prezenţi. Preşedintele Costel Alexe i s-a adresat apoi lui Daniel Dâscă, acuzându-l de demagogie pentru că a susţinut lista iniţială a proiectelor, deşi i s-a refuzat suplimentarea ei.

Comentarii