Damen Tango

Ai putea avea impresia, pe parcursul întregii montări, printre rememorări, picanterii de replică şi etalări de joc actoricesc, că nu-i decât, asemeni vieţii umane, o aşteptare a ceva ce nu ar mai avea sorţi să se producă. Dimpotrivă, tangoul de final are loc şi nu e, aşa cum ne învaţă dicţionarele, un dans în care invitaţia vine din partea doamnei, ci unul între două persoane de sex feminin.

Pentru Mihaela Arsenescu Werner, acest rol e un soi de ”cântec de lebădă” actoricesc, mai ales că interpretează zvâcnirile unei artiste la apusul carierei. La polul opus, pentru Bianca Ioan ar putea constitui o pistă de lansare pe scena oficioasă (servitoarea doamnei şi viitoare parteneră de dans într-un concurs propus pe neaşteptate). Tânăra, câştigătoare în anul 2011 a două premii importante la Galele Hop, ”Premiul Timică” şi ”Premiul publicului”, se dovedeşte extrem de populară, de un comic debordant şi suculent, aptă de improvizaţie într-un grad ridicat, de invidiat; ar putea deveni, dacă i s-ar acorda şansa, genul de actriţă pentru care nu personajul împrumută din temperamentul actorului, ci, mai mult, personalitatea actorului devine ea însăşi personaj. Cât despre Daniel Busuioc, acesta interpretează pentru public, punând în joc şarmul scenic ce-l caracterizează, cu precizarea că riscă să devină repetitiv, de la un rol la altul, ceea ce n-ar părea, totuşi, să fie cazul de data aceasta. Îmi aduce aminte prin trucurile realizate cu vocea de un banc despre şerpi, când povestitorul trebuia să introducă mereu câte un sâsâit, pentru a construi poanta. La fel, poate, şi-n cazul lui Daniel Busuioc, de această dată, peltic din cauza castorilor (joacă rolul unui profesor doctor, cercetător pasionat de rozătoarele cafenii). Spectacolul ar fi avut de câştigat dacă Daniel Busuioc ar fi interpretat dublu rol, el cumva comasând partitura profesorului/ chiriaş şi pe cea a Domnului Boucher (bărbatul care sărută mâna femeilor ca o meduză şi aduce în dar bomboane de ciocolată); în acest sens, s-ar fi putut realiza o detaşare de text, cu atât mai mult cu cât se fac paşi în direcţia menţionată, actorul renunţând uneori, fără justificare, la accentul peltic şi aducând daruri constând în ciocolată. În general, orice detaşare de text ori recreare a acestuia e de dorit, iar rolurile multiple sunt întotdeauna de apreciat, de aceea aş recomanda revederea acestor aspecte.

Regizoral, la nivel interpretativ, spectacolul nu pune mari probleme deoarece Mihaela Arsenescu Werner ştie să-şi câştige audienţa, chiar prin tonul patetic, nu mai spun în ce măsură prin cel hazliu, în timp ce Bianca Ioan şi Daniel Busuioc ocupă, inevitabil, registrul comediei; estetic, se jonglează, volens nolens, şi cu ridicolul ori melodrama. Scenografia, dincolo de elementele realiste inevitabile (o canapea, o lampă, o jucărie mare de pluş pentru repetiţii ş. a.), inovează prin două draperii transparente de voal laterale (una roşie, alta albastră), în fundal, care lasă la vedere, în mod intenţionat, ventilatoarele negre din spate, cu rolul de a crea efectele speciale pentru momentul dansului de final. Se încearcă o apropiere a scenei de public, Daniel Busuioc împarte bomboane de pom (premiera a avut loc înainte de Sărbători) şi se aşază pe scări, pentru a viziona scena de final/ tangoul (scenariul este respectat de regizor hazardant de mult). Tot la efecte speciale, putem reţine folosirea proiecţiei (un simulacru de fereastră, de unde se văd acoperişurile caselor din Paris, o imagine destul de statică, dar devine interesant că e folosită şi ca aparat video ori TV/ sunt derulate lecţii de tango etc.). În acelaşi timp, nota avangardistă pe care o primeşte costumaţia personajelor (şosetele verzi ale profesorului, adidaşii albi, în stilul anilor 90 cu benzi mov ai servitoarei, în timp ce restul ţinutei, în ambele situaţii, e una conformistă), dar şi prestaţia cu excese actoriceşti de bun augur a Biancăi Ioan, ar putea conta în rândul aspectelor care conferă o atmosferă aparte spectacolului. Perdeaua de beculeţe, însă, deja intens fumată în spaţiul teatral ieşean, dat fiind şi momentul premierei, nu mai primeşte nici un plus critic. Ce rol o fi având drapelul naţional (rezultând dacă pui cap la cap cele două perdele de voal şi draperia galben-muştărie)?