EXCLUSIV Șeful de la Rutieră râde zilnic în nas șoferilor ieșeni care respectă legea. Folii negre pe toate geamurile de la BMW, inclusiv pe faruri

joi, 02 mai 2024, 03:00
5 MIN
 EXCLUSIV Șeful de la Rutieră râde zilnic în nas șoferilor ieșeni care respectă legea. Folii negre pe toate geamurile de la BMW, inclusiv pe faruri

Ce credeți: șeful poliției rutiere din Iași ar trebui să predea certificatul de înmatriculare al BMW-ului pe care îl conduce și să își taie singur apoi amendă? Autoturismul pe care comisarul Mihai Șoric îl conduce are aplicate folii negre foarte închise pe geamurile portierelor și farurilor. Și aici vorbim de portierele din spate ale autovehiculului, dar și cele de pe față. Jurnaliștii au arătat fotografii cu geamurile negre mai multor specialiști, inclusive unul de la Registru Auto Român, iar aceștia au fost categorici: foliile lipite de Mihai Șoric la BMW-ul argintiu cu care vine la serviciu sfidează legea.

„Doar un șef de la rutieră ar putea conduce cu aceste folii prin oraș”, ne-a spus, arătându-i doar imagini, un patron de firmă specializată în foliere, fără să știe că este vorba chiar despre cel mai mare șef din poliția rutieră ieșeană.

Are folii inclusiv pe faruri, lucru interzis categoric indiferent de opacitate

Șeful Serviciului Rutier Iași, Mihai Șoric, a atras atenția de mai multe ori asupra sa în timpul carierei sale de polițist. Controversele au ”dansat” mereu în jurul său: a fost cercetat de superiori că își înjură subordonații, arătat de către colegi cu degetul că ar fi desconspirat DNA-ului faptul că sunt polițiști de la rutieră care mănâncă pizza gratis de la Mamma Mia. Acum, colegii săi șoșotesc pe la colțuri că Șoric are curaj să circule prin Iași cu BMW-ul său cu folii negre neconforme (prea închise) aplicate pe toate geamurile mașinii sale, inclusiv pe faruri, un lucru absolut ilegal.

În comparație, un șofer obișnuit care circulă cu folii aplicate pe geamurile portierelor din față, și este ”dibuit” pe stradă de către poliția rutieră, i se reține pe loc certificatul de înmatriculare, fiind și amendat contravențional. Șoferul trebuie să lase, astfel, mașina în locul respectiv, să cheme o platformă, să o ducă acasă, apoi să facă programare la RAR, unde trebuie să facă inspecția, apoi să meargă la poliție ca să își ridice certificatul de înmatriculare. Evident, foliile trebuie dezlipite între timp.

Mulți dintre conducătorii auto prinși cu folii prea colorate pe portierele din față încearcă să le dezlipească de pe portiere chiar de față cu polițistul de la rutieră, în speranța că va scăpa. Însă, întrebarea este următoarea: cine are curaj să îl oprească în trafic pe comisarul Șoric, șeful poliției rutiere din Iași, ca să-i ”bată obrazul” sau să-i rețină talonul, pe motiv că mașina cu care circulă este neconformă? Evident, pare că nimeni.

Ce spune comisarul Mihai Șoric

Întrebat de jurnaliștii Ziarul de Iași dacă foliile aplicate pe geamurile portierelor din față și pe faruri sunt omologate, Șoric ne-a răspuns cu jumătate de gură că nu sunt folii. Iar despre faruri, că așa sunt ele din fabricație.

”Nu există așa ceva. Pun pariu că sunt folii”, ne-a spus absolut convins un tehnician cu experiență de la un service omologat RAR.

”Pentru foliile de pe portierele de pe față, trebuie folii cu minim 70% transparență. Ori, chiar și din fotografie se poate observa că sunt cu mult mai închise. Cel mai probabil, geamurile de pe față au deja din fabrică transparența redusă prin ionizare. Eu opinez că au o transparență de maxim 30% geamurile respective. Trebuie dezlipite neapărat. Să circulați cu ele așa? Doar să fiți șeful poliției rutiere”, ne-a indicat patronul unui service de folieri, fără să știe că este vorba chiar despre mașina șefului Poliției rutiere.

Un altul ne-a îndrumat să venim la el să ne dezlipească foliile deoarece, dacă le dezlipim noi, s-ar putea strica mecanismul din portieră. ”Nu mergeți cu foliile acelea pe față. Sunt cu mult peste limita legală admisă, de 70% transparență. Veniți la noi să le dezlipim profesional, se poate strica macaraua – ansamblul de ridicare și coborâre a geamurilor. Pe spate, se pot obține certificate de omologare a foliilor, se mai poate circula, însă dacă vă oprește un polițist mai riguros, se poate lua și de acestea. Prin Italia sau Germania se poate circula cu folii neomologate pe toate geamurile portierelor, însă în România încă nu”, ne-a spus un alt patron de service, crezând că este mașina noastră.

Și numerele par a fi „prelucrate”

Totuși, tehnicianul de la RAR ne-a mai atras atenția asupra unui lucru neobișnuit la BMW-ul lui Șoric. ”Din ce observ din poze, nici plăcuțele de înmatriculare nu sunt conforme. Acestea nu trebuiesc modificate. Ori, văd pe cele de la BMW că par să fie un pic «prelucrate»”, este de părere expertul consultat de ZDI.

Faptul că șeful de la rutieră circulă prin Iași cu BMW-ul foliat în stil interlop a fost remarcat de mulți polițiști de la rutieră, însă niciunul nu îndrăznește să îi reproșeze nimic: nici direct, nici în trafic. Polițiștii se tem de el deoarece îl consideră răzbunător și, în plus, cu o sumedenie de relații în serviciile secrete, relații cu care le-ar putea face indirect probleme, spun ei. Acest lucru l-a simțit pe pielea lui unul dintre polițiștii de la rutieră. Agentul a „îndrăznit” să îi ridice certificatul de înmatriculare cumătrului comisarului Mihai Șoric, patronul unui depozit mare de flori aflat în perimetrul Lactis, din Zona Industrială. Șoric și cumătrul său sunt buni prieteni.

 

„Şoric a explodat, deoarece cumătrul său este un prieten apropiat al lui. Cumătrul său are unul dintre cele mai mari depozite de flori din Iaşi, în interiorul parcului de la Lactis. De altfel, cumătrul lui venea zilnic în sediul Poliţiei, unde intra şi pleca când voia, ca la el acasă. Ca să se răzbune, Şoric l-a pândit pe poliţistul care îi luase certificatul cumătrului lui, iar într-o zi l-a observat pe acesta că parcase maşina în faţa sediului Poliţiei Rutiere, acolo fiind interzis. Şoric a mers la el şi l-a amendat, pur şi simplu. Cel amendat a făcut plângere către şefii inspectoratului, iar aceştia au pornit cercetarea disciplinară. Şoric s-ar fi speriat şi l-ar fi implorat pe celălalt să îşi retragă plângerea. S-ar fi întâlnit pur şi simplu la OMV Păcurari, unde Şoric a dat o cafea, iar ulterior plângerea a fost retrasă, la fel şi cercetarea disciplinară”, ne-a povestit în urmă cu un an, un poliţist.

Comentarii