vineri, 01.07.2022
Pe reţelele de socializare au apărut mai multe înregistrări video cu ciocniri între suporteri ai echipelor Eintracht Frankfurt şi Glasgow Rangers, care au avut loc, joi, pe străzile din Sevilla, înainte de finala Ligii Europa, informează lefigaro.fr.
Într-unul dintre aceste cazuri, terasa unui local din oraşul andaluz a fost devastată, câţiva fani distrugând mobilierul şi plecând cu umbrelele de la mese.
Poliţia spaniolă, care a părut depăşită de situaţie, a reţinut mai multe persoane în urma altercaţiilor. Totuşi, nu există până în acest moment rapoarte despre persoane rănite. Incidentele au început încă din noaptea dinaintea meciului, când cinci suporteri ai echipei Eintracht Frankfurt au fost reţinuţi, după ce un grup de aproximativ 200 de fani germani a atacat susţinători ai formaţiei adverse. Zeci de mii de suporteri ai celor două echipe au luat cu asalt Sevilla, deşi UEFA le-a acordat inalistelor doar câte zece mii de bilete. Această situaţie l-a nemulţumit pe preşedintele lui Eintracht Frankfurt, Petre Fischer, care a acuzat UEFA că a organizat finala pe un stadion mic, Ramon Sanzhez Pizjuan, cu o capacitate de numai 43.000 de locuri.
"200.000 de fani au vrut să fie aici, astăzi. Dar 190.000 sunt trişti pentru că jucăm pe acest stadion de Mickey Mouse", a spus el. Formaţia Eintracht Frankfurt a câştigat ediţia 2021/2022 a Ligii Europa, învingând în finala de pe stadionul Ramon Sanchez-Pizjuan din Sevilla, miercuri seară, în urma loviturilor de departajare, echipa Glasgow Rangers, scor 6-5 (1-1).
La finalul prelungirilor, scorul era 1-1, golurile fiind marcate de Borre ’69 pentru Frankfurt şi Aribo ’57 pentru Rangers. La lovituri de departajare, Frankfurt a marcat prin Lenz, Hrustic, Kamada, Kostic şi Borre. Pentru Rangers au înscris Tavernier, Davis, Arfield, Roofe. A ratat Ramsey.
Cititi si: Eintracht Frankfurt a câştigat Liga Europa. Echipa lui Ianis Hagi a pierdut la lovituri de departajare
Cuvinte cheie: + lupte, fani, Sevilla, Liga Europa, suporteri
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Un tren privat s-a defectat pe linia dintre Podu Iloaiei şi Hârlău. Cum a fost reparată defectiunea
Norvegia susţine că va dona Ucrainei în următorii doi ani aproape un miliard de euro
Comisia Europeană se aşteaptă la o recoltă mai mică de grâu, dar la exporturi record
Muşcătura de viperă: ce nu ai voie să faci dacă eşti muşcat. Poţi muri în cinci ore!
Fotbal: LPF va primi mai mulţi bani din drepturile TV ale SuperLigii începând cu anul 2024
ANPC a început verificarea companiilor aeriene Wizz Air şi Ryan Air. Peste 600 de sesizări
Variantă PSD la Agricultură: deputatul Florin Barbu, zis „Busi”, fost om de încredere al lui Vâlcov
Nou record de inflație în Europa, după ce războiul a aruncat în aer prețul alimentelor
Necesitatea sistemului de ventilație: ce ar trebui să știi (P)
FMI recomandă României taxă pentru bogați şi eliminarea facilităților din IT
Iaşi: S-a afişat ierarhia elevilor după mediile de admitere la liceu. VEZI AICI
Estimările ZDI - Mediile de admitere la colegiile de elită ieşene. Creştere cu 10-20 de sutimi
”Regina dispărută a criptomonedelor”, pe lista FBI a celor mai căutate persoane din lume
400 €, șpagă cerută de la pacienți de un medic din Timișoara. Familia lui câștiga peste 100.000 €/an
Ungurii pun cu 70 de litri mai multă motorină decât românii cu salariul minim. Polonezii cu 90
Dîncu dispune anchetă după imaginile cu soldați care învață copiii să tragă cu mitraliera
Vrei să devii pompier? Zeci de locuri scoase la concurs în Iaşi
Scandal sexual în guvernul britanic: Un conservator a atins „nepotrivit” doi bărbaţi
(VIDEO) Dacă tot a fost ales Iașul ca destinație turistică 2022, iată ce pot vizita turiștii aici
(VIDEO) Bătaie cu pumnii și picioarele între doi șoferi din Galați. O mașină a fost vandalizată
Transport gratuit tur-retur și intrare liberă pentru ieșenii care participă la AGRIVENTURA (P)
O bătrânică a zguduit un bloc în Botoșani. Voia să facă un ceai
Încă șase elevi cu media 10 la bacalaureat la nivelul județului Iași!
(VIDEO) Un elicopter militar întâlneşte 3 OZN-uri! Imaginile lansate în premieră de US Navy
Piscina naturală, cu apă termală, minunea turistică a lumii, de văzut în Grecia
Cresc din nou ratele la credite. Ratele legate de ROBOR sunt mai mari cu jumătate față de astă-iarnă
Veninul de șarpe ar putea opri sângerările provocate de traumatisme
Un polițist, pe statul de plată al ”mafiei lemnului”. A fost reținut
Vin furtuni violente. Ce zone vor fi afectate, când scăpăm de valul tropical
FOTO Grijă mare unde vă alimentați mașina! Sunt prețuri afișate de la 8,11 la 9,74 lei în Iași
ANAF a început vânătoarea românilor cu bani. Cea mai mare sumă descoperită: 22 milioane de lei
Un elev notat cu 2,80 la Evaluarea Națională a luat 8,70 după contestație
Accidentul vascular ar putea fi tratat cu un medicament pentru epilepsie
(VIDEO) Scuterist șicanat în trafic de un șofer agresiv și grăbit
(VIDEO) Odessa, lovită de rușii invadatori. Cel puțin 17 morți și zeci de răniți
Alexandru LĂZESCURăzboiul din Ucraina divide Occidentul; taberele (I) |
Alexandru CĂLINESCUMistica secretului |
Neculai SEGHEDINArte şi meserii |
Radu POPESCUPatologia şi puţinătatea intelectuală |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.