Guvernul a stabilit cum se va plăti CAS şi CASS. Care sunt principalele modificări

vineri, 02 martie 2018, 02:50
2 MIN
 Guvernul a stabilit cum se va plăti CAS şi CASS. Care sunt principalele modificări

Termenul de depunere a declaraţiei 600 a fost prelungit până pe 15 aprilie. Nu a fost însă modificat şI Codul Fiscal în acest sens.

 

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că Ministerul Finanţelor Publice va lansa, ieri, în dezbatere publică, modificările pe care vrea să le aducă la Codul fiscal astfel încât să rezolve problemele din jurul Declaraţiei 600. Reamintim că, în acest moment, Executivul a prelungit până pe 15 aprilie termenul de depunere a Declaraţiei 600, dar nu a modificat în Codul fiscal şi primul termen de plată, stabilit pentru 25 martie.

„Guvernul va introduce astăzi în dezbatere publică varianta declaraţiei, urmând ca cele mai bune propuneri să fie asumate şi incluse în cadrul proiectului final. Sunt convinsă că aceasta este o veste bună pentru cei care aveau un val mărit de aşteptare în ceea ce priveşte această declaraţie”, a arătat premierul Dăncilă, în debutul şedinţei de Guvern de joi. Şefa Executivului a prezentat şi câteva principii care ar urma să guverneze situaţia contribuabililor care obţin venituri din activităţi independente, dividende, chirii, arendă, etc: ontribuabilii vor depune o singură declaraţie, „în loc de şapte”. încadrarea ca plătitor de CAS şi CASS se va face în funcţie de venitul estimat pentru anul curent, independent de venitul realizat în anul precedent; plăţile pentru impozitul pe venit, CAS şi CASS se fac la venitul estimat pentru anul curent şi nu la venitul realizat în anul precedent; va fi un singur termen de plată: 31 martie a anului următor celui în care se realizează veniturile; va fi eliminată obligaţia de a efectua termene anticipate, „ceea ce conduce la eliminarea dobânzilor şi penalităţilor”.

Totuşi, contribuabilul va putea alege să facă plăţi şi în cursul anului; se va acorda bonificaţie în cazul efectuării de plăţi înainte de termenul limită de plată; Guvernul îşi propune să încurajeze depunerea Declaraţiei 600 prin Spaţiul Privat Virtual. „Pentru acest lucru se acordă chiar o bonificaţie”, a spus Viorica Dăncilă; calitatea de asigurat se va dobândi de la data depunerii declaraţiei unice şi nu de la data efectuării plăţii, aşa cum este în prezent; persoanele fără venituri sau cu venituri mici vor fi asigurate în sistemul de sănătate timp de 12 luni dacă vor plăti CASS la nivelul a 6 salarii minime brute (6 x 1.900 lei), faţă de nivelul a 12 salarii minime brute, cât este în prezent.

Comentarii