anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 25.05.2022

Fug candidaţii de pe listele PSD. Care este principala nemulţumire a aspiranţilor?

GALERIE
Maricel Popa
  • Maricel Popa
- +

Şase cereri ale candidaţilor acestui partid pentru Parlament au fost înregistrate la biroul electoral ieşean în ultimele zile: două din lista pentru Senat, patru din lista pentru Camera Deputaţilor. Principala nemulţumire a tuturor este legată de intervenţia conducerii centrale, considerată brutală, peste prima variantă de liste de candidaturi, cea votată în filiala ieşeană a PSD.

 

Mai mulţi social-democraţi ieşeni s-au retras de pe lista PSD pentru alegerile parlamentare. În ultima săptămână, la biroul electoral au fost primite nu mai puţin de şase cereri în acest sens. Două persoane s-au retras de pe lista pentru Senat, iar alte patru de pe lista pentru Camera Deputaţilor. Cei mai mulţi dintre cei care şi-au retras candidatura sunt nemulţumiţi pentru că şefii naţionali ai partidului nu au ţinut cont de voinţa primarilor din judeţ şi a şefilor de organizaţii locale: conducerea centrală a invalidat lista de candidaţi aprobată iniţial la Iaşi şi a modificat-o din temelii.

Cine sunt persoanele care s-au retras

De pe lista de Senat este vorba despre profesorii universitari Paul Boişteanu (USAMV) şi Doru Pănescu (TUIASI), ultimul fiind şi actual senator. Acum patru ani, Pănescu a fost cap de listă la PSD pentru un mandat în Senat. În ceea ce priveşte candidaturile la Camera Deputaţilor, cei care s-au retras sunt Marian Şerbescu (fost prefect), Bogdan Crucianu (consilier local şi şef la Casa de Cultură a Studenţilor), Bogdan Balanişcu (consilier local) şi Constantin Apintilesei (social-democrat propus de organizaţia PSD Ion Neculce).

M-am retras pentru că nu a fost respectată dorinţa primarilor şi a şefilor de organizaţii locale. Este o chestiune de principiu, nu este vorba despre nume, sau despre listă. Este un principiu: nu a fost respectat votul primarului şi a şefilor de organizaţii”, a comentat fostul prefect Marian Şerbescu. El s-a retras şi de pe lista Consiliului Judeţean, fiind ales consilier judeţean în 27 septembrie, dar în acest caz este vorba despre o stare de incompatibilitate care s-ar fi ivit întrucât Şerbescu este angajat la Direcţia Generală de Asistenţă Socială. „Prefer să mă implic în campanie din poziţia de consilier local pe probleme de administraţia publică locală, nu de candidat pe listă. Trebuie în următorii ani să lucrăm la recredibilizarea PSD”, a spus, la rândul lui, Bogdan Balanişcu.

Revolta primarilor: Nu ne implicăm în campanie

Săptămâna trecută, conducerea centrală a PSD a decis invalidarea listei filialei ieşene pentru parlamentare şi a modificat numele persoanelor din poziţiile considerate eligibile. Singurul care a supravieţuit din lista votată la nivel local a fost şeful PSD Iaşi, Maricel Popa (locul 1 la Senat), dar surse din PSD spun că preţul a fost „predarea organizaţiei” după alegeri. Pe locul 2 la Senat se află Bogdan Cojocaru (fost ministru, actual deputat), dar şansele sale să devină senator sunt relativ reduse. La Camera Deputaţilor, conducerea centrală i-a validat pe Vasile Toma, Vasile Cîtea, Marius Ostaficiuc şi Silviu Macovei.

Toţi, cu excepţia lui Ostaficiuc, sunt actuali deputaţi. În schimb, la nivel local, primii patru votaţi pentru lista deputaţilor fuseseră Cristian Stanciu, Bogdan Cojocaru, Dumitru Pantazi şi Marian Şerbescu, iar la Senat figurau Maricel Popa şi Camelia Gavrilă. Modificarea listelor de către şefii de la nivel central - intervenţiile lui Paul Stănescu (secretar general PSD) şi Mihai Tudose (fost premier, actual europarlamentar) fiind decisive în acest sens - au provocat o revoltă puternică în rândul primarilor din judeţ: unii au declarat chiar că se gândesc să plece la alt partid, în timp ce alţii au avertizat că nu se vor implica în campania electorală. La alegerile locale din septembrie, PSD a pierdut şefia Consiliului Judeţean Iaşi, iar în judeţ şi-a adjudecat 43 dintre cele 98 de primării. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Vârful adversităţii

Lucian DÎRDALA

Vârful adversităţii

Aşa cum o sugerează semnale venite în ultima vreme din multe ţări, inclusiv din Australia, ofensiva chineză pe frontul comerţului şi investiţiilor este extrem de intensă. Şi, din câte se pare, Beijingul se aşteaptă la o contraofensivă de acelaşi calibru: elementul politico-militar este fundamental, dar singurul front deschis în prezent este cel economic.

opinii

Liţă Chiţălău şi lupta pentru pace

Florin CÎNTIC

Liţă Chiţălău şi lupta pentru pace

Eram în clasa a XII-a de liceu, în 1980, când a ajuns la noi, pe filierele dirijate de Securitate - care tocmai se antrena pentru societatea de consum controlată de ea - cel mai recent album Pink Floyd. Era o operă rock, care ducea la cel mai înalt nivel compoziţiile „cu mesaj” şi geniul interpretativ al uneia dintre cele mai mari trupe de rock progresiv din istoria genului. Mai ales că vorbea despre libertate!

Epoca lui „Davai ceas, davai palton”

Radu PĂRPĂUȚĂ

Epoca lui „Davai ceas, davai palton”

Vorba asta este ştiută şi răsştiută de români, până şi de ultimul ţăran semianalfabet, căruia rusnacii i-au jefuit totul din casă şi i-au violat fetele. Cine se face că nu ştie de politica de rapt rusă, acum după atâţia ani, şi nu e convins de asta, să am iertare - e un ticălos. Şi, în forme diverse, şi alte popoare au cunoscut acestea, căci nu numai românii n-au putut evita „Sfânta Rusie” ticăloasă (apropo, nici o ţară din lume nu se mai autointitulează „sfântă”, sfânt e un atribut al Divinităţii) şi ceatlăul rusesc. Iar acum, în anul de graţie 2022, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a pus capac la toate - sfidează toate ţările, Uniunea Europeană... însă vom reveni la asta.

Mariana Cioromila: Du-te, tinere, până atingi limita potenţialului tău

Alex VASILIU

Mariana Cioromila: Du-te, tinere, până atingi limita potenţialului tău

Întrerup însemnările despre interviurile lui George Enescu pentru a schiţa portretul artistului de teatru liric Mariana Cioromila, înălţată în Zborul Înalt la 18 mai.

pulspulspuls

Managerul şmardoi Grămadă, pus să lucreze la darea de seamă

Managerul şmardoi Grămadă, pus să lucreze la darea de seamă

Au luat-o băieţii în derâdere la început, dar auzim că, după olecuţă de reflecţie caldă la o berică rece, peste uichend, le-a mai venit mintea la cap. 

Caricatura zilei

Băsescu a pocnit, de data asta, o mașină

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.