Iubitul ieşencei Iulia Vântur, muşcat de două ori în casă de un şarpe veninos

marți, 28 decembrie 2021, 17:19
2 MIN
 Iubitul ieşencei Iulia Vântur, muşcat de două ori în casă de un şarpe veninos

Salman Khan, unul dintre zeii Bollywood-ului, a anunţat că a supravieţuit luni unei muşcături de şarpe, transmite AFP. Khan este cunoscut în România nu numai pentru filmele sale, ci şi pentru relaţia cu Iulia Vântur.

“Băiatul rău” al cinematografiei indiene, în vârstă de 56 de ani, adorat de publicul din ţara sa, a declarat presei că a fost muşcat în două reprize de un şarpe pe care încerca să îl alunge din casa sa de la ţară de lângă Mumbai.

Înarmat cu un băţ, “am ridicat uşor şarpele şi l-am scos afară, apoi acesta s-a înfăşurat în jurul băţului şi a început să urce în sus.

Sătenii au început imediat “să strige 'spital, spital, spital, spital' (…) Era atâta agitaţie, şarpele era puţin veninos şi m-a muşcat din nou”.

Odată ajuns la spital, actorului i s-a administrat un ser anti-venin, înainte de a fi ţinut sub observaţie şi externat după şase ore.

Deşi controversat, Khan este una dintre cele mai mari celebrităţi de la Bollywood.

El a fost condamnat pentru moartea unui om al străzii care a fost lovit de maşina sa în 2002, dar ulterior a fost achitat.

În 2018, el a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru uciderea ilegală a unor animale protejate în urmă cu 20 de ani, însă el a negat continuu această acuzaţie.

Khan afirmat că şarpele care l-a muşcat a fost eliberat în junglă.

India a înregistrat aproximativ 58.000 de decese cauzate de muşcături de şarpe pe an – sau 160 pe zi – între 2000 şi 2019, potrivit unui studiu publicat anul trecut.

 

Comentarii