Există 6 moduri științifice prin care să faci pe cineva să se îndrăgostească de tine

duminică, 21 aprilie 2013, 16:08
3 MIN
 Există 6 moduri științifice prin care să faci pe cineva să se îndrăgostească de tine

Ştiinţa se ocupă de tot, chiar şi de studierea dragostei. De aceea am selectat o serie de concluzii din studii care te pot ajuta să îţi cucereşti jumătatea.

1. Profită de lumina difuză

Seara este momentul potrivit. 

Într-un articol numit „Deviance in the Dark”, psihologul Kenneth J. Gergen a notat că  într-un studiu s-a constatat că atunci când luminile erau aprinse, niciunul dintre participanţi nu s-au atins în mod intenţionat, în timp ce doar 0 de procente dintre subiecţi s-au simţit excitaţi. În schimb, atunci când lumina era stinsă, 90% dintre subiecţi s-au atins intenţionat, 50% s-au îmbrăţişat şi 80% au declarat că au fost excitaţi. 

Mai mult, probabilitatea ca subiecţii din camere întunecoase să vorbească despre evenimente importante din viaţa lor şi să se găsească atrăgători unii pe alţii era mult mai mare decât în cazul celor care au stat într-un mediu cu multă lumină.

În plus, Gergen  a mai explicat că atunci când oamenii se găsesc într-un mediu preferat, de obicei, de îndrăgostiţi, se simt de parcă au fost săgetaţi de Cupidon. Aşa se explică de ce atunci când au stat în camere fără lumină, unii dintre participaţi şi-au mângâiat feţele şi chiar s-au şi sărutat. 

2. Poartă roşu

În primul rând, s-a demonstrat că femeile percep bărbaţii ca fiind mult ma atrăgători din punct de vedere sexual atunci când aceştia poartă roşu sau când sunt înconjuraţi de această culoare.

În al doilea rând, şi bărbaţii sunt mai atraşi de femeile în roşu. În studiu, femeile le-au pus întrebări mai intime bărbaţilor în roşu şi nu celor care purtau tricouri verzi. Mai mult, într-un alt experiment, 

3. Împărtăşeşte secrete

Schimbul de informaţii personale, emoţionale promovează apariţia sentimentelor puternice care dau senzaţia de legătură între parteneri. 

În cartea lui Sam Gosling’„Snoop: What Your Stuff Says About You”, autorul notează despre modul în care psihologul Arthur Aron reuşeşte să îi facă pe doi necunoscuţi să se simtă apropiaţi unul de celălalt. Mai exact, Aron îi pune pe participanţi să îşi pună 36 de întrebări, reuşind să îi facă pe aceştia să se cunoască într-o oră cât alţii în câteva luni, lucru care crează o senzaţie de apropiere. Întrebările folosite în studiu au fost de pildă: „Dacă ai putea alege pe oricine din lume, cu cine ai vrea să cinezi?”, „Ai vrea să devin faimos? Prin ce te-ai remarca?”, „Cum arată ziua ta perfectă?”, „Care este lucrul pentru care eşti cu adevărat recunoscător?”, „Care este cea mai urâtă amintire a ta” etc.

 

Găsești celelalte metode științifice, pe descopera.ro

Comentarii