Simona Halep debuteaza la Turneul Campioanelor impotriva Flaviei Pennetta. Jucatoarea din Italia a castigat ultima intalnire directa: a invins-o pe Simona in semifinalele de la US Open. LiveText realizat de HotNews.ro.
"Am inceput perfect meciul, am jucat cel mai bun tenis, agresiv, inteligent. M-am bucurat de meci, ma simt bine la Singapore si le multumesc celor care m-au sustinut. Da, fiecare meci de aici este precum o finala. Flavia este o jucatoare foarte buna, stiam asta de la inceput. Am venit aici increzatoare si vreau sa ma bucur de acest final de meci" – Simona Halep.
Desfasurarea partidei dintre Simona Halep si Flavia Pennetta:
6:3 Simona continua sa loveasca incredibil: Flavia nu stie ce i se intampla: 40-0, trei mingi de meci. Italianca o salveaza pe prima, dar nu se poate opune la a doua. Victorie Simona, dupa o partida in care a aratat ca isi merita statutul de favorita numarul unu la Singapore
5:3 Flavia incepe bine game-ul de serviciu, dar il continua slab (15-15) – a trimis inca o data in fileu cu backhand-ul (a facut multe erori astazi cu aceasta lovitura). 30-30, dupa inca un backhand in cross care a gasit doar fileul. Simona o impinge pe Flavia mult in afara terenului cu reverul, iar apoi inchide schimbul cu o dreapta in lung de linie: minge de break. Pennetta salveaza situatia cu o dreapta aspra. Simona face spectacol si ajunge sa aiba inca o minge de break, serviciul o "scapa" pe Flavia (inca o egalitate). Italianca greseste (a fost imobila), inca o sansa de break pentru Simona. Pennetta se agata de acest game, dar Simona loveste naprasnic cu dreapta inside-out. Inevitabilul se produce: break Simona. Jucatoarea noastra va servi pentru castigarea partidei…
Fara solutii in jocul ei, Flavia a chemat inca o data antrenorul. Acesta ii spune Pennettei sa incerce sa faca ea punctele, nu sa astepte ceva din partea Simonei…
4:3 Flavia joaca la siguranta, in timp ce Simona nu rateaza nicio ocazie pentru a fi agresiva. Halep incepe bine game-ul: se distanteaza la 30-0, iar apoi serviciul cu mult kick o incomodeaza pe Flavia (40-0). Inca un game alb pentru jucatoarea nascuta la Constanta. Acum presiunea se muta pe umerii Flaviei – un break acum ar putea fi echivalent cu pierderea setului si a meciului…
3:3 Flavia accelereaza perfect cu dreapta inversa, iar Halep nu are raspuns (30-15). Urmeaza insa o minge lunga venita de la Simona, iar Pennetta loveste inghesuit si trimite afara (30-30). Jocul curge in aceste momente dupa cum vrea Flavia, ritmul este impus de italianca. Schimburile sunt mai lungi, jocul este unul de uzura, in antiteza cu ceea ce am vazut in primul set. Pennetta se agata de fiecare minge, iar Simona trimite afara cu forehand-ul in lung de linie. Halep ajunge incredibil la o scurta, iar apoi plaseaza mingea pe linie (egalitate inca o data). Un game lung este castigat de Flavia: tabela arata 3-3

3:2 Simona ramane concentrata pe propriul serviciu: deschide bine unghiurile, iar Flavia nu se poate apara corespunzator (40-0). Halep inchide game-ul cu o dreapta inversa, s-a facut 3-2 pentru jucatoarea noastra. Simona a reusit sa nu isi piarda serviciul pana acum – este o performanta pentru o jucatoare cunoscuta in circuit pentru oscilatiile de la serviciu…
2:2 Flavia trimite puternic cu primul serviciu, iar Simona nu poate returna. Pennetta se distanteaza la 40-0 fara sa transpire. Vine si o dubla greseala (40-15): a incercat sa evite un retur violent din partea Simonei. Flavia isi face serviciul, dupa ce Halep nu gaseste terenul cu o dreapta inside-in. S-au schimbat coordonatele: Pennetta greseste mai putin, iar Simona nu mai pare la fel de capabila sa o plimbe atat de mult pe italianca pe teren
2:1 Simona ridica pumnul dupa o dreapta in lung de linie – executia a fost una perfecta…La 40-0, Halep trimite putin afara cu un backhand in cross (40-15). A urmat al doilea as – Halep conduce cu 2-1 in setul al doilea
1:1 Flavia loveste fiecare minge de parca ar fi ultima: 30-0. Apoi face si primul as: 40-0. Este o schimbare de atitudine a jucatoarei din Italia. Dupa 37 de minute, Flavia castiga primul game
Se schimba mingile: cu cele "vechi", Flavia nu a reusit sa castige vreun game…
1:0 Setul doi a inceput cu Simona la serviciu. Dupa ce a trimis-o pe Flavia dintr-un colt in altul, Halep a gresit un voleu drive de langa fileu – speram ca aceasta ratare sa nu ii afecteze starea de gratie pe care o traverseaza…Pennetta loveste violent, ia mingea devreme si are doua mingi de break (15-40). Prima este anulata, dupa ce Flavia trimite in fileu cu reverul in lung de linie. Simona loveste incredibil si o surprinde pe Flavia cu un contre-pied (40-40)